RASTEL, rastele, s. n. 1. Suport compartimentat, făcut din bare de lemn sau de metal, pentru păstrarea armelor, a schiurilor, a bicicletelor etc. 2. Subansamblu al unor mașini de filat și al mașinilor de răsucit firele textile având rolul de a susține materialul cu care sunt alimentate aceste mașini¹. – Din it. rastello, germ. Rastel.

rastel sn [At: DDRF / Pl: ~e, ~uri / E: it rastello, ger Rastel] 1 Suport făcut din bare de lemn sau de metal, servind la susținerea sau rezemarea unor obiecte. 2 Subansamblu al unor mașini de filat sau de răsucit fire textile având rolul de a susține materialul cu care sunt alimentate acestea.

RASTEL, rastele, s. n. 1. Suport compartimentat, făcut din bare de lemn sau de metal, pentru păstrarea armelor, a schiurilor, a bicicletelor etc. 2. Subansamblu al unor mașini de filat și al mașinilor de răsucit firele textile având rolul de a susține materialul cu care sunt alimentate aceste mașini¹. [Pl. și: rasteluri] – Din it. rastello, germ. Rastel.

RASTEL, rastele, s. n. Suport făcut din bare paralele de lemn sau de metal pentru păstrarea armelor, a schiurilor, a bicicletelor etc. O vitrină mare conținea pe un rastel numeroase puști de vînătoare. CĂLINESCU, E. O. I 111.

RASTEL s.n. Suport pe care se reazemă arme, schiuri etc. [Pl. -le, -luri. / < it. rastello, germ. Rastel cf. lat. rastellum].

RASTEL s. n. suport compartimentat pe care se reazemă arme, schiuri, biciclete etc. (< it. rastello, germ. Rastel)

RASTEL ~uri n. Suport compartimentat de care se reazemă anumite obiecte (arme, schiuri, biciclete etc.). [Pl. și rastele] /<it. rastello, germ. Rastel

*rastél n., pl. e (it. rastello, rastrello și rastrelliera, id.). Rezemătoare de puștĭ, carabine și lăncĭ în cazarmă.

RESTEU, resteie, s. n. Fiecare dintre cele două bare în formă de cui, făcute din fier sau din lemn, care se introduc vertical în partea exterioară a jugului pentru a reține gâtul animalului. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu resteul = a se purta aspru (cu cineva). [Var.: (reg.) răsteu, restei s. n.] – Et. nec.

rastău sn vz resteu

răstăi sn vz resteu

răstău sn vz resteu

răstei sn vz resteu

răstel sn vz resteu

răsteu sn vz resteu

răstiu sn vz resteu

răștel sn vz resteu

rășteu sn vz resteu

restău sn vz resteu

restei sn vz resteu

restel sn vz resteu

resteu sn [At: ANON. CAR / V: (reg) ~tău, ~tei, ~tel (Pl: ~eluri, restei), ras~, răs~, răstiu, rășteu, ~teu, răstel, răștel, lăstău, răstrău (Pl: răstaie), răstăi, Ies~ / Pl: ~eie, (reg) ~eauă, ~ri, ~ei / E: nct] 1 Fiecare dintre cele două cuie, făcute din lemn sau din fier, cu care se închid laturile jugului după înjugarea vitelor. 2 (Îe) A lua (pe cineva) cu ~l A se purta (cu cineva) aspru Si: a amenința (4). 3 (Îl) Cu ~l la brâu sau a umbla cu ~l A fi cicălitor, arțăgos. 4 (Îe) A ajunge la ~l de alun A sărăci de tot. 5 (Reg) Cui de fier sau de lemn, asemănător cu resteul (1), cu diverse întrebuințări. 6 Retevei (1). 7 Spetează care ține obezile să nu se desfacă roata morii sub presiunea apei. 8-9 (Reg) Rustem (1-2).

risteu sn vz resteu

RESTEU, resteie, s. n. Fiecare dintre cele două bare în formă de cui, făcute din fier sau din lemn, cu care se închid laturile jugului pentru a reține grumazul animalului în jug. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu resteul = a se purta aspru (cu cineva). [Var.: (reg.) răsteu, restei s. n.] – Et. nec.

RESTEU, resteie, s. n. Fiecare dintre cele două bețe în formă de cui, făcute din fier sau din lemn, cu care se închid laturile jugului, pentru a reține grumazul animalului. Un resteu de carpăn, gros și vînjos. MARIAN, O. I 347. Cum? ziseră bărbații înspăimîntați, scăpînd resteiele din mînă. CREANGĂ, P. 14. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu resteul = a se purta (cu cineva) cu asprime, a-l amenința. – Pl. și: restele (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 208), resteuri (POPESCU, B. III 147). – Variante: răsteu (POPA, V. 71, HOGAȘ, DR. II 284), restei (TEODORESCU, P. P. 624) s. n.

RESTEU ~ie n. Fiecare dintre cele două bare cu care se închid părțile laterale ale jugului. ◊ A lua pe cineva cu ~ul a se răsti la cineva. /Orig. nec.

răsteiu n. 1. băț ce ține gâtul boilor în jug; 2. cuiu lung de lemn. [Cf. răstav].

resteu n. Mold. V. răsteiu: când o face plopul mere și resteul mugurele AL.

răstéŭ, V. resteŭ.

restéŭ (vest, sud) și răstéŭ (nord) n., pl. eĭe (ung. resztó, odgonu din apoĭ la corabie, saŭ ereszteni, a da drumu, eresztö-, care dă drumu. Cp. cu cĭocîlteŭ, feresteŭ, melesteŭ ș. a.). Bățu (saŭ feru) mobil cu care se închide jugu spre partea de afară: dacă unu e maĭ tare în gît, tîrește resteu înainte (Sov. 211). V. bulfeŭ și fercheteŭ.

rastel (suport) s. n., pl. rastele

!rastel (suport) s. n., pl. rastele

rastel s. n., pl. rastele /rasteluri

resteu s. n., art. resteul; pl. resteie

resteu s. n., art. resteul; pl. resteie

resteu s. n., art. resteul; pl. resteie

resteu, pl. resteie

resteu, -teie.

RESTEU s. v. retevei, scurtătura, spetează.

resteu s. v. RETEVEI. SCURTĂTURĂ. SPETEAZĂ.

rastel (rasteluri), s. n. – Suport, întăritură. – Var. răstel. It. rastello, cf. sp. rastel (Scriban). Nu este posibilă der. direct din lat. rastĕllus (Philippide, Principii, 490, cf. Densusianu, Filologie, 448.

resteu (resteie), s. n. – Cui cu care se închide jugul. – Var. răsteu, restei, restel. Mag. ereszto „care dă drumul” (Scriban; Gáldi, Dict., 95). Legătura cu sl. rastaviti „a separa”, bg. razstav „separare” (Cihac, II, 364; Conev 70) sau cu lat. rastĕllus (Tiktin) este dubioasă.

reste(n)ul v. rustemul.

răsteu, răstaie, (resteu), s.n. – (reg.) Cui de fier cu care se închide jugul. – Et. nec. (DEX, MDA); din magh. ereszto „care dă drumul” (Scriban; Galdi, cf. DER).

răsteu, răstaie, s.n. – Cui de fier cu care se închide jugul. – Din magh. ereszto „care dă drumul” (Scriban cf. DER).