PUSTĂ, puste, s. f. Nume dat cîmpiei din Ungaria; (Transilv.) cîmpie. Satul se culcă lîngă cotitura drumului de țară, în mijlocul pustei. V. ROM. mai 1953, 106. Pusta și șesul în lung și în lat e o pustie deșartă, închisă din toate părțile între valuri de apă, ridicate de arșița soarelui de miazăzi în văzduh. SLAVICI, O. I 268. Frunză lată, frunză-ngustă, Este-un birt la Ana-n pustă. HODOȘ, P. P. 59. ◊ Fig. Între cele două maluri... se întinde mereu aceeași suprafață lichidă și goală: pustă acvatică plină de mister. BOGZA, C. O. 404.