3 intrări

Articole pe această temă:

48 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

publică sf [At: CANTEMIR, IST. 31 / Pl: ~ici / E: lat publica] (Înv) 1 Republică. 2 (Pgn) Stat.

públică f., pl. ĭ (pol. publika, politică, d. lat. res publica, lucru public, stat). Cant. Republică.

PUBLIC, -Ă, publici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. sg. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume; spec. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. ◊ Marele public = ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc. ◊ Loc. adj. și adv. În public = (care are loc) în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii. 2. Adj. Care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care privește pe toți, la care participă toți. ◊ Opinie publică = părere, judecată a colectivității; p. ext. public (1). ♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. 3. Adj. Al statului, de stat; care privește întregul popor; pus la dispoziția tuturor. ◊ Viața publică = viața politică-administrativă a unui stat; activitatea unei persoane în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. Grădină publică = parc. Drept public = subîmpărțire mai veche a dreptului, care se ocupa de relațiile persoanelor cu statul. Forță publică = poliție. Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne și externe. Învățământ public sau instrucție, școală publică = învățământ sau școală organizate și controlate de stat. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție în stat. – Din lat. publicus, fr. public.

PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare.

PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare.

public, ~ă [At: (a. 1782) URICARIUL XI, 266 / V: (reg) pob~ / Pl: ~ici, ~ice / E: lat publicus, -a, -um, fr public] 1 sns Totalitate a unor persoane, considerată în raport cu ceva care îi este atribuit, adresat, destinat etc. Si: lume, obște. 2 sns Număr mare nedefinit de persoane Si: lume, mulțime, popor. 3 sn (Îs) Marele ~ sau (rar) ~ul cel mare Mase largi ale populației considerate în raport cu participarea la un eveniment social, cultural, artistic etc. 4-5 sn (Înv) sf (îljv) În ~ sau (înv) în ~ă (Care are loc) în văzul lumii Si: (înv) publicamente, (îvr) publicește. 6 sf (Îvr; îe) A da (ceva) în ~ă A aduce ceva la cunoștința unei colectivități. 7 sn (Reg; îe) A da (pe cineva) în poblic A demasca pe cineva. 8 sn (Spc) Totalitate a persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință, la o reuniune etc. Si: asistență (1), auditoriu (1-2), spectatori. 9 sn (Înv) Populație a unei așezări umane. 10 a La care asistă sau ia parte un număr mare de oameni. 11 a (Spc; d. examene, concursuri etc.) Care se desfășoară în prezența unui număr de oameni care pot aprecia. 12 a (D. examene, concursuri etc.) Care permite o participare a tuturor celor ce îndeplinesc condițiile prevăzute. 13 a (Spc) Care se face sau devine cunoscut unei colectivități umane prin publicare. 14 a Care aparține unei colectivități umane Si: comun (1-2), general (2-3), obștesc. 15 a Care provine de la o colectivitate umană Si: comun (7-8), general (2-3), obștesc. 16 a Privitor la o colectivitate umană Si: comun (3-4), general (2-3), obștesc. 17 a (Îs) Opinie (sau, îvr, opiniune) ~ă Părere a colectivității într-o anumită chestiune. 18 a (Îas) Colectivitate umană considerată din punctul de vedere al părerii, al judecății sale într-o anumită chestiune. 19 a Care aparține statului. 20 a Privitor la stat. 21 a Care provine de la stat. 22 a (Înv; îs) Drept ~ Subîmpărțire a dreptului care trata despre relațiile persoanelor, ca indivizi particulari, cu statul. 23 a (Înv; îas) Relații juridice stabilite pe baza acestui drept. 24 a (Înv) Minister ~ Minister. 25 a (Iuz; îs) Învățământ ~ sau instrucție (ori instrucțiune, școală) ~ă Învățământ sau școală organizate și controlate de stat. 26 a (Iuz; îs) Forță ~ă Poliție. 27 a (Îs) Viață ~ă Activitate politico-administrativă a unui stat. 28 a (Îas) Activitate a cuiva în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. 29 a (Îs) Datorie ~ă Suma totală datorată la un moment dat de către un stat în baza unor împrumuturi interne și externe. 30 a (Îs) Om ~ (sau persoană ~ă) Persoană care joacă, prin funcția sa, un rol important în viața politică și socială a unei țări. 31 a (D. persoane) Care ocupă o funcție de stat. 32 a Care este pus la dispoziția tuturor sau a unor anumite categorii de oameni. 33 a (Îs) Grădină ~ă Parc. 34 a (Înv) Femeie ~ă Prostituată. 35 a (Înv) Casă ~ă Bordel.

publica vt [At: VĂCĂRESCUL, IST. 262/9 / V: (înv; cscj) ~ici / Pzi: public / E: lat publicare cf fr publier] 1 (Asr; c. i. știri, informații etc.) A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc. Si: (rar) a publicita, (înv) a publicarisi (1), a publicălui (1), a publicui (1). 2 (C. i. articole, cărți, reviste, creații literare etc.) A face să apară prin intermediul tiparului sau al altor mijloace tehnice de multiplicare Si: a da publicității (17), (înv) a publicarisi (2), a publicui (2), a tipări. 3 (Reg) A oficializa prin tipărire. 4 (Olt) A calomnia.

PÚBLIC, -Ă, publici, -ce, s. n. sg., adj. 1. S. n. sg. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume; spec. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. ◊ Loc. adj. și adv. În public = (care are loc) în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii. ◊ Marele public = Ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc. 2. Adj. Care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care privește pe toți, la care participă toți. ◊ Opinie publică = părere, judecată a colectivității; p. ext. public (1). ♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. 3. Adj. Al statului, de stat; care privește întregul popor; pus la dispoziția tuturor. ◊ Viața publică = viața politică-administrativă a unui stat; activitatea cuiva în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. Grădină publică = parc. Drept public = subîmpărțire mai veche a dreptului, care se ocupa de relațiile persoanelor cu statul. Forță publică = poliție. Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne și externe. Învățământ public sau instrucție, școală publică = învățământ sau școală organizate și controlate de stat. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție în stat. – Din lat. publicus, fr. public.

PÚBLIC1 s. n. 1. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume. Noi ne propunem prin acest curs a inaugura o nouă eră și e de prisos a spune că vom fi imparțiali, căci avem pe public judecător. MACEDONSKI, O. IV 45. Publicul și posteritatea au mers, nu după teorii fantastice, deși sprijinite de talent, dar au mers după cela carele răspundea la conștiința întregului neam. RUSSO, S. 64. Marele public = masele largi ale populației. ◊ Loc. adv. În public = în fața unor persoane, în prezența oamenilor, în văzul lumii. Întotdeauna mi-a fost cu neputință să sărut copiii în public. IBRĂILEANU, A. 23. 2. Totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. Numai după unsprezece e voie să intre publicul. REBREANU, R. I 269. La început actorul uita că nu trebuie să steie decît cu fața spre public. NEGRUZZI, S. I 343.

PÚBLIC2, -Ă, publici, -e, adj. 1. Care aparține colectivității sau provine de la o colectivitate de oameni; care se referă la public1, care privește pe toți, la care participă toți. Omul, făcînd bine, nu atîrnă decît de sine și poate brava judecata publică. NEGRUZZI, S. I 289. În principate, sistemele în luptă cu lumina, cu mișcarea publică... s-au desfăcut și se desfac din zi în zi. RUSSO, S. 47. Opinie publică = părere, judecată a colectivității; p. ext. public1. Aș fi expus ministerul la o sută de articole fulgerătoare în toate foile romîne și opinia publică ar fi fost contra mea. BOLINTINEANU, O. 440. Viață publică = viață politico-administrativă a unui stat; activitatea cuiva în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. ♦ (În opoziție cu privat) Care este pus la dispoziția tuturor, de care poate dispune oricine, la care au toți acces (gratuit sau cu plată). Telefon public.În aceeași săptămînă apărea la Craiova într-un proces, la Iași într-o întrunire publică. C. PETRESCU, Î. I 11. Am intrat în grădina publică, o grădină mică și gătită ca de sărbătoare. BASSARABESCU, S. N. 24. Lungi popasuri prin aleile ascunse ale grădinilor publice din Iași. CREANGĂ, A. 133. ♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni; în public. Nota obținută a fost nota maximă, pe lîngă un supliment de laudă publică. GALACTION, O. I 58. ♦ (Adverbial, rar) în fața publicului1, în public1. Ne vom constitua public într-o societate cu un guvern sau cap al emigrației. BĂLCESCU, la GHICA, A. 551. 2. De stat, al statului. Venituri publice. Drept public = (spre deosebire de drept privat) sub împărțire mai veche a dreptului, care se ocupă de relațiile persoanelor cu statul. Minister public = instituție judiciară care reprezenta, în regimul trecut, interesele statului și ale societății în cauzele penale; p. ext. magistratul care reprezenta această instituție. V. procuror. Forță publică = organ polițienesc al statului burghez, însărcinat cu menținerea ordinii. Datorie publică = datorie a statului rezultată din împrumuturi interne sau externe. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție de stat. Neputînd fi învățător public, fusese chemat de domnul Moldovei ca dascăl de matematică. EMINESCU, N. 52. Acest impiegat public îi plătește foarte rău chiria. NEGRUZZI S. I 301. Învățămînt public (sau instrucție, școală publică ) = învățămînt, instrucție, școală organizate, îndrumate și controlate de organele administrației de stat. Sînteți chemat a opera salutare reforme în instrucția publică! ALECSANDRI, S. 5. La școala publică se învăța numai grecește. NEGRUZZI, S. I 3.

PUBLICÁ, publíc, vb. I. Tranz. (Cu privire la opere, articole, informații etc.) A face să apară, a da la iveală, a tipări. O revistă de avantgardă îi publicase o novelă. C. PETRESCU, C. V. 145. Publicam în vremea ceea poezii. I. BOTEZ, ȘC. 59. Cațavencu poate muri astăzi, mîine gazeta lui tot o să publice scrisoarea noastră. CARAGIALE, O. I 130. ◊ Refl. pas. Din contribuțiunile membrilor ei s-au publicat multe opere literare. GHICA, S. A. 149. – Prez. ind. și: (învechit) publicez (PANN, N. H. 20).

PÚBLIC, -Ă adj. 1. (Op. privat) Care privește tot poporul, care aparține întregii națiuni. ♦ Care poate fi folosit de toată lumea. 2. Care se petrece, care are loc în fața unei adunări de oameni. 3. Care vine de la colectivitate, la care participă întreaga colectivitate. ♦ Opinie publică = v. opinie. // s.n. 1. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume. 2. Totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. [Cf. fr. public, it. pubblico, lat. publicus].

PUBLICÁ vb. I. tr. A tipări (o carte, un articol etc.). a face să apară; a difuza. [P.i. públic. / < lat. publicare, cf. it. pubblicare].

PÚBLIC, -Ă I. adj. 1. care privește tot poporul, aparține întregii națiuni. ◊ care poate fi folosit de toată lumea. ◊ (despre persoane) care ocupă o funcție de stat. 2. care are loc în fața unei adunări de oameni. 3. care vine de la colectivitate, la care participă întreaga colectivitate. II. s. n. 1. colectivitate mare de oameni; mulțime. 2. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință. (< lat. publicus, fr. public)

PUBLICÁ vb. tr. a tipări, a face să apară (o carte, un articol etc.). ◊ a edita. (< lat. publicare)

public relations sint. s. (anglicism) Serviciu de relații cu publicul ◊ „Necunoscut și inexistent, practic, în România, până la revoluție, serviciul de «public relations» este adevărata emblemă a unei instituții bancare. (Și nu numai.)” As 9/93 p. 4. ◊ „Toate serviciile de public-relations pentru această sesiune a Uniunii Interparlamentare sunt asigurate de 82 de angajați ai firmei Perfect.” R.l. 13 X 95 p. 3 [pron. páblic-riléișăns] (cf. engl. public relations; DMC 1957)

PÚBLIC1 n. 1) Număr mare de persoane; lume; mulțime. 2) Totalitate a persoanelor care asistă la un spectacol sau la o conferință. * Marele ~ masele largi ale populației. În ~ în văzul lumii; în fața unui număr mare de oameni. /<lat. publicus, fr. public

PÚBLIC2 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de o colectivitate de oameni; propriu unei colectivități omenești. Atitudine ~că. Manifestare ~că.Opinie ~că părere a colectivității. Viață ~că a) viața politică și administrativă dintr-un stat; b) activitatea unei persoane în raport cu funcțiile sociale pe care le exercită. 2) Care aparține întregii societăți. Bunuri ~ce. Învățământ ~. 3) Care este accesibil pentru toți membrii societății; pus la dispoziția tuturor; comun. Bibliotecă ~că.Grădină ~că parc. 4) Care aparține statului; de stat. 5) Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. Scrutin ~. Judecată ~că. /<lat. publicus, fr. public

A PUBLICÁ públic tranz. 1) (cărți, articole, știri, hotărâri etc.) A face să apară pe calea tiparului; a tipări; a edita. 2) (știri, noutăți etc.) A face cunoscut unui cerc larg de persoane (pe calea tiparului); a anunța în mod public; a răspândi; a divulga. /<lat. publicare

arată toate definițiile

Intrare: publică
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • publică
  • publica
plural
  • publici
  • publicile
genitiv-dativ singular
  • publici
  • publicii
plural
  • publici
  • publicilor
vocativ singular
plural
Intrare: public
  • silabație: -blic
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • public
  • publicul
  • publicu‑
  • publică
  • publica
plural
  • publici
  • publicii
  • publice
  • publicele
genitiv-dativ singular
  • public
  • publicului
  • publice
  • publicei
plural
  • publici
  • publicilor
  • publice
  • publicelor
vocativ singular
plural
poblic
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: publica
  • silabație: -bli-
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • publica
  • publicare
  • publicat
  • publicatu‑
  • publicând
  • publicându‑
singular plural
  • publică
  • publicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • public
(să)
  • public
  • publicam
  • publicai
  • publicasem
a II-a (tu)
  • publici
(să)
  • publici
  • publicai
  • publicași
  • publicaseși
a III-a (el, ea)
  • publică
(să)
  • publice
  • publica
  • publică
  • publicase
plural I (noi)
  • publicăm
(să)
  • publicăm
  • publicam
  • publicarăm
  • publicaserăm
  • publicasem
a II-a (voi)
  • publicați
(să)
  • publicați
  • publicați
  • publicarăți
  • publicaserăți
  • publicaseți
a III-a (ei, ele)
  • publică
(să)
  • publice
  • publicau
  • publica
  • publicaseră
publici
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)