9 definiții pentru consolare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONSOLÁRE, consolări, s. f. Acțiunea de a (se) consola și rezultatul ei; mângâiere, împăcare, alinare (sufletească); consolație. – V. consola.

CONSOLÁRE, consolări, s. f. Acțiunea de a (se) consola și rezultatul ei; mângâiere, împăcare, alinare (sufletească); consolație. – V. consola.

consolare sf [At: C. PETRESCU, R. Dr. 39/ Pl: ~lări / E: consola] 1 Mângâiere Si: consolație (1). 2 Împăcare Si: consolație (1). 3 (Ccr) Cuvinte de alinare. 4 Lucru sau persoană în care cineva își găsește alinare.

CONSOLÁRE, consolări, s. f. Acțiunea de a (s e) consola și rezultatul ei; mîngîiere, ușurare, alinare.

CONSOLÁRE s.f. Acțiunea de a (se) consola și rezultatul ei; mângâiere, împăcare, alinare, consolație. [< consola].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

consoláre s. f., g.-d. art. consolắrii; pl. consolắri

consoláre s. f., g.-d. art. consolării; pl. consolări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONSOLÁRE s. alinare, îmbărbătare, încurajare, mângâiere, (înv.) consolație, parigorie, (fig.) balsam, refugiu. (Și-a găsit ~ în muncă.)

CONSOLARE s. alinare, îmbărbătare, încurajare, mîngîiere, (înv.) consolație, parigorie, (fig.) balsam, refugiu. (Și-a găsit ~ în muncă.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CONSOLARE. Subst. Consolare, alinare, mîngîiere, parigorie (înv. și reg.); liniștire, calmare, potolire, potoleală (rar), ogoire (pop.), ostoire (înv. și pop.), domolire. Împăcare, împăciuire (rar); ușurare (fig.), destindere (fig.), înseninare (fig.); încurajare, îmbărbătare. Nădejde, speranță; rază de speranță (fig.), rază de lumină (fig.). Condoleanțe. Adj. Alinat; liniștit, calm, potolit, ogoit, destins, domol, împăcat, împăciuit (rar), ușurat (fig.), înseninat (fig.). Îmbărbătat, încurajat. Calmant, liniștitor, potolitor (rar), alinător, consolator, consolant (rar); încurajator, mîngîietor, mîngîios; ușurător (rar). Vb. A se consola, a se mîngîia, a se alina, a se împăca, a se ușura (fig.), a-și ușura durerea (necazul); a se liniști, a se calma, a se potoli, a se domoli, a se ogoi (pop.), a se ostoi (înv. și pop.); a se însenina (fig.), a-și găsi liniștea, a-și găsi tihna; a se încuraja, a se îmbărbăta, a-și da curaj, a-și face curaj, a-și da speranțe. A consola, a alina, a mîngîia, a parigorisi (înv.), a usca lacrimile (cuiva), a turna ulei pe rană; a calma, a liniști, a potoli, a domoli, a ogoi (pop.), a astîmpăra, a împăca, a împăciui (rar), a ușura, a lua cuiva o piatră de pe inimă; a încuraja, a da curaj, a însufleți, a da cuiva o rază de speranță, a îmbărbăta, a insufla încredere (bărbăție). V. calm, curaj, pace, speranță.

Intrare: consolare
consolare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • consolare
  • consolarea
plural
  • consolări
  • consolările
genitiv-dativ singular
  • consolări
  • consolării
plural
  • consolări
  • consolărilor
vocativ singular
plural

consolare

etimologie:

  • vezi consola
    surse: DEX '09 DEX '98 DN