7 intrări

Articole pe această temă:

35 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

RAIÁ, raiale, s. f. (în Evul Mediu) 1. Teritoriu supus de turci, care forma hinterlandul unei cetăți. 2. Denumire dată supușilor creștini din Imperiul Otoman. [Pr.: ra-ia] – Din tc. rāyā.

RAIÁ, raiale, s. f. 1. Teritoriu ocupat și administrat direct de autoritățile militare turcești. 2. Nume dat de către turci locuitorilor din Moldova și Țara Românească, datori să le plătească tribut. [Pr.: -ra-ia] – Din tc. rāyā.

RAIÁ, raiale, s. f. (Turcism) 1. Cetate de pe teritoriul țărilor romînești, ocupată și administrată direct de autoritățile militare turcești, dimpreună cu ținutul dimprejur. Din raia, din Cetatea Turnului, se repezeau turcii pilcuri, călări, după jaf. STANCU, D. 10. Unii dintre cei mai bătrîni povesteau întîmplări de demult, cînd era la Giurgiu raia și năvăleau delii în pradă, de dincolo de Dunăre. SADOVEANU, M. C. 34. Fără să mai vorbim de cel... din raiaua Giurgiului. CAMIL PETRESCU, O. II 272. 2. Nume dat de turci Moldovei și Țării Romînești, care plăteau tribut Porții, dar nu erau administrate de ea. Bătrînul vizir, îngîmfat de izbînzile ce dobîndise la Tunis, în Arabia, Persia, Africa, Georgia și Ungaria, jură și chezășuiește pe capul său că va supune această raia revoltată (= Țara Romînească). BĂLCESCU, O. I 195. ♦ Creștin supus Porții otomane. 3. (Cu sens colectiv) Lume săracă, popor (chiar din țări nesupuse turcilor). P-un șes larg sînt adunate Gințile din Himalaia, Oșteni negri-n coifuri albe, Principi, preoți, sclavi și raia. COȘBUC, P. I 72.

raiá s. f., art. raiáua, g.-d. art. raiálei; pl. raiále, art. raiálele

raiá s. f. (sil. -ia), art. raiáua, g.-d. art. raiálei; pl. raiále

raiá (raiéle), s. f. – (Mold.) Șipcă. Pol. reja (Cihac, II, 303).

raiá (raiále), s. f.1. Creștin care plătea impozit la turci și care trăia sub protecția legilor lor. – 2. Protectorat, teritoriu locuit de creștini, dar guvernat după legea turcă. – Mr. arăe. Tc. raya < arab. re’aya (Șeineanu, II, 96; Ronzevalle 95), cf. ngr. ῥαïᾶς, alb. raië, bg. raja, it. raja.Der. raelicesc, adj. (înv., propriu raialelor).

RAIÁ ~le f. ist. Cetate și teritoriu ocupate și administrate de autoritățile militare turcești în țările române. [Art. raiaua] /< turc. raya

raià f. od. 1. creștin supus Porții, și în special poporul din Țara românească și din Moldova, tributar Turcilor: cererile creștinilor raiale OD.; 2. cetate ocupată de Turci, anume în Muntenia (Brăila, Giurgiu, Turnu) și în Moldova (Hotin, Bender, Chilia). [Turc. RAYÀ, lit. turmă].

1) raĭá f., pl. ĭele și (vechĭ) ĭale, turc. raia, d. ar. re’aĭa, pl. d. ra’ĭet, turmă, supus; ngr. raĭás, alb. raĭè, bg. sîrb. raĭa). Supus otoman (musulman orĭ creștin) agricultor orĭ negustor, care nu putea să fie funcționar saŭ militar. Poporu țărilor româneștĭ, supus haracĭuluĭ. Om din popor, în opoz. cu boĭer. Cetate (serhat) cu regiunea eĭ în care Turciĭ aveaŭ voĭe să facă geamiĭ și care eraŭ comandate de nazirĭ, cadiĭ și voĭevozĭ. – Raĭelele eraŭ puncte strategice și centre comerciale. În Țara Românească eraŭ: Brăila (cu Odaĭa Viziruluĭ), Gĭurgĭu (Vlașca) și Turnu Măgurele (Teleormanu); în Moldova: Cetatea Albă, Ismailu, Chilia, Carlalu și Timarova (Reniĭ), Tighina, Soroca și Hotinu; pe malu drept al Dunăriĭ: Cladova (Fet-Islam), Vidinu, Nicopole, Șiștovu, Ruscĭucu, Turtucaĭa, Silistra și Hîrșova; în Banat: Orșova (Rușava). – Ca adj. raelicesc (1822).

2) raĭá f., pl. ele (germ. rahe, pol. reja, rus. reĭ, ráĭna, prăjină, antenă). Mold. Siret. Prăjină mare de brad, ghĭonder. Antenă, prăjina de care atîrnă pînza luntriĭ. – Dim. răĭeluță1. V. sirean.[1]

  1. 1. În original, posibilă greșeală de tipar: răĭețuță. LauraGellner

RẤIE s. f. 1. (Pop.) Boală de piele la oameni și la animale, cauzată de un parazit și caracterizată prin leziuni ale pielii (localizate mai ales între degete) care produc mâncărime; scabie. ◊ Expr. Se ține ca râia de om, se zice despre cineva de care nu mai poți să scapi. 2. Fig. Epitet depreciativ pentru oameni și animale rele, care provoacă multe necazuri; pacoste, năpastă. 3. (În sintagma) Râia neagră a cartofului = boală a cartofului provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor excrescențe moi, negre-brune, pe părțile subterane ale plantei. [Pr.: râ-ie] – Lat. aranea.

RẤIE s. f. 1. (Pop.) Boală de piele la oameni și la animale, cauzată de un parazit și caracterizată prin apariția unor bubulițe (localizate mai ales între degete) care produc mâncărime; scabie. ◊ Expr. Se ține ca râia de om, se zice despre cineva de care nu mai poți să scapi. 2. Fig. Epitet depreciativ pentru oameni și animale rele, care provoacă multe necazuri; pacoste, năpastă. 3. (În sintagma) Râia neagră a cartofului = boală a cartofului provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor excrescențe moi, negre-brune, pe părțile subterane ale plantei. [Pr.: râ-ie] – Lat. aranea.

RÎ́IE s. f. (Popular) 1. Boală de piele transmisibilă la oameni și la animale, cauzată de un parazit și caracterizată prin apariția unor bubulițe (localizate mai ales între degete) care produc mîncărime; scabie. Cu nasul și cu ochii plini de rîie... nu mai erau cîini, ci niște strigoi. GALACTION, O. I 310. Avea două capre pline de rîie. CREANGĂ, O. A. 286. ◊ Rîie căprească v. căpresc.Expr. Se ține ca rîia de om, se zice despre cineva de care nu mai poți scăpa. 2. Fig. Termen depreciativ pentru oameni și animale; pacoste, năpastă, plagă (socială). V. lepră. Moșia asta... a fost a bătrînilor noștri, pînă ce s-a încuibat între noi o rîie boierească. SADOVEANU, N. F. 24. [Capra] se smucea în toate părțile, încît îi era acum lehamite de dînsa. – De-aș ajunge mai degrabă în tîrg, zise Prepeleac, să scap de rîia asta. CREANGĂ, P. 42. N-am făcut bine că... am scăpat țara de o așa rîie? NEGRUZZI, S. I 153.

!rấia-broáștei (plantă) s. f. art., g.-d. art. rấiei-broáștei

!rấia-múnților (plantă) s. f. art., g.-d. art. rấiei-múnților

rấie (pop.) s. f., art. rấia, g.-d. art. rấiei

râia-broáștei (bot.) s. f.

râia-múnților (bot.) s. f.

râie s. f., art. râia, g.-d. art. râiei

arată toate definițiile

Intrare: raia (raiale)
raia (raiale) substantiv feminin
  • silabație: -ia
substantiv feminin (F149)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular raia raiaua
plural raiale raialele
genitiv-dativ singular raiale raialei
plural raiale raialelor
vocativ singular
plural
Intrare: râie
substantiv feminin (F129)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular râie râia
plural
genitiv-dativ singular râie râiei
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F130)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular râie râia
plural
genitiv-dativ singular râi râii
plural
vocativ singular
plural
Intrare: râia
râia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: raia (raiele)
raia (raiele) substantiv feminin
substantiv feminin (F155)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular raia raiaua
plural raiele raielele
genitiv-dativ singular raiele raielei
plural raiele raielelor
vocativ singular
plural
Intrare: răi
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) răi ire it ind singular plural
răiește iți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) răiesc (să) răiesc răiam ii isem
a II-a (tu) răiești (să) răiești răiai iși iseși
a III-a (el, ea) răiește (să) răiască răia i ise
plural I (noi) im (să) răim răiam irăm iserăm, răisem*
a II-a (voi) iți (să) răiți răiați irăți iserăți, răiseți*
a III-a (ei, ele) răiesc (să) răiască răiau i iseră
Intrare: râia-broaștei
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular râia-broaștei
plural
genitiv-dativ singular râiei-broaștei
plural
vocativ singular
plural
Intrare: râia-munților
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular râia-munților
plural
genitiv-dativ singular râiei-munților
plural
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)