reflex, ~ă [At: DESEN ARH. 12/18 / S și: ~ecsă af / Pl: ~cși, ~e, (rar) ~uri sn / E: lat reflexus, fr réflex, ger Reflex] 1 a (Înv; d. unde luminoase sau sonore) Care suferă o reflexie (1). 2 a (Înv; d. frunze, petale etc.) întors în afară Si: răsfrânt (1). 3 a (Fzl) Produs în mod spontan, independent de voință. 4-5 sn, a (Șîs act ~) (Reacție motorie, secretorie etc. a organismului animal sau uman la o modificare a mediului extern sau intern) care reprezintă un act fundamental al sistemului nervos. 6 sn (Îs) ~ necondiționat Act reflex (4) înnăscut. 7 a (Îs) ~ condiționat Act reflexdobândit în cursul vieții. 8 a (Pgn) Care reprezintă o reacție imediată, spontană. 9 sn Rază reflectată. 10 sn Strălucire. 11 sn (Fig) Oglindire a unei stări de lucruri, a unui fenomen, a unei stări sufletești etc. Si: (înv) reflect (2).

REFLÉX², -Ă, reflecși, -xe, adj. (Fiziol.; despre acte, mișcări ale organismului) De natura reflexului; produs în mod spontan, independent de voință. Mișcare reflexă. ▭ Natura reflexă a fenomenului este mascată de prezența celui de al doilea factor, căldura. PARHON, O. A. I 315. ◊ Act reflex (și substantivat, n.) = răspuns secretor sau motor dat de organism la acțiunea unui excitant; (în sens curent), reacție bruscă și automată a organismului la anumiți excitanți.

REFLÉX¹, reflexe, s. n. 1. (Mai ales la pl.) Rază reflectată; sclipire, lucire, strălucire. După ce se domolesc viscolele lui ianuarie, pe omătul cu reflexe violete și pe dealuri, în lumina lunii, se înșiră lupii urlînd. SADOVEANU, E. 94. În umbră se ivise-o albă pată, Un corp suav ca un reflex de lună. TOPÎRCEANU, B. 100. Sub mustățile mari și albe o lumină misterioasă ca un început de ziuă parcă mijea, un reflex venit de cine știe unde. ANGHEL, PR. 65. ◊ Fig. Acel reflex de frumusețe interioară... dădea nu știu ce aer misterios ochilor lui căprii. VLAHUȚĂ, O. A. 256. 2. Fig. (Mai ales la sg.) Oglindire, reflectare. Moralitatea de acum o sută de ani era un reflex al acestor stări sociale. SADOVEANU, E. 25. Teoriile lingvistice devin un reflex al luptelor naționale și sociale. IBRĂILEANU, SP. CR. 113.

REFLEX- v. reflexo-.

REFLÉX s.n. 1. Rază reflectată; sclipire. 2. (Fig.) Oglindire, reflectare. 3. Reacție adecvată a organismului față de un excitant, care se produce pe cale nervoasă, fără intervenția voinței. ♦ Act fundamental al sistemului nervos prin care se reglează relațiile dintre organism și mediu, precum și cele dintre diferitele părți ale organismului. ◊ Reflex condiționat = răspuns bazat pe legătura nervoasă temporară formată în scoarța creierului între două focare de excitație care coincid în timp. // adj. 1. Produs prin reflex (1); de natura reflexului (1). 2. Reflect. [Pl. -ecși, -exe. / < fr. réflexe, cf. lat. reflexus].

REFLÉX¹, -Ă I. adj. 1. produs în mod spontan; de natura reflexului (II, 1). 2. reflect. II. s. n. 1. rază reflectantă; sclipire, strălucire. 2. (fig.) oglindire, reflectare. 3. reacție a organismului față de un excitant extern sau intern, prin intermediul sistemului nervos, fără intervenția voinței, prin care se reglează relațiile dintre organism și mediu. (< fr. réflexe, lat. reflexus, germ. Reflex)

REFLÉX¹ ~xă (~cși, ~xe) Care se produce în mod spontan; produs fără participarea voinței. Mișcare ~xă. /<fr. réflexe, lat. reflexus, germ. Reflex

REFLÉX² ~e n. 1) Reacție adecvată a organismului la o excitație. ◊ ~ condiționat reflex obținut în cursul vieții. ~ necondiționat reflex înnăscut. 2) Rază de lumină reflectată. 3) fig. Oglindire a unei stări de lucruri. [Sil. -flex] /<fr. réflexe lat. reflexus, germ. Reflex

reflex a. 1. Fiz. care se face prin reflexiune; 2. care se face fără conștiință: mișcare reflexă. ║ n. reflexiunea luminei sau a colorii.

*refléx, -ă adj. (lat. reflexus, îndoit înapoĭ; fr. réflexe. V. circumflex). Fiz. Produs pin reflexiunea luminiĭ: viziune reflexă. Fiziol. Produs fără voĭe printr’o excitare organică: mișcare reflexă (ca strănutu, sughițu ș. a.). Cuvinte reflexe, cuvinte rezultate din impresiunea produsă asupra ochĭuluĭ, ca cocoloș, gogoneț ș. a. (V. imitativ). Reflex s. n., pl. urĭ și e (lat. reflexus, it. riflesso, fr. reflet). Rază luminoasă orĭ colorată reflectată maĭ slab pe un corp: acest negru are reflexurĭ albăstruĭ (bate în albastru). Fig. Reproducere maĭ slabă, urmă, rest, ecoŭ: reputațiunea luĭ nu e de cît un slab reflex al gloriiĭ tatăluĭ luĭ. V. machinal.

REFLEX²(O)- elem. „act reflex”. (< fr. réflex/o/-, cf. lat. reflexus)

refléx¹ (re-flex) adj. m., pl. reflécși; f. refléxă, pl. refléxe

refléx² (re-flex) s. n., pl. refléxe

refléx s. n. (sil. -flex), pl. refléxe

refléx adj. m. (sil. -flex), pl. reflécși; f. sg. refléxă, pl. refléxe

reflex, pl. reflexe

reflex, -xă; -cși, -xe.

REFLÉX s., adj., adv. 1. s. v. oglindire. 2. adj. v. automat. 3. adv. v. automat.

REFLÉX adj. v. îndoit, întors, răsfrânt, revolut.