12 definiții pentru repercuta


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REPERCUTÁ, pers. 3 repercutează, vb. I. Refl. 1. (Despre unde sonore sau luminoase) A se răsfrânge, a se retransmite, a reveni, a se întoarce. 2. Fig. A avea urmări, consecințe; a-și manifesta indirect efectele. – Din fr. répercuter.

REPERCUTÁ, pers. 3 repercutează, vb. I. Refl. 1. (Despre unde sonore sau luminoase) A se răsfrânge, a se retransmite, a reveni, a se întoarce. 2. Fig. A avea urmări, consecințe; a-și manifesta indirect efectele. – Din fr. répercuter.

REPERCUTÁ, pers. 3 repercutează, vb. I. Refl. 1. (Despre unde sonore sau luminoase) A se răsfrînge, a se retransmite, a reveni. 2. Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. «asupra», mai rar «în») A avea urmări, consecințe, a-și manifesta efectele. Abuzul de mîncare și de băutură se repercutează asupra sănătății.Nu-mi sînt indiferenți... seceta ori foametea pe care o îndură ei știu că se repercutează în viața mea de fiecare zi. C. PETRESCU, Î. II 267. – Conj. prez. și: pers. 3 să repercute (ANGHEL-IOSIF, C. M. I 96).

REPERCUTÁ vb. I. refl. 1. (Despre unde sonore, luminoase) A se răsfrânge, a se retransmite. 2. (Fig.) A avea urmări, a-și manifesta efectele indirect. [P.i. 3 -tează, conj. 3 -teze. / < fr. répercuter, cf. lat. repercutere – a respinge].

REPERCUTÁ vb. refl. 1. (despre unde sonore, luminoase) a se răsfrânge, a se retransmite. 2. (fig.) a avea urmări, a-și manifesta indirect efectele. (< fr. répercuter, lat. repercutere)

A SE REPERCUTÁ se ~eáză intranz. 1) (despre unde sonore sau de lumină) A se propaga reflectându-se. 2) fig. A se face simțit; a se propaga, avînd anumite urmări; a se resimți; a se răsfrânge. /<fr. répercuter

repercutà v. 1. Fiz. a retrimite sunetul, lumina; 2. Med. a deplasa o afecțiune locală fâcând’o să treacă într’o altă parte a corpului.

*repercutéz v. tr. (fr. répercuter, d. lat. repercútere, a arunca înapoĭ. V. percusiune). Răsfrîng, arunc înapoĭ (sunetu). V. refl. Ecou se repercuta din deal în deal. Fig. Acest strigăt se repercută în toată românimea.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

repercutá (a ~) vb., ind. prez. 3 repercuteáză

repercutá vb., ind. prez. 3 sg. repercuteáză; conj. prez. 3 sg. și pl. repercutéze


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

REPERCUTÁ vb. 1. v. reflecta. 2. v. resimți.

REPERCUTA vb. 1. (FIZ.) a se întoarce, a se răsfrînge, a se reflecta, a reveni, (înv.) a se refrînge. (Unda sonoră se ~ la întîlnirea unui obstacol.) 2. a se resimți, a se simți. (Unele efecte se ~ asupra lui.)

Intrare: repercuta
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • repercuta
  • repercutare
  • repercutat
  • repercutatu‑
  • repercutând
  • repercutându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • repercutea
(să)
  • repercuteze
  • repercuta
  • repercută
  • repercutase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • repercutea
(să)
  • repercuteze
  • repercutau
  • repercuta
  • repercutaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)