RAIA, raiale, s. f. (Turcism) 1. Cetate de pe teritoriul țărilor romînești, ocupată și administrată direct de autoritățile militare turcești, dimpreună cu ținutul dimprejur. Din raia, din Cetatea Turnului, se repezeau turcii pilcuri, călări, după jaf. STANCU, D. 10. Unii dintre cei mai bătrîni povesteau întîmplări de demult, cînd era la Giurgiu raia și năvăleau delii în pradă, de dincolo de Dunăre. SADOVEANU, M. C. 34. Fără să mai vorbim de cel... din raiaua Giurgiului. CAMIL PETRESCU, O. II 272. 2. Nume dat de turci Moldovei și Țării Romînești, care plăteau tribut Porții, dar nu erau administrate de ea. Bătrînul vizir, îngîmfat de izbînzile ce dobîndise la Tunis, în Arabia, Persia, Africa, Georgia și Ungaria, jură și chezășuiește pe capul său că va supune această raia revoltată (= Țara Romînească). BĂLCESCU, O. I 195. ♦ Creștin supus Porții otomane. 3. (Cu sens colectiv) Lume săracă, popor (chiar din țări nesupuse turcilor). P-un șes larg sînt adunate Gințile din Himalaia, Oșteni negri-n coifuri albe, Principi, preoți, sclavi și raia. COȘBUC, P. I 72.