14 definiții pentru prototip


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PROTOTÍP, prototipuri, s. n. 1. Model care reprezintă tipul original după care se efectuează sau se realizează ceva; prim exemplar de probă dintr-un lot de piese, de mașini etc. care urmează să se execute în serie. 2. Exemplar ilustrativ, model (desăvârșit), tip. – Din fr. prototype.

PROTOTÍP, prototipuri, s. n. 1. Model care reprezintă tipul original după care se efectuează sau se realizează ceva; prim exemplar de probă dintr-un lot de piese, de mașini etc. care urmează să se execute în serie. 2. Exemplar ilustrativ, model (desăvârșit), tip. – Din fr. prototype.

PROTOTÍP, prototipuri, s. n. Model reprezentînd tipul original după care se efectuează sau se realizează ceva; (Tehn.) prim exemplar de încercare al unei piese sau al unui sistem tehnic, după care se verifică, se recepționează sau se execută fabricate de același fel în serie. Examinați voi propunerea și dacă o găsiți bună, proiectați-o frumos și trimiteți-o la noi, la uzina noastră, să-i facem noi prototipul. V. ROM. august 1953, 51. ♦ Exemplar reprezentînd un model ilustrativ (pozitiv sau negativ). Va izbuti a imita grădinăria care este prototipul culturii perfecționate. I. IONESCU, M. 340. ◊ (Poetic) Femeia-i prototipul îngerilor din senin. EMINESCU, O. I 29.

PROTOTÍP s.n. 1. Originalul, primul tip, primul model al unui aparat etc.; primul exemplar (de probă) al unui sistem tehnic. 2. Exemplu perfect, exemplar-tip, model desăvârșit. [< fr. prototype, cf. lat. prototypus, gr. prototypos].

PROTOTÍP s. n. 1. model, tipul original după care se realizează ceva. ◊ (tehn.) primul exemplar dintr-un loc de produse ce urmează a fi fabricate în serie. 2. exemplar-tip, model desăvârșit. (< fr. prototype, germ. Prototyp)

PROTOTÍP ~uri n. 1) Tip primar; model prim; original. 2) Primul exemplar de probă al unui sistem tehnic, care se experimentează înaintea producerii lui în serie. 3) Model perfect. /<fr. prototype

prototip n. primul tip sau model: femeia-i prototipul îngerilor din senin EM.

*prototíp n., pl. urĭ (vgr. protótypon, subst., de la adj. protótypos, original; fr. prototype). primu tip, prima formă, primu exemplar, original, model. Fig. Exemplu perfect: cînele e prototipu amicițiiĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

prototíp s. n., pl. prototípuri

prototíp s. n., pl. prototípuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PROTOTÍP s. 1. model, tip, (înv.) tipos. (Un nou ~ de automobil.) 2. model, tip, tipar. (A construit teatrul după ~ul grec.)

PROTOTIP s. 1. model, tip, (înv.) tipos. (Un nou ~ de tractor.) 2. model, tip, tipar. (A construit teatrul după ~ grec.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PROTO- „cel dintîi, anterior, primul, preistoric, primitiv, inițial”. ◊ gr. protos „primul, cel dintîi” > fr. proto-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. proto-.~ascomicete (v. asco-, v. -micete), s. f. pl., subclasă de ciuperci din clasa ascomicetelor, încrengătura talofitelor; ~biologie (v. bio-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază formele de viață mai mici decît bacteriile; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme unicelulare sau coloniale, care reprezintă formele cele mai primitive ale vieții; sin. protiste; ~blast (v. -blast), s. n., 1. Celulă lipsită de membrană. 2. Celulă primordială a embrionului; ~cariocineză (v. cario-, v. -cineză), s. f., formă intermediară de cariocineză între amitoză și mitoză; ~cerc (v. -cerc), adj., dificerc*; ~clamidospor (v. clamido-, v. -spor), s. m., structură terminală și umflată, formată pe un filament, din care se formează clamidospori; ~clorofilă (v. cloro-, v. -fil2), s. f., pigment care conține carotină și xantofilă, prezent în frunzele îngălbenite; ~colenchim (v. col/o-2, v. -enchim), s. n., primele elemente ale colenchimului; ~corm (v. -corm), s. n., 1. Partea tuberiformă a embrionului care, prin diferențiere, dă naștere radiculei, tulpiniței și primelor frunze. 2. Axă hipocotil; ~crat (v. -crat), adj., (despre plante) care, odată cu ameliorarea climatului, și-a putut recuceri arealul pierdut în perioadele glaciare; ~cromozomi (v. cromo-, v. -zom), s. m. pl., granulații cromatofile formate în mitoză la bazidiomicete, care, la sfîrșitul profazei, se reunesc în doi cromozomi; ~dermă (v. -dermă), s. f., strat celular extern al meristemului primar din regiunea apicală a organelor radiculare; ~filă (v. -fil2), s. f., 1. Frunzuliță sau rezervă nutritivă care se găsește în embrionul unei plante fanerogame; sin. cotiledon. 2. Formă juvenilă a frunzei. 3. Frunza protocormului; ~fite (v. -fit), s. f. pl., organisme vegetale primitive unicelulare sau coloniale, care stau la baza evoluției regnului vegetal; ~fitologie (v. fito-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază plantele fosile; ~gamie (v. -gamie), s. f., fenomen de combinare a gameților fără fuziune nucleară; ~gen (v. -gen1), adj., protogenic*; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Reproducere prin înmugurire. 2. Stadiu primordial al embrionului; ~genic (v. -genic), adj., (despre structuri vegetale) care există încă din primele stadii de diferențiere; sin. protogen; ~gin (v. -gin), adj., proterogin*; ~ginie (v. -ginie), s. f., proteroginie*; ~glie (v. -glie), s. f., nevralgie a substanței cenușii, avînd corpul lipsit de gliofibrile și de prelungiri spinoase; ~hemicriptofite (v. hemi-, v. cripto-, v. -fit), s. f. pl., plante cu tulpinile acoperite la bază cu scuame, avînd frunze dezvoltate numai de la mijlocul tulpinii în sus; ~leucocit (v. leuco-, v. -cit), s. n., celulă limfoidă mică, prezentă în măduva osoasă roșie și în splină; ~liză (v. -liză), s. f., descompunere a clorofilei cu disocierea bioxidului de carbon sub influența luminii; ~log (v. -log), s. n., totalitatea datelor asociate cu un taxon nou, la prima lui publicare; ~metrocit (v. metro-3, v. -cit), s. n., celulă-mamă a seriilor leucocitară și eritrocitară; ~nemă (v. -nemă), s. f., formație a gametofitului; ~paleolitic (v. paleo-, v. -litic1), s. n., prima perioadă a epocii pietrei cioplite; ~patie (v. -patie), s. f., maladie primitivă, esențială; ~plasmatologie (v. plasmato-, v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul protoplasmei; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., substanță albuminoidă fundamentală vîscoasă, care alcătuiește baza oricărei celule vii; ~plast (v. -plast), s. n., 1. Protoplasmă a celulelor vegetale. 2. Organism unicelular. 3. Forma primordială a celulei sau a protoplasmei celulare; ~sclerenchim (v. scler/o-, v. -enchim), s. n., colenchim asemănător cu fibrele liberiene; ~spor (v. -spor), s. m., spor din prima generație; ~sporofit (v. sporo-, v. -fit), s. n., carposporofit al algelor roșii, rezultat din germinarea zigotului; ~stel (v. -stel), s. n., cilindru central primitiv, prezent la unele psilofite din paleozoic; ~strofe (v. -strofă), s. f. pl., spiralele secundare în filotaxie; ~tal (v. -tal), s. n., tal primitiv al lichenilor cu crustă; ~timie (v. -timie), s. f., pulsiune psihologică principală; ~tip (v. -tip), s. n., 1. Exemplu perfect, model desăvîrșit. 2. Tipul ancestral, original al taxonului vegetal; ~trof (v. -trof), adj., (despre microbi) care trăiește în substraturi nutritive primitive, lipsite de compuși organici; ~trofic (v. -trofic), adj., (Despre microorganisme) 1. Care nu poate descompune proteinele. 2. (Despre microorganisme) Care își asigură singur hrana necesară; ~trofie (v. -trofie), s. f., mod primitiv de nutriție la unele tulpini microbiene; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., încrengătură de animale microscopice unicelulare, cu o structură anatomică foarte simplă, care trăiesc în grupuri numeroase; ~zomi (v. -zom), s. m. pl., structuri prebiontice care, în asociere cu polinucleotidele, formează, din aminoacizi liberi, scurte secvențe de peptide; ~zoofil (v. zoo-, v. -fil1), adj., (despre flori) fertilizat prin protozoare; ~zoologie (v. zoo-, v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul morfologic și biologic al organismelor unicelulare.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PROTOTÍP (< fr., germ.) s. n. 1. Model reprezentând tipul original după care se efectuează sau se realizează ceva. ♦ (TEHN.) Primul exemplar dintr-un lot de produse ce urmează a fi fabricate în serie, executat pentru a se stabili, pe baza încercărilor la care este supus, performanțele și comportarea produsului, precum și modificările constructive și tehnologice necesare îmbunătățirii calității acestuia. 2. Exemplu, model desăvârșit. 3. Obiect sau problemă care sunt reprezentative pentru o clasă (ex. imaginea mărului pentru clasa fructe este reprezentativă în climatul nostru).

Intrare: prototip
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prototip
  • prototipul
  • prototipu‑
plural
  • prototipuri
  • prototipurile
genitiv-dativ singular
  • prototip
  • prototipului
plural
  • prototipuri
  • prototipurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)