putinte a vz potent

POTENT, -Ă, potenți, -te, adj. Puternic, tare. – Din lat. potens, -ntis.

potent, ~ă a [At: HELIADE, O. I, 206 / V: ~e, ~tinte, putinte / Pl: ~nți, ~e / E: lat potens, -ntis, it potente] 1 (Înv; liv; d. țări, organizații, popoare etc.) Înzestrat cu o mare putere economică, politică, militară etc. 2 (Înv; liv; d. oameni, organizații social-politice etc.) Care se impun prin autoritate, influență etc. 3 (Înv; îf potinte) Răsunător. 4 (Înv; liv; d. oameni) Capabil să facă ceva. 5 (Înv; liv; d. ființe) Care are o mare forță fizică. 6 (D. bărbați) Viril.

potente a vz potent

potinte^[1] a vz potent corectat(ă)

potință sf vz putință

putință sf [At: PRAV. LUCACI, 172 / V: (înv) pot~ / Pl: ~țe, (rar) ~ți / E: putea + -ință] 1 Putere (1). 2-3 (Îljv) Peste ~ sau peste ~ța cuiva (Care este) mai presus de puterile sau posibilitățile (de realizare ale) cuiva. 4 (Rar; îal) Foarte tare. 5-6 (Îljv) Cu ~ Posibil. 7 (Îlav) Pe cât cu ~ Pe cât este posibil. 8-9 (Îlv) A(-i) fi cu ~ sau (înv) a(-i) fi (la, prin) ~ A (se) putea (16-17). 10 (Îe) A(-i) sta cuiva în (sau, înv, prin) ~ ori a fi în ~ța cuiva A depinde (numai) de cineva realizarea a ceva. 11 (Îe) A face tot ce-i stă în (sau, înv, prin) ~ A face tot posibilul. 12 (Îla) Cel mai... cu ~ Extrem de... 13 (Îvr; îe) A fi fără ~ A nu mai avea nici o posibilitate de a realiza ceva. 14 (Rar; îe) A fi în ~ța de a... A fi în situația de a... 15 (Înv; îe) Pe (sau prin) cât îi va fi cuiva (sau îl iartă pe cineva) ~ța În măsura în care (îi) este posibil. 16 (Îrg) Stare materială. 17 (Îrg; pex) Situație socială. 18 (Îla) Cu ~ sau cu ~ți Înstărit. 19 (Înv) Influență (a cuiva). 20 Modalitate de realizare Si: (îvp) putere (96), (înv) puterință (2), putincioșie, (reg) modru, (îvr) putibilitate. 21 Posibilitate (1). 22 (Îvr) Putere (35). 23 (Îvr) Țară. 24-26 (Fiz; teh; asr) Putere (86-88).

puțintel, ~ea [At: PRAV. 159 / V: (înv) ~țăn^[1], (reg) ~țun~ / Pl: ~ei, ~e / E: puțin + -el] 1-12 a (Șhp) (Cam) puțin (1-2, 20, 22-23, 27) Si: (îvp) puținel (1-12). 13-20 av (Șhp) (Cam) puțin (13-14, 25, 29) Si: (îvp) puținel (13-20).

puțuntel, ~ea a, av vz puțintel

POTENT, -Ă, potenți, -te, adj. (Livr.) Puternic, tare. – Din lat. potens, -ntis.

POTENT, -Ă, potenți, -te, adj. (Livresc, astăzi rar) Puternic, tare. Cauza popoarelor dobîndi mai multe guri și mai potente. GHICA, A. 789.

PUTINȚĂ, putințe, s. f. 1. Posibilitate. Absolvenții școlilor nu se puteau îndeletnici cu niște scrieri care erau cu totul în afară de gustul și putința lor de înțelegere. SADOVEANU, E. 96. Dar groaznic venit-a-ntr-o zi, din apus, O noapte cu-atîta întuneric, c-a pus In minte-ne stăvili putinții de-adus Aminte ce-i timpul și locul. COȘBUC, P. II 298. ◊ Expr. Peste putință = imposibil (de realizat); mai presus de puterile cuiva. E peste putință a mai continua drumul înainte cu vîntul din față. BART, S. M. 19. Peste putință de spus ce am văzut. CARAGIALE, O. III 248. La noapte așteaptă-mă... – Ce zici? peste putință! BOLINTINEANU, O. 371. După putință = cum poate, potrivit cu mijloacele sau posibilitățile cuiva. Se îmbracă după putință. Cel mai... cu putință = cel mai... posibil; extrem de..., în cel mai înalt grad. Eu sînt omul cel mai serviabil cu putință. C. PETRESCU, C. V. 134. A face tot ce-i stă în (sau, învechit, prin) putință = a face tot posibilul. Belciug va face tot ce-i va sta în putință să-l scoată din casa lui. REBREANU, I. 84. Tu știi că am făcut tot ce mi-a stat în putință. ISPIRESCU, L. 95. A fi (sau a-i fi cuiva) cu (sau, învechit, prin) putință să... = a fi posibil să..., a (se) putea. Sub pămîntul pe care creștea iarbă, nu era cu putință să fie săpate gropi. BOGZA, C. O. 34. Așadar, potolindu-se și văzînd în sfîrșit că nu e prin putință a sta cu armele împotriva cotropitorilor, Mihnea porunci să se gătească de plecare. ODOBESCU, S. A. 107. Dacă-ți este cu putință, Te rog fă ș-a mea voință: Nu ieși seara-n uliță, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 246. A-i sta cuiva în putință (sau învechit) a fi în putința cuiva (să)... = a corespunde cu posibilitățile de realizare ale cuiva, a fi posibil de realizat. De-ar fi-n a mea putință să fac precum doresc, Aș pune pe-a ta frunte un diadem de stele. ALECSANDRI, P. I 165. Fără putința (sau putință) de... = fără a putea să... Îl vede acum, înaintea lui, fără putință de a-și mai reaminti ceva. SAHIA, N. 76. 2. (Fiz.; învechit) Putere.

PUȚINTEL¹ adv. Diminutiv al lui puțin ¹. 1. v. puțin¹ (1). Cînd te duceai acolo erai cuprins de respect și puțintel de frică, PAS, Z. I 207. Obrazul muntencei se însenină puțintel. SADOVEANU, B. 166. Cade-n brînci și se ridică Dînd pe ceafă puțintel Toată lîna unui miel, O căciulă mai voinică Decît el. COȘBUC, P. I 225. 2. v. puțin¹ (II). Se odihnește puțintel. SADOVEANU, O. VII 52.

POTENT, -Ă adj. (Liv.) Puternic, tare, în putere. [< lat. potens].

POTENT, -Ă adj. puternic, tare, viril. (< lat. potens)

POTENT ~tă (~ți, ~te) 1) Care vădește potență; plin de potență. 2) Care are vigoare; puternic; tare. /<lat. potens, ~ntis

PUTINȚĂ ~e f. 1) Capacitate potențială; posibilitate. ◊ După ~ în concordanță cu mijloacele de care dispune cineva. Peste ~ peste puteri. A (nu) fi cu ~ a (nu) se putea. A face tot ce-i stă în ~ a face tot ce poate cineva; a depune toate eforturile. 2) înv. v. PUTERE. /a putea + suf. ~ință

PUȚINTEL ~ea (~ei, ~ele) și adverbial (diminutiv de la puțin) Mai puțin decât trebuie; cam puțin. ◊ ~ la trup (sau la făptură) mic și slab. /Din puțin

putință f. posibilitate: e peste putința omenească. [V. putere].

puțintel adv. puțin de tot. [Tras din puțin cu ajutorul unui sufix analogic (cf. mititel)].

putínță f., pl. e (lat. pătentia, putere. V. plenipotență). Posibilitate: acest lucru e cu putință, ĭar cel-lalt e peste putință.

puținél, -ícă (vest) și puțintél, -ntícă (toată țară) adj., pl. eĭ, ele (d. puțin cu -tel din mititel). Fam. Puțin, nițel: puținică apă, puțintele părăluțe. Puțintel la trup, la minte, mic (scund). Adv. Ĭa stăĭ puțintel! – Vechĭ și’n est puținel: puțineĭ oamenĭ (Let. 1, 160; 3, 289). În nord puțuntel: puțuntea oaste (Nec. 2, 238), azĭ puțintică oaste.

potent adj. m., pl. potenți; f. potentă, pl. potente

putință s. f., g.-d. art. putinței; pl. putințe

potent adj. m., pl. potenți; f. potentă, pl. potente

putință s. f., g.-d. art. putinței; pl. putințe

potent adj. m., pl. potenți; f. sg. potentă, pl. potente

putință s. f., g.-d. art. putinței; pl. putințe

POTENT adj. v. puternic, redutabil, robust, solid, tare, temut, valoros, viguros, vânjos, voinic, zdravăn.

PUTINȚĂ s. 1. v. capacitate. 2. v. posibilitate. 3. v. mod.

PUTINȚĂ s. v. forță, putere, stat, țară.

PUȚINTEL adj., adv. 1. adj., adv. (pop.) puținel. (Mai e ~ unt) 2. adv. nițeluș, (pop.) olecuță, (reg.) nițicuș. (Stai ~ pe scaun.)

potent adj. v. PUTERNIC. REDUTABIL. ROBUST. SOLID. TARE. TEMUT. VALOROS. VIGUROS. VÎNJOS. VOINIC. ZDRAVĂN.

putință s. v. FORȚĂ. PUTERE. STAT. ȚARĂ.

PUTINȚĂ s. 1. capacitate, forță, posibilitate, putere, (înv.) puterință, puternicie. (~ de a face ceva.) 2. posibilitate, putere, stare, (înv.) putincioșie. (Să dea fiecare după ~ lui.) 3. cale, chip, fel, formă, manieră, metodă, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, sistem, (reg.) cap, modru, (înv.) manoperă, marșă, mediu, mijlocire. (O altă ~ de a rezolva problema.)

PUȚINTEL adj., adv. 1. adj., adv. (pop.) puținel. (Mai e ~ pîine.) 2. adv. nițeluș, (pop.) olecuță, (reg.) nițicuș. (Stai ~ pe scaun.)

Potent ≠ impotent

Putință ≠ neputință