RELIGIE, religii, s. f. 1. Ansamblu de idei, sentimente și acțiuni împărtășite de un grup și care oferă membrilor săi un obiect de venerare, un cod de comportament, un cadru de referință pentru a intra în relația cu grupul și universul; confesiune, credință. ♦ Fig. Crez, cult. 2. Disciplină predată în școală, având ca scop educarea și instruirea elevilor în spiritul religiei (1) date. – Din fr. religion, lat. religio, -onis, germ. Religion.

religie sf [At: ÎNCEPUTURI, 22 / V: (înv) ~lege, ~ighie, ~ighion (Pl: relighioane) sn, ~iune (Pl: ~iuni) / Pl: ~ii / E: lat religio, -onis, ger Religion, fr religion] 1 Sistem de credințe și practici privind sentimentul divinității care îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem. 2 Totalitate a instituțiilor și organizațiilor corespunzătoare religiei (1). 3 Disciplină care se predă în școli, având ca scop instruirea și educarea elevilor în spiritul religiei (1) date. 4 (Fig) Cult¹ (5). 5 (Fig) Lucru sacru.

RELIGIE, religii, s. f. 1. Sistem de credințe (dogme) și de practici (rituri) privind sentimentul divinității și care îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem; totalitatea instituțiilor și organizațiilor corespunzătoare; confesiune, credință. ♦ Fig. Crez, cult. 2. Disciplină predată în școală, având ca scop educarea și instruirea elevilor în spiritul religiei (1) date. – Din fr. religion, lat. religio, -onis, germ. Religion.

RELIGIE, religii, s. f. Credință în forțe supranaturale și adorarea lor. Voim să vorbim de înrîurirea religiei asupra artei din veacul de mijloc. GHEREA, ST. CR. II 127. Religia – o frază de dînșii inventată Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug. EMINESCU, O. I 59. ♦ Fig. Crez; cult. Tineretul... era admirator al altor religii literare și al altor zei. SADOVEANU, E. 60. O nație fără istorie este un popor încă barbar și vai de acel popor care și-a pierdut religia suvenirilor. BĂLCESCU, O. I 53.

RELIGIE s.f. 1. Formă a conștiinței sociale, constituind o reflectare imaginară a realității naturale și sociale; confesiune; credință într-o divinitate. 2. (Fig.) Crez; cult. [Gen. -iei, var. religiune s.f. / cf. lat. religio, fr. religion, it. religione].

RELIGIE s. f. 1. formă a conștiinței sociale caracterizată prin credința într-o divinitate, într-o ființă supranaturală, creatoare și guvernatoare a cosmosului și prin oficierea unui cult; confesiune. 2. (fig.) crez; cult; lucru sfânt. (< fr. religion, lat. religio, germ. Religion)

RELIGIE ~i f. Credință în existența unei forțe supranaturale (care implică un ansamblu de acte rituale) și adorarea ei. [G.-D. religiei; Sil. -gi-e] /<fr. religion, lat. religio, ~onis, germ. Religion

*relígie f. V. religiune.

relege sf vz religie

relighie sf vz religie

relighion sn vz religie

religiune sf vz religie

RELIGIUNE s.f. v. religie.

religi(un)e f. 1. totalitatea învățăturilor și practicelor ce constituesc raporturile omului cu D-zeu. Religiunile cele mai răspândite sunt: Budhismul în India și China, Catolicismul în Europa și America de S., Fetișismul la popoarele sălbatice, Brahmanismul în India și China, Ortodoxismul în Europa și în America de N., Mahomedanismul în Turcia, Azia de E. și Africa de N. și Mozaismul în toate țările lumii; 2. doctrină religioasă: religiune naturală, principii de morală independente de orice cult particular; 3. credință, evlavie: om fără religiune; 4. sentiment de respect asemenea celui religios: religiunea morții.

*religiúne f. (lat. relígio, -ónis, scrupul, conștiință; religiune, d. re- și légere, a aduna, a alege, a citi. V. a- și cu-leg). Respect față de Dumnezeŭ, credință în Dumnezeŭ: religiunea e sentimentu dependențeĭ omuluĭ de Dumnezeŭ. Doctrină religioasă, felu de a te închina: religiunea creștinească. – Ob. relígie (rus. pol. religia). – Principalele religiunĭ sînt: budizmu (500.000.000 de oamenĭ în India și China), catolicizmu (300.000.000 în Eŭropa și America de Sud, Centrală și Mexic), fetișizmu (250.000.000 la sălbaticĭ), ortodoxizmu (150.000.000, la Rușĭ, Bulgarĭ, Sîrbĭ, Românĭ, Grecĭ și alțiĭ), brahmanizmu (140.000.000, în India și China), protestantizmu (120.000.000, în nord-vestu Eŭropeĭ și America de Nord), islamizmu (120.000.000, în Turcia, vestu Asiiĭ și nordu Africiĭ) și judaizmu (12.000.000 în anu 1910, răspîndițĭ pin toată lumea).

religie (desp. -gi-e) s. f., art. religia (desp. -gi-a), g.-d. art. religiei; pl. religii, art. religiile (desp. -gi-i-)

religie (-gi-e) s. f., art. religia (-gi-a), g.-d. art. religiei; pl. religii, art. religiile (-gi-i-)

religie s. f. (sil. -gi-e), art. religia (sil. -gi-a), g.-d. art. religiei; pl. religii, art. religiile (sil. -gi-i-)

religie

RELIGIE s. v. crez.

RELIGIE s. v. cult.

RELIGIE s. (BIS.) confesiune, credință, cult, rit, (pop.) lege. (E de ~ ortodoxă.)

religie s. v. CREZ.

RELIGIE. Subst. Religie, credință, lege, cult, rit, confesiune. Religiozitate, misticism, devoțiune (livr.), cucernicie, evlavie, pietate, pioșenie; habotnicie, bigotism (livr.); prozelitism. Doctrină religioasă, dogmă, dogmatică; canon. Erezie; schismă; sectă. Convertire. Excomunicare, abjurație, abjurare, afurisenie, anatemă, anatemizare (rar). Religii și sisteme religioase: Politeism; henoteism; monoteism. Animism; totemism; zoolatrie, zoomorfism; idolatrie, păgînism, păgînătate, păgînie (înv.). Brahmanism; budism; lamaism; daoism; dravidism; druidism; hinduism; islam, islamism, mahomedanism, mahometism (înv.); iudaism, mozaism; jainism; mazdeism, mitraism; șintoism; creștinism, cristianism (livr.); catolicism, papism (înv.), papistășie (înv. și reg., adesea depr.); ortodoxie, ortodoxism, pravoslavie (înv.), pravoslavnicie (înv.); protestantism; anglicanism; prezbiterianism; ćalvinism; luteranism; husitism. Biserică; lăcaș sfînt; templu, catedrală. Naos, navă; pronaos; catapeteasmă, iconostas. Altar, sanctuar; sacristie. Icoană, iconiță (dim.). Cruce, cruciuliță (dim.); cruciță (dim., rar); troiță; crucifix. Slujbă (religioasă), serviciu divin (religios), sfînta slujbă, liturghie; utrenie; vecernie. Predică, cazanie, omilie; omeletică. Rugăciune, rugă, molitvă. Spovedanie, spovedire, confesiune, cuminecătură, împărtășanie, euharistie, grijanie (pop.). Penitență; post, postire. Carte religioasă; biblie, sfîntă scriptură, evanghelie; cazanie; liturghie; molitvelnic; octoih; omiliar. Coran; talmud; tora. Botez, creștinare; nuntă religioasă; înmormîntare, prohod, prohodire, prohodit. Sanctificare, sfințire, sfințitură (rar). Dumnezeu, dumnezeire, providență, pronie (înv. și pop.), zeu, divinitate, idol; mucenic. Sfînt, sfințișor (dim., ir.), sfîntuleț (pop.). Credincios; prozelit; habotnic, bigot; schismatic; sectant; politeist; monoteist; animist, zoolatru, idolatru, păgîn; budist; lamaist; hinduist; mahomedan; musulman; mozaic; creștin; catolic, papistaș (înv. și reg.; adesea depr.), papist (înv.); ortodox, pravoslavnic (înv. și pop.); protestant; reformat; anglican; prezbiterian; calvin, calvinist; luteran; husit. Adj. Religios, confesional; evlavios, cucernic, pios; habotnic, bigot. Dogmatic; canonic. Sectant; schismatic. Politeist; monoteist; animist; totemic; zoolatru, idolatru, păgîn, păgînesc; brahman, brahmanic; budist; lamaist; hinduist; islamic, mahomedan, musulman; mozaic; șintoist; creștin, creștinesc; catolic, papist (înv.), papistaș (înv. și reg.; adesea depr.); protestant, reformat; anglican; prezbiterian; calvin, calvinesc, calvinist; luteran; husit. Sfînt, sacru, sacrosanct (livr.); dumnezeiesc, providențial. Vb. A crede. A (se) converti; a (se) păgîni; a (se) creștina, a (se) boteza; a (se) catoliciza, a (se) papistăși (înv. și reg.); a (se) calviniza. A merge la biserică; a se închina, a se ruga; a-(și) face cruce, a face mătănii, a mătăni (reg.). A predica, a ține o predică. A excomunica, a anatemiza, a afurisi, a abjura. A (se) cumineca, a (se) împărtăși, a (se) spovedi, a (se) griji (pop.). A oficia o slujbă, a sluji; a boteza, a creștina; a cununa; a înmormînta, a prohodi. A sfinți; a sanctifica, a diviniza. V. așezămînt de cult, carte, călugăr, cler.

RELÍGIE (< lar., fr., germ.) s. f. Ansamblu de idei, sentimente și acțiuni împărtășite de un grup și care oferă membrilor săi un obiect de venerare, un cod de comportament, un cadru de referință pentru a intra în relație cu grupul și universul. De obicei, r. distinge între real și supranatural, vizează ceva ce transcende cunoscutul sau naturalul, este o recunoaștere a misteriosului și a supranaturalului; r. include un concept sau o divinitate care implică omul într-o experiență dincolo de nevoile lui personale sau sociale imediate, recunoscută ca „sacră” sau „sfântă”. R. revelată = r. al cărei corp de cunoștințe este de natură revelată: iudaism (Dumnezeu a revelat poruncile lui Moise); creștinism (Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a revelat Cuvântul Tatălui); islam (arhanghelul Gabriel a revelat lui Mahomed voința lui Dumnezeu). R. culturală = stadiu superior al religiozității corespunzând unei culturi și organizări social-politice avansate. R. universală = r. care depășește granițele unui popor, cu mesaj universal (budismul, creștinismul, islamul). ♦ Fig. Crez, cult.