3 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REFUGIÍ vb. IV. v. refugia.

REFÚGIU, refugii, s. n. 1. Faptul de a se refugia; timp petrecut ca refugiat într-un anumit loc. 2. Loc de adăpostire în caz de pericol; adăpost, azil. ♦ Fig. Consolare, alinare, mângâiere. ♦ Platformă ridicată și amenajată ca un trotuar, pe partea carosabilă a căilor de circulație cu trafic intens sau în mijlocul unei piețe, pentru a ușura reglementarea circulației, traversarea străzii, urcarea sau coborârea din vehiculele de transport în comun etc. – Din fr. refuge, lat. refugium.

refugiu sn [At: VĂCĂRESCUL, IST. 290 / V: (înv) rif~ / Pl: ~ii / E: fr réfuge, lat refugium cf it rifugio] 1 Timp petrecut ca refugiat într-un anumit loc. 2 Loc de adăpostire în fața unei primejdii. 3 (Fig) Consolare (4). 4 Loc liniștit în care se retrage cineva pentru a se odihni. 5 Porțiune ridicată și amenajată ca un trotuar, pe partea carosabilă a unei străzi cu trafic intens sau în mijlocul unei piețe, pentru a ușura reglementarea circulației, traversarea străzii, urcarea sau coborârea din vehiculele de transport în comun etc.

REFÚGIU, refugii, s. n. 1. Faptul de a se refugia; timp petrecut ca refugiat într-un anumit loc. 2. Loc de scăpare, de adăpostire în fața unei primejdii sau a unei neplăceri; adăpost, azil. ♦ Fig. Consolare, alinare, mângâiere. ♦ Platformă ridicată și amenajată ca un trotuar, pe partea carosabilă a căilor de circulație cu trafic intens sau în mijlocul unei piețe, pentru a ușura reglementarea circulației, traversarea străzii, urcarea sau coborârea din vehiculele de transport în comun etc. – Din fr. refuge, lat. refugium.

REFUGIÁ, refugiez, vb. I. Refl. A fugi, a se pune la adăpost, a se retrage din fața unui pericol, a unei neplăceri etc. (undeva sau la cineva) spre a găsi ocrotire, sprijin. Oamenii se refugiaseră... în încăperi calde, în scaune trase la gura sobei. C. PETRESCU, C. V. 137. De cînd citea despre lumea care se refugiase la orașe, își întreba într-una soțul că ea ce face și cum rămîne aici. REBREANU, R. II 63. ◊ Fig. Speriat de asprele realități ale vieții, se refugiă în liniștitul imperiu al trecutului. VLAHUȚĂ, O. A. 238. – Pronunțat: -gi-a. - Variantă: (învechit) refugí (HASDEU, I. V. 65) vb. IV.

REFÚGIU, refugii, s. n. 1. Loc de scăpare, de ocrotire, de adăpostire în fața unei primejdii sau a unei neplăceri; azil. V. adăpost. Mi-am găsit În iarbă Refugiul favorit. TOPÎRCEANU, B. 30. Vornicul Dumbravă reușise a scăpa în Transilvania, avînd nobleța de a căuta refugiu la generozitatea unui inamic. HASDEU, I. V. 169. ♦ Fig. Consolare, mîngîiere, alinare. Unii căutau refugiul în trecut, alții în viitor. IBRĂILEANU, SP. CR. 85. ♦ Porțiune ridicată, amenajată ca un trotuar, pe partea carosabilă a unei străzi (mai ales în stațiile de tramvai), pentru a reglementa circulația, a ușura traversarea străzii etc. 2. Faptul de a se refugia; timp petrecut ca refugiat într-un anumit loc. Mulțimea asta nu vrea decît să despacheteze bagajele făcute pentru refugiu. CAMIL PETRESCU, U. N. 422. Se reîntîlniseră la Iași, în timpul refugiului. id. N. 31.

REFÚGIU s.n. 1. Faptul de a se refugia; timpul petrecut într-un loc ca refugiat. 2. Loc de scăpare, de adăpost împotriva unei primejdii, a unei neplăceri; adăpost, azil. ♦ (Fig.) Consolare, mângâiere. 3. Loc special amenajat în mijlocul unei străzi pentru a feri pe cetățeni de circulația mașinilor, pentru a ușura urcarea în tramvaie etc. [Pron. -giu. / < lat. refugium, cf. fr. refuge].

REFÚGIU s. n. 1. faptul de a se refugia; timpul petrecut ca refugiat. 2. loc de scăpare, de adăpost în fața unei primejdii; azil. ◊ (fig.) consolare, mângâiere. ◊ loc izolat, liniștit, în care se retrage cineva. ◊ teritoriu protejat temporar pentru ocrotirea unor specii de animale, păsări sau plante în anumite perioade ale anului. 3. loc special amenajat în mijlocul unei străzi pentru a feri pe cetățeni de circulația mașinilor. 4. construcție pe munte, mobilată sumar, destinată să găzduiască pe alpiniști în cursul unei ascensiuni. (< fr. refuge, lat. refugium)

REFÚGIU ~i n. 1) Loc unde se refugiază o persoană; azil. 2) Perioadă de timp petrecută ca refugiat. 3) Loc amenajat special pentru a ușura traversarea străzii de către pietoni sau urcarea în vehiculele de transport în comun. /<fr. réfuge, lat. refugium

refugiu n. 1. loc de scăpare: acest proscris caută un refugiu; 2. fig. persoană la care se recurge.

*refúgiŭ n. (lat. refugium, d. refúgere, a fugi, a se retrage. V. subterfugiŭ). Azil, loc de scăpare: mînăstirea e refugiu celor dezgustațĭ de deșertăciunea lumiĭ. Demostene și Anibal aŭ căutat refugiŭ în moarte. Înălțătură (trotuar izolat, prispă) pe care se refugiază trecătoriiĭ ca să nu fie călcațĭ de vehicule.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

refúgiu [giu pron. gĭu] s. n., art. refúgiul; pl. refúgii, art. refúgiile (-gi-i-)

refúgiu s. n. [-giu pron. -giu], art. refúgiul; pl. refúgii, art. refúgiile (sil. -gi-i-)

refugí (= refugia) vb. (ind. prez. 1 refug)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

REFÚGIU s. 1. refugiere. (~l lui în pădure.) 2. fugă, pribegie, refugiere, (înv.) băjenărie, băjenărit, băjenie, băjenire, băjenit. (~l populației din calea năvălitorilor.) 3. adăpost, azil, scăpare, (înv.) năzuință, (fig.) liman. (A fugit și și-a căutat un ~.)

REFÚGIU s. v. alinare, consolare, îmbărbătare, încurajare, mângâiere.

arată toate definițiile

Intrare: refugii
verb (V409)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • refugii
  • refugiire
  • refugiit
  • refugiitu‑
  • refugiind
  • refugiindu‑
singular plural
  • refugiește
  • refugiiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • refugiesc
(să)
  • refugiesc
  • refugiam
  • refugiii
  • refugiisem
a II-a (tu)
  • refugiești
(să)
  • refugiești
  • refugiai
  • refugiiși
  • refugiiseși
a III-a (el, ea)
  • refugiește
(să)
  • refugiască
  • refugia
  • refugii
  • refugiise
plural I (noi)
  • refugiim
(să)
  • refugiim
  • refugiam
  • refugiirăm
  • refugiiserăm
  • refugiisem
a II-a (voi)
  • refugiiți
(să)
  • refugiiți
  • refugiați
  • refugiirăți
  • refugiiserăți
  • refugiiseți
a III-a (ei, ele)
  • refugiesc
(să)
  • refugiască
  • refugiau
  • refugii
  • refugiiseră
Intrare: refugi
verb (V311)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • refugi
  • refugire
  • refugit
  • refugitu‑
  • refugind
  • refugând
  • refugindu‑
  • refugându‑
singular plural
  • refugi
  • refugiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • refug
(să)
  • refug
  • refugeam
  • refugii
  • refugisem
a II-a (tu)
  • refugi
(să)
  • refugi
  • refugeai
  • refugiși
  • refugiseși
a III-a (el, ea)
  • refuge
(să)
  • refu
  • refugea
  • refugi
  • refugise
plural I (noi)
  • refugim
(să)
  • refugim
  • refugeam
  • refugirăm
  • refugiserăm
  • refugisem
a II-a (voi)
  • refugiți
(să)
  • refugiți
  • refugeați
  • refugirăți
  • refugiserăți
  • refugiseți
a III-a (ei, ele)
  • refug
(să)
  • refu
  • refugeau
  • refugi
  • refugiseră
Intrare: refugiu
  • pronunție: -giu pr. -gĭu
substantiv neutru (N54)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • refugiu
  • refugiul
  • refugiu‑
plural
  • refugii
  • refugiile
genitiv-dativ singular
  • refugiu
  • refugiului
plural
  • refugii
  • refugiilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)