pălălăi¹ vi [At: CREANGĂ, O. 231 / Pzi: ~esc, (reg) pălălăi / E: pală¹ + -ălăi] 1 (D. foc) A arde cu flacără mare, producând un zgomot caracteristic. 2 (D. flăcări, incendii) A se înălța, a se întinde, a se răspândi Si: (îrg) a pălăi (1). 3 (Pop) A fâlfâi. 4 A pâlpâi. 5 (Olt) A flecări.

PĂLĂLĂI, pers. 3 pălălăiește, vb. IV. Intranz. (Învechit, despre foc) A arde cu flacără mare. Privind cum focul pălălăia vesel... se simțea fericită bătrîna. CONTEMPORANUL, VI_I 23. 2. Fig. A flutura, a fîlfîi. Zvîrle potcapul deoparte; și la joc de-a valma cu noi, de-i pălălăiau pletele. CREANGĂ, A. 94. ◊ Tranz. Nicodim s-a grăbit cătră cerdac... pălălăindu-și giubeaua de șiac. SADOVEANU, F. J. 614.

A PĂLĂLĂI pers. 3 ~iește intranz. 1) (despre foc) A arde cu pălălăi. 2) pop. A se mișca neregulat în diferite direcții; a fâlfâi; a flutura. Îi ~iește părul în vânt. /pală + suf. ~ălăi

pălălăì v. 1. a pălpăi; 2. a fălfăi: la joc deavalma cu noi de-i pălălăiau pletele CR. [Amplificat din păli].

papalaie sf vz pălălaie

pălalaie sf vz pălălaie

pălălaie sf [At: DONICI, F. 71 / V: (reg) papal~, pălal~ / Pl: ~lăi / E: pălălăi¹] 1 Flacără mare Si: flăcăraie, vâlvătaie, (rar) pălălaică, (reg) bobotaie, pălălăială. 2 (Fig) Pasiune. 3 Cantitate mare de fum care se ridică în rotocoale Si: fumăraie.

pălălău¹ [At: RĂDULESCU-CODIN, ap. DLR / Pl: ~ăi / E: nct] (Reg) 1 sn Prăjină groasă. 2 am Înalt și subțire.

PALALAIE s. f. v. pălălaie.

PĂLALAIE s. f. v. pălălaie.

PĂLĂLAIE, pălălăi, s. f. (De obicei la sg., cu sens colectiv) Flacără mare; vîlvătaie. Cîntecul era lung și uniform, cu zvîcniri de pălălaie care se stinge. DAN, U. 173. Acolo – pălălaie! Trosnea acoperișul. Trosneau, pereții. Se împrăștiau scîntei. PAS, Z. III 254. Acoperișurile de stuf dintr-o dată izbucneau în lungi pălălăi spre cer. SADOVEANU, O. I 550. – Variante: palalaie (BART, E. 268, ALECSANDRI, S. 7), pălalaie (ȘEZ. II 161) s. f.

PĂLĂLAIE ~ăi f. Foc mare (cu văpăi); vâlvătaie. /cf. vâlvătaie

pălălaie f. flacără mare: a ta frumusețe a aprins o pălălaie AL.

palaláĭe, V. pălălaĭe.

pălăláĭe f., pl. ăĭ (d. pălălăĭesc). Flacără mare, bobotaĭe, vîlvătaĭe (cum fac paĭele). Fig. Mare cantitate: pălălaĭe de galbenĭ (Neam. Rom. Pop. 6, 724). – În nord palalaĭe. Și părpălaĭe (după părpălesc) în Cov. (Doĭna, 1, 15).

pălălăĭésc v. intr. (imit. înrudit cu pîlpîĭ și fîlfîĭ. V. păleleĭ, bălălăĭesc). Ard cu flacără mare, bobotesc. Fîlfîĭ. – Maĭ vechĭ pălăĭesc (rudă și cu pălesc 1).

pălălăi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. pălălăiește, 3 pl. pălălăiesc, imperf. 3 sg. pălălăia; conj. prez. 3 să pălălăiască

pălălăi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. pălălăiește, imperf. 3 sg. pălălăia; conj. prez. 3 să pălălăiască

pălălăi vb., ind. prez. 1 sg. și pl. pălălăiesc, 3 sg. pălălăiește, imperf. 3 sg. pălalăia; conj. prez. 3 sg. și pl. pălălăiască

pălălaie s. f., art. pălălaia, g.-d. art. pălălăii; pl. pălălăi, art. pălălăile (desp. -lă-i-)

pălălaie s. f., art. pălălaia, g.-d. art. pălălăii; pl. pălălăi, art. pălălăile (-lă-i-)

pălălaie s. f., g.-d. art. pălălăii; pl. pălălăi

pălălaie

PĂLĂLĂI vb. v. agita, clătina, extinde, fâlfâi, flutura, întinde, lăți, propaga, răspândi.

pălălăi vb. v. AGITA. CLĂTINA. EXTINDE. FÎLFÎI. FLUTURA. ÎNTINDE. LĂȚI. PROPAGA. RĂSPÎNDI.

PĂLĂLAIE s. v. vâlvătaie.

PĂLĂLAIE s. flăcăraie, pară, pîrjol, văpaie, vîlvătaie, vîlvoare, (rar) pălălaică, (pop.) bobot, bobotaie, (reg.) pălălăială, vîlvaie, vîlvăraie, (prin vestul Transilv.) babură, (Olt.) bălbălău. (Imensă ~ a unui incendiu.)

pălălău adj., s.n. 1. (adj.) înalt și subțire. 2. (s.n.) prăjină groasă.