2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PÚSTĂ, puste, s. f. Câmpie întinsă acoperită cu ierburi; stepă. – Din magh. puszta.

PÚSTĂ, puste, s. f. Câmpie întinsă acoperită cu ierburi; stepă. – Din magh. puszta.

PÚSTĂ, puste, s. f. Nume dat cîmpiei din Ungaria; (Transilv.) cîmpie. Satul se culcă lîngă cotitura drumului de țară, în mijlocul pustei. V. ROM. mai 1953, 106. Pusta și șesul în lung și în lat e o pustie deșartă, închisă din toate părțile între valuri de apă, ridicate de arșița soarelui de miazăzi în văzduh. SLAVICI, O. I 268. Frunză lată, frunză-ngustă, Este-un birt la Ana-n pustă. HODOȘ, P. P. 59. ◊ Fig. Între cele două maluri... se întinde mereu aceeași suprafață lichidă și goală: pustă acvatică plină de mister. BOGZA, C. O. 404.

PÚSTĂ ~e f. rar Câmpie întinsă acoperită cu ierburi. /<ung. puszta

pustă f. Tr. ținut nelocuit, comună sau cătun așezat pe locul vechilor puste. [Ung. PUSZTA, pustiu]. V. Puszta.

pústă f., pl. e (ung. puszta, d. vsl. pušta, pustie). Bărăgan, stepă, vorbind de șesu Ungariiĭ între Dunăre și Tisa și pe alăturĭ.

pustíe f. (vrom. pustinĭe, d. vsl. pustynĭ, și pušta, pustie; pustiti și puštuti, a trimete, a lăsa; bg. pustinĭa, pustie; ung. puszta, pustie). V. năpustesc, opust, otpust). Pustietate, pustiŭ, deșert, regiune nelocuită: pustia Sahareĭ. Fam. Lucru care nu-țĭ place, pacoste: pustia ceĭa de moară, de mașină. În blăstăme: bată-l pustia, mînca-l-ar pustia, ducă-se pe pustiiĭ (V. duc). – Vechĭ și pustiñe. În P. P. (Șez. 1, 110) și puștă (vsl. puša).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pústă s. f., g.-d. art. pústei; pl. púste

pústă s. f., g.-d. art. pústei; pl. púste


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

pústă, puste, s.f. – Câmpie întinsă, loc neted, cu vegetație săracă; stepă: „Și ocolu ca pusta / Și casa ca și curtea” (Bilțiu, 2006: 168). ♦ Toponim frecvent în zona Lăpuș (Cupșeni, Dealul Mare, Dumbrava, Groape, Groșii Țibleșului etc.) (Vișovan, 2008). ♦ (onom.) Pusta, Pustai, Pusztai, nume de familie (150 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. puszta „pustiu, deșert” (< sl. pušta „pustie”) (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

Intrare: pustă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pustă
  • pusta
plural
  • puste
  • pustele
genitiv-dativ singular
  • puste
  • pustei
plural
  • puste
  • pustelor
vocativ singular
plural
Intrare: puștă
puștă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.