RACILĂ², racile, s. f. (Pop.) Unealtă de diferite forme folosită la prinderea racilor. – Din rac.

RĂCILĂ, răcile, s. f. Unealtă cu care se prind racii (1). – Din sb. račilo.

racilă² sf [At: DEX / Pl: ~le / E: ns cf rac²] (Pop) Unealtă de diferite forme folosită la prinderea racilor² (1).

racilă¹ sf [At: EPISCUPESCU, PRACTICA, 220/1 / V: (reg) ~ină, rahi~, rafi~ / Pl: ~le / E: nct] 1 Boală cronică incurabilă. 2 (Îe) A avea ~ la inimă A avea o supărare. 3 (Îe) A sta ~ de cineva A se ține scai de cineva. 4 (Reg) Cancer (1). 5 (Reg) Bubă (1). 6 (Fig) Viciu. 7 (Fig) Dușmănie (1). 8 (Olt) Ființă mică și slabă. 9 (Olt) Copil născut prematur.

racină sf vz racilă

rafilă sf vz racilă

rahilă sf vz racilă

răcilă sf [At: ANTIPA, P. 388 / V: raciul (Pl: răciuluri, răciule) sn / Pl: ~le / E: srb racilo] 1 Unealtă cu care se prind racii² (1), alcătuită dintr-un cerc de lemn sau de sârmă pe care se fixează o plasă de forma unei farfurii. 2 (Reg) Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă (în formă de sac) fixată de o prăjină lungă.

răciul¹ sn vz răcilă

râcă¹ sf [At: M. COSTIN, O. 327 / V: (4-9) rică / Pl: (1-3) râci / E: râcâi¹] 1 (Reg) Gropiță în pământ la unele jocuri de copii. 2 (Reg) Groapă mică prin care sunt delimitate două terenuri de fânaț. 3 (Reg) Partea inferioară a piciorului găinii Si: (reg) râcâitoare (4). 4 (Fam) Ceartă (1). 5 (Îe) A căuta (cuiva) ~ A căuta (cuiva) prilej de ceartă cu orice preț. 6 (Îe) A purta (cuiva) ~ A purta (cuiva) dușmănie. 7 (Îe) A se pune în ~ (cu cineva) A se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. 8 (Îe) A băga ~ A învrăjbi. 9 (Reg) Persoană care provoacă ceartă.

râcă² sf [At: ALR II 4362/899 / Pl: râci / E: nct] (Reg) Arșic (la jocul de copii).

râcă³ av [At: PAȘCA, GL. / E: nct] (Reg) 1 (Îlav) Râcă-râcă, râre-râre Iute-iute. 2 (Îal) Gata-gata.

rică² sf vz râcă¹

RACILĂ², racile, s. f. (Pop.) Unealtă de diferite forme utilizată la prinderea racilor. – Din rac.

RĂCILĂ, răcile, s. f. Unealtă cu care se prind racii (1). – Din scr. račilo.

RACILĂ, racile, s. f. 1. Boală veche, cronică, care nu se mai poate vindeca; cusur, meteahnă, defect. M-am tămăduit de vătămătură, dar tot simt o racilă aci sub pîntece. PAMFILE, la CADE. 2. Fig. Dușmănie, ură. Era o racilă veche între Stoica Bivolaru și Năstase Beldie, și pe lîngă ei se îndușmăniseră și rudele unuia cu ale altuia. SANDU-ALDEA, U. P. 115.

RĂCILĂ, răcile, s. f. Unealtă folosită la prinsul racilor, alcătuită dintr-un cerc de lemn sau de sîrmă pe care se fixează o plasă în forma unui fund de sac. Cum îi prinzi [racii] ?... Cu răcila, ori cu mîna? SADOVEANU, Î. A. 77.

RÎCĂ s. f. (Regional) Ceartă; sfadă. ◊ Expr. A purta (cuiva) rîcă = a purta (cuiva) dușmănie. Credea că mai țin minte și că-i port rîcă. C. PETRESCU, C. V. 105. A se pune rîcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luîndu-se la ceartă.

RÂCĂ f. rar Schimb de vorbe răstite (între două sau mai multe persoane); sfadă; ceartă; gâlceavă. ◊ A purta cuiva ~ a purta cuiva dușmănie. A căuta (cuiva) ~ a căuta (cuiva) motiv de ceartă. /v. a râcâi

ràcilă f. rană incurabilă. [Derivat din rac, prin o metaforă analogă cu cea din cancer].

rácilă f., pl. e (d. rac, cancer, ulcer). Boală microbiană ascunsă și incurabilă saŭ grea de vindecat: mĭ-a trecut tusea, dar tot maĭ am o racilă la coastă. – Și ráhilă (Munt. vest).

2) ráhilă, V. racilă.

răcílă, V. răcĭul.

răcĭúl n., pl. urĭ și e (cp. cu ung. rácsolni, a închide cu gratiĭ, rácsázni, a prinde racĭ cu plasa). Fc. Plasă de prins racĭ (un cerc cu plasă în care s’a pus mîncare). – Și răcílă (Zimnicea) f., pl. e.

rîcă f., pl. ĭ (d. a rîcăi saŭ rîcîi). Mold. Munt. Rar. Ceartă, sfadă: a se lua la rîcă. Brîncă: ĭ-a dat o rîcă.

racilă (boală) s. f., g.-d. art. racilei; pl. racile

răcilă (unealtă) s. f., g.-d. art. răcilei; pl. răcile

râcă (fam.) s. f., g.-d. art. râcii

racilă (boală) s. f., g.-d. art. racilei; pl. racile

răcilă (unealtă) s. f., g.-d. art. răcilei; pl. răcile

râcă (fam.) s. f., g.-d. art. râcii

racilă (boală) s. f., g.-d. art. racilei; pl. racile

răcilă (unealtă) s. f., g.-d. art. răcilei; pl. răcile

râcă s. f., g.-d. art. râcii

racilă

racilă, -le.

rîcă s. f. – Ceartă, dispută. Sl. rykŭ (Conev 94). – Der. rîcîi (var. răcăi), vb. (înv., a răcni, a urla), din sl. rykati (Tiktin).

RACILA v. Gârleni.

a purta pică / râcă (cuiva) expr. a nu(-i) putea ierta (cuiva) o ofensă, un afront din trecut; a fi ranchiunos (pe cineva).

RACILĂ s. v. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.

RÂCĂ s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zâzanie.

racilă s. v. CUSUR. DEFECT. DEFICIENȚĂ. IMPERFECȚIUNE. INSUFICIENȚĂ. LACUNĂ. LIPSĂ. METEAHNĂ. NEAJUNS. PĂCAT. SCĂDERE. SLĂBICIUNE. VICIU.

rîcă s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. NEÎNȚELEGERE. VRAJBĂ. ZÎZANIE.

râcă², râci, s.f. (reg.) groapă mică; partea inferioară a piciorului găinii.

rấcă, s.f. Ceartă, sfadă, discordie. – Der. regr. din râcăi (DEX, MDA).

râcă, s.f. – Ceartă, sfadă, discordie. – Der. regr. din râcăi (Scriban, DEX, MDA).

râcă, s.f. – Ceartă, sfadă, discordie. – Din râcâi „a scurma, a răscoli”.