PURISM s. n. Tendință de a elimina dintr-o limbă elementele considerate străine de originea și spiritul ei. – Din fr. purisme.

purism sn [At: I. GOLESCU, C. / E: fr purisme cf ger Purismus] 1 Tendință exagerată și formalistă de a înlătura din limbă toate elementele considerate străine. 2 (Îs) ~ estetic Tendință în arta modernă de restaurare a reflectării obiectelor în simplitatea lor arhitecturală și în autenticitatea lor.

PURISM s. n. Tendință de a elimina dintr-o limbă elementele considerate străine de structura ei. – Din fr. purisme.

PURISM s. n. Tendință exagerată și formalistă de a înlătura din limbă elementele socotite străine.

PURISM s.n. Tendință exagerată și formalistă de a înlătura din limbă toate elementele socotite străine. ◊ Purism estetic = tendință în arta modernă de restaurare a reflectării obiectelor în simplitatea lor arhitecturală și în autenticitatea lor. [< fr. purisme, cf. germ. Purismus].

PURISM s. n. tendință exagerată de a înlătura dintr-o limbă toate elementele socotite străine. (< fr. purisme)

PURISM n. lingv. Tendință de înlăturare din limbă a elementelor socotite străine. /<fr. purisme

purism n. defectul puriștilor. Purismul tinde la absoluta înlăturare a vorbelor străine și recente. Astfel curentul latinist, mai ales în Transilvania, a dominat câtva timp și în școalele din Muntenia. El a găsit expresiunea-i extremă în Dicționarul latiniștilor Laurian și Maxim (1871-1876).

*purízm n., pl. e (d. pur). Gram. Caracteru de a fi purist. Cuvînt neînrădăcinat în limbă pus ca să alunge un cuvînt înrădăcinat, cum ar fi cole (lat. collis) îld. deal. V. barbarizm, puritate.

purism s. n.

purism s. n.

purism s. n.

purism.

PURISM s. n. (< fr. purisme, cf. germ. Purismus): tendință eronată de a elimina dintr-o limbă elementele considerate străine de structura ei. În limba română s-a manifestat această tendință în secolul al XIX-lea la reprezentanții curentului latinist (v. latinism, curent și ciunism). P. a fost un produs al realităților autohtone românești, în virtutea cărora era considerat ca un mijloc apt să contribuie la dovedirea romanității poporului și a limbii române și la unificarea, dezvoltarea și perfecționarea limbii române. Rădăcinile sale istorice rezidă în crezul istoric profesat de Școala Ardeleană; premisele sale istorice se găsesc în conștiința romanității și a continuității noastre ca popor în Dacia. P. a fost generat și de situația în care se găsea limba română în acel timp, considerată „decăzută”, „coruptă”. Pe lângă temeiurile istorico-lingvistice care l-au creat p. a fost reclamat și alimentat și de polemicile virulente cu detractorii originii și drepturilor limbii și națiunii române.

PURÍSM (< fr.) s. n. 1. Tendință de a elimina dintr-o limbă (toate) elementele socotite străine de originea și spiritul ei. ♦ Preocupare excesivă pentru a fi în conformitate totală cu un tip (tipar) ideal. 2. Teorie postcubistă reprezentată de A. Ozenfant și Ed. Jeanneret (Le Corbusier), care în manifestul „După cubism” (1918) propuneau restituirea simplității și purității riguroase a formelor în pictură și eliminarea ornamentului și geometrismului absolut în arhitectură.