2 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PURIFICÁRE, purificări, s. f. Acțiunea de a (se) purifica și rezultatul ei. ◊ Purificarea apei = epurarea apei, v. epurare.V. purifica.

PURIFICÁRE, purificări, s. f. Acțiunea de a (se) purifica și rezultatul ei. ◊ Purificarea apei = epurarea apei, v. epurare.V. purifica.

PURIFICÁRE, purificări, s. f. Acțiunea de a (se) purifica și rezultatul ei; îndepărtarea elementelor străine dintr-o substanță. ♦ Curățirea unei limbi de cuvinte sau expresii considerate străine. Dacă este împotriva purificării «absolute» a limbii de elemente străine, Eminescu. admite... o purificare moderată. IBRĂILEANU, SP. CR. 159. ♦ Fig. Înnoire. Vreau să-mi leg numele de o operă de purificare. C. PETRESCU, C. V. 108.

PURIFICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) purifica și rezultatul ei; curățire, purificație. [< purifica].

PURIFICÁ, purífic, vb. I. Tranz. A face să fie pur, curat, neamestecat, limpede prin îndepărtarea corpurilor, a substanțelor sau a elementelor străine; a curăța. ♦ (Tehn.) A epura. ♦ Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină pur din punct de vedere moral. – Din fr. purifier, lat. purificare.

PURIFICÁ, purífic, vb. I. Tranz. A face să fie pur, curat, neamestecat, limpede prin îndepărtarea corpurilor, a substanțelor sau a elementelor străine; a curăța. ♦ (Tehn.) A epura. ♦ Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină pur din punct de vedere moral. – Din fr. purifier, lat. purificare.

PURIFICÁ, purifíc, vb. I. Tranz. A face să fie pur, îndepărtînd corpurile sau substanțele străine; a curăța. (Refl.) Vaporii sînt din nou alungați în alte cazane, se condensează, se aleg, se amestecă și se purifică. C. PETRESCU, A. 465. ◊ Fig. Se întorcea cu plămînii purificați de balsamul rășinei. C. PETRESCU, Î. II 242. ♦ A elimina dintr-o limbă diferite cuvinte și expresii considerate, din anumite motive, ca necorespunzătoare aspectului pe care cineva vrea. să-l impună unei limbi. Acest curent [latinist], tot purificînd limba, tindea la desființarea ei. IBRĂILEANU, SP. CR. 88. ◊ Refl. A deveni mai pur din punct de vedere moral. Apostol Bologa trecu înainte... cu sufletul plin de încredere, împăcat și mulțumit, parcă s-ar fi purificat într-o baie de virtute. REBREANU, P. S. 89.

PURIFICÁ vb. I. tr. A face pur; a curăța. ♦ A elimina dintr-o limbă diferite elemente socotite străine. ♦ refl. A deveni mai pur din punct de vedere moral. [P.i. purífic. / < lat., it. purificare, cf. fr. purifier].

PURIFICÁ vb. I. tr. a îndepărta elemente străine, a face pur; a curăța. ◊ (tehn.) a epura. II. refl. a deveni pur, nevinovat, fără pată. (< fr. purifier, lat. purificare)

A SE PURIFICÁ mă purífic intranz. (despre persoane) A deveni (mai) curat moralicește. /<fr. purifier, lat. purificare

A PURIFICÁ purífic tranz. 1) (substanțe, materiale, medii etc.) A face să fie pur; a curăța de impurități. 2) A elibera de tot ce este inutil sau dăunător. 3) A face să se purifice. /<fr. purifier, lat. purificare

purificà v. a (se) face pur: a purifica aerul; fig. a purifica moravurile.

*purífic, a v. tr. (lat. puri-fico, -ficáre, d. purus, pur, și facere, a face. V. edi- și modi-fic). Curăț, fac pur: a purifica apa, aeru, (fig.) societatea de rele obiceĭurĭ.

*purificațiúne f. (lat. purificatio). Acțiunea de a purifica. – Și -áție, dar ob. -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

purificáre s. f., g.-d. art. purificắrii; pl. purificắri

purificáre s. f., g.-d. art. purificării; pl. purificări

purificá (a ~) vb., ind. prez. 3 purífică

purificá vb., ind. prez. 1 sg. purífic, 3 sg. și pl. purífică

purifica (ind. prez. 3 sg. și pl. purifică)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PURIFICÁRE s. 1. v. epurare. 2. v. limpezire. 3. (TEHN.) curățare, (rar) purificație. (~ metalului.) 4. v. împrospătare.

PURIFICARE s. 1. (TEHN.) epurare, epurație, (rar) purificație. (Stație de ~ a apei.) 2. limpezire. (~ unui lichid.) 3. (TEHN.) curățare, (rar) purificație. (~ metalului.) 4. împrospătare, primenire, ventilare. (~ aerului din încăpere.)

PURIFICÁ vb. 1. v. epura. 2. v. limpezi. 3. (TEHN.) a curăța, (înv.) a lămuri. (A ~ un metal.) 4. v. împrospăta. 5. v. mântui.

arată toate definițiile

Intrare: purificare
purificare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • purificare
  • purificarea
plural
  • purificări
  • purificările
genitiv-dativ singular
  • purificări
  • purificării
plural
  • purificări
  • purificărilor
vocativ singular
plural
Intrare: purifica
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • purifica
  • purificare
  • purificat
  • purificatu‑
  • purificând
  • purificându‑
singular plural
  • purifică
  • purificați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • purific
(să)
  • purific
  • purificam
  • purificai
  • purificasem
a II-a (tu)
  • purifici
(să)
  • purifici
  • purificai
  • purificași
  • purificaseși
a III-a (el, ea)
  • purifică
(să)
  • purifice
  • purifica
  • purifică
  • purificase
plural I (noi)
  • purificăm
(să)
  • purificăm
  • purificam
  • purificarăm
  • purificaserăm
  • purificasem
a II-a (voi)
  • purificați
(să)
  • purificați
  • purificați
  • purificarăți
  • purificaserăți
  • purificaseți
a III-a (ei, ele)
  • purifică
(să)
  • purifice
  • purificau
  • purifica
  • purificaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)