RAIA, raiale, s. f. (în Evul Mediu) 1. Teritoriu supus de turci, care forma hinterlandul unei cetăți. 2. Denumire dată supușilor creștini din Imperiul Otoman. [Pr.: ra-ia] – Din tc. rāyā.

raia² [At: N. COSTIN, LET. II, 48 / V: raie snf / A și: raia / Pl: ~le, (rar) raie sf, ~li sm / E: tc raya] (Înv) 1 sfi Cetate (împreună cu ținutul din jur) de pe teritoriul țărilor românești, ocupată și administrată direct de autoritățile militare turcești. 2 sf Nume dat de către turci Moldovei și Țării Românești, care plăteau tribut Imperiului Otoman, dar nu erau administrate de acesta. 3 sfn (Și csc) Nume dat de către turci locuitorilor din Moldova și Țara Românească, datori să le plătească tribut. 4 sm Creștin supus Imperiului Otoman. 5 sf (Csc) Sărăcime.

RAIA, raiale, s. f. 1. Teritoriu ocupat și administrat direct de autoritățile militare turcești. 2. Nume dat de către turci locuitorilor din Moldova și Țara Românească, datori să le plătească tribut. [Pr.: -ra-ia] – Din tc. rāyā.

RAIA, raiale, s. f. (Turcism) 1. Cetate de pe teritoriul țărilor romînești, ocupată și administrată direct de autoritățile militare turcești, dimpreună cu ținutul dimprejur. Din raia, din Cetatea Turnului, se repezeau turcii pilcuri, călări, după jaf. STANCU, D. 10. Unii dintre cei mai bătrîni povesteau întîmplări de demult, cînd era la Giurgiu raia și năvăleau delii în pradă, de dincolo de Dunăre. SADOVEANU, M. C. 34. Fără să mai vorbim de cel... din raiaua Giurgiului. CAMIL PETRESCU, O. II 272. 2. Nume dat de turci Moldovei și Țării Romînești, care plăteau tribut Porții, dar nu erau administrate de ea. Bătrînul vizir, îngîmfat de izbînzile ce dobîndise la Tunis, în Arabia, Persia, Africa, Georgia și Ungaria, jură și chezășuiește pe capul său că va supune această raia revoltată (= Țara Romînească). BĂLCESCU, O. I 195. ♦ Creștin supus Porții otomane. 3. (Cu sens colectiv) Lume săracă, popor (chiar din țări nesupuse turcilor). P-un șes larg sînt adunate Gințile din Himalaia, Oșteni negri-n coifuri albe, Principi, preoți, sclavi și raia. COȘBUC, P. I 72.

RAIA ~le f. ist. Cetate și teritoriu ocupate și administrate de autoritățile militare turcești în țările române. [Art. raiaua] /< turc. raya

raià f. od. 1. creștin supus Porții, și în special poporul din Țara românească și din Moldova, tributar Turcilor: cererile creștinilor raiale OD.; 2. cetate ocupată de Turci, anume în Muntenia (Brăila, Giurgiu, Turnu) și în Moldova (Hotin, Bender, Chilia). [Turc. RAYÀ, lit. turmă].

1) raĭá f., pl. ĭele și (vechĭ) ĭale, turc. raia, d. ar. re’aĭa, pl. d. ra’ĭet, turmă, supus; ngr. raĭás, alb. raĭè, bg. sîrb. raĭa). Supus otoman (musulman orĭ creștin) agricultor orĭ negustor, care nu putea să fie funcționar saŭ militar. Poporu țărilor româneștĭ, supus haracĭuluĭ. Om din popor, în opoz. cu boĭer. Cetate (serhat) cu regiunea eĭ în care Turciĭ aveaŭ voĭe să facă geamiĭ și care eraŭ comandate de nazirĭ, cadiĭ și voĭevozĭ. – Raĭelele eraŭ puncte strategice și centre comerciale. În Țara Românească eraŭ: Brăila (cu Odaĭa Viziruluĭ), Gĭurgĭu (Vlașca) și Turnu Măgurele (Teleormanu); în Moldova: Cetatea Albă, Ismailu, Chilia, Carlalu și Timarova (Reniĭ), Tighina, Soroca și Hotinu; pe malu drept al Dunăriĭ: Cladova (Fet-Islam), Vidinu, Nicopole, Șiștovu, Ruscĭucu, Turtucaĭa, Silistra și Hîrșova; în Banat: Orșova (Rușava). – Ca adj. raelicesc (1822).

raie³ sf, sn vz raia²

reia sf vz raia¹

raia s. f., art. raiaua, g.-d. art. raialei; pl. raiale

raia s. f., art. raiaua, g.-d. art. raialei; pl. raiale, art. raialele

raia s. f. (sil. -ia), art. raiaua, g.-d. art. raialei; pl. raiale

raia (raiale), s. f. – 1. Creștin care plătea impozit la turci și care trăia sub protecția legilor lor. – 2. Protectorat, teritoriu locuit de creștini, dar guvernat după legea turcă. – Mr. arăe. Tc. raya < arab. re’aya (Șeineanu, II, 96; Ronzevalle 95), cf. ngr. ῥαïᾶς, alb. raië, bg. raja, it. raja. – Der. raelicesc, adj. (înv., propriu raialelor).