pustă, puste, s.f. – Câmpie întinsă, loc neted, cu vegetație săracă; stepă: „Și ocolu ca pusta / Și casa ca și curtea” (Bilțiu, 2006: 168). ♦ Toponim frecvent în zona Lăpuș (Cupșeni, Dealul Mare, Dumbrava, Groape, Groșii Țibleșului etc.) (Vișovan, 2008). ♦ (onom.) Pusta, Pustai, Pusztai, nume de familie (150 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. puszta „pustiu, deșert” (< sl. pušta „pustie”) (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).