COPIE, copii, s. f. 1. Reproducere exactă a unui text, a unei opere de artă, a unei imagini fotografice etc. 2. (Peior.) Imitație servilă și fără valoare, făcută uneori prin mijloace nepermise. 3. Înscris care reproduce întocmai cuprinsul unui alt înscris constatator al unui act juridic. ◊ Copie legalizată = copie pe care un organ de stat competent o atestă ca fiind conformă cu originalul. – Din fr. copie, lat. copia.

copie³ sf [At: POPA DIN VINȚ, ap. GCR I, 244/7 / Pl: ~ii / E: vsl копие] Cuțit cu două tăișuri, folosit în biserică la tăiatul prescurii.

copie² sf [At: P. MAIOR, IST. 237/6 / Pl: ~ii și ~ / E: lat copia] (Trs) 1 Mulțime. 2 Turmă.

copie¹ sf [At: (a. 1794) URICARIUL IV, 53/21 / Pl: ~ii / E: fr copie, lat copia] 1 Reproducere exactă a unui text, opere de artă, imagini fotografice etc. Si: duplicat, plastografie. 2 (Prt) Imitație fără valoare, făcută uneori prin mijloace nepermise. 3 Înscris care reproduce exact conținutul unui alt înscris, constând un act juridic. 4 (Îs) ~ legalizată Copie pe care un organ de stat competent o atestă ca fiind conformă cu originalul. 5 (Corn; îs) ~ de scrisori sau carte de ~ii Copier.

COPIE, copii, s. f. 1. Reproducere exactă a unui text, a unei opere de artă, a unei imagini fotografice etc. 2. (Peior.) Imitație servilă și fără valoare, făcută uneori prin mijloace nepermise. 3. Înscris care reproduce întocmai cuprinsul unui alt înscris constatator al unui act juridic. ◊ Copie legalizată = copie despre care un organ de stat competent atestă că este conformă cu originalul. – Din fr. copie, lat. copia.

COPIE, copii, s. f. 1. (Adesea în opoziție cu original) Reproducere exactă a unui text sau a unei opere de artă. Tabloul acesta este o copie după Grigorescu. Articolul se va bate la mașină în două copii. ▭ Într-o zi el primi o scrisoare cu sigiliu negru... o copie de pe un testament părea a fi. EMINESCU, N. 40. ◊ Fig. Cu narciși, cu crini, cu lotuși Timpul cald s-apropie; Primăvara asta totuși Nu-i decît o copie. TOPÎRCEANU, M. 38. 2. (Peiorativ) Imitație servilă și fără valoare, uneori făcută prin mijloace nepermise. – Pronunțat: -pi-e.

COPIE s.f. 1. Reproducere exactă a unei opere de artă, a unui text etc. 2. (Peior.) Imitație servilă, lipsită de valoare. [Gen. -iei. / < lat. med. copia, cf. rus. kopija, fr. copie, germ. Kopie].

COPIE s. f. 1. reproducere exactă a unui text, a unei opere de artă etc.; (peior.) înscris care reproduce întocmai un alt înscris ce constată un act juridic. 3. ~ standard = film care conține pe aceeași peliculă imaginea cât și coloana sonoră, pentru proiecție. (< fr. copie, lat. copia)

COPIE ~i f. 1) Reproducere exactă a ceea ce este făcut într-un singur exemplar. ◊ ~ legalizată copie pe care un organ de stat o atestă ca fiind conformă cu originalul. 2) depr. Imitație lipsită de originalitate și de valoare. 3) Înscris care reproduce întocmai un alt înscris, constatator al unui act juridic. [Art. copia; G.-D. copiei; Sil. -pi-e] /<fr. copie, lat. copia

còpie f. 1. scrisoare făcută după alta; 2. reproducere exactă a unei opere de artă: copie de pe natură, descrierea unor tipuri cu tendență satirică; 3. text manuscris după care compun tipografii.

còpie f. cuțit de tăiat sf. agneț. [Slav. COPIĬA, suliță].

1) cópie f. (vsl. kopiĭe, suliță, din răd. luĭ kopati, a tăĭa, a săpa. V. copcă 2, scopesc). Un fel de cuțit cu doŭă tăișurĭ cu care preutu scoate agnețu din prescură și care simbolizează sulița cu care a fost împuns Hristos.

*2) cópie f. (lat. cópia, abundanță, d. co-, împreună, și ops, opis, bogăție; fr. copie; rus. kópiĭa (V. opulent). Reproducerea uneĭ scrierĭ, uneĭ lucrărĭ de artă ș. a. Imitațiune: copia seamănă cu originalu. Manuscript saŭ tipăritură după care lucrează culegătoru tipograf. Copie după (fals de pe) natură, descrierea saŭ pictarea ființelor saŭ lucrurilor din natură. V. suret.

copi sn [At: (a. 1757) IORGA, S. D. XIV, 86 / Pl: ~uri / E: ngr ϰοπιξ, -ιδοξ] (Înv) Copie.

copie (desp. -pi-e) s. f., art. copia (desp. -pi-a), g.-d. art. copiei; pl. copii, art. copiile (desp. -pi-i-)

copie (-pi-e) s. f., art. copia (-pi-a), g.-d. art. copiei; pl. copii, art. copiile (-pi-i-)

copie s. f. (sil. -pi-e), art. copia (sil. -pi-a), g.-d. art. copiei; pl. copii, art. copiile (sil. -pi-i-)

COPIE s. 1. reproducere, transcriere, (rar) transcripție, (înv.) izvod, prescriptură. (Are o ~ fidelă a documentului.) 2. duplicat. (A obținut o ~ a diplomei.) 3. copie fotografică v. fotocopie. 4. v. replică. 5. v. imitație.

COPIE s. 1. reproducere, transcriere, (rar) transcripție, (înv.) izvod, prescriitură. (Are o ~ fidelă a documentului.) 2. duplicat. (A obținut o ~ a diplomei.) 3. copie fotografică = fotocopie. 4. imitație, (depr.) pastișă. (~ a stilului unui maestru.)

Copie ≠ prototip

copie (-ii), s. f. – 1. Abundență, belșug. – 2. Duplicat. Lat. copia (sec. XVIII), intrat și prin filiera rus. kopija (Cihac, II, 72; Sanzewitsch 201), cf. copie. Sensul 1 este vechi, propriu latinismului transilvănean. – Der. copia, vb. din fr. copier; copiator, adj. (care copiază); copier, s. n. (registru de copii), din germ. Kopier(buch); copist, s. m., din fr. copiste; copios, adj., din lat. copiosus (sec. XIX).

copie (copii), s. f. – Cuțit cu dublu tăiș, folosit la slujba religioasă. Sl. kopije (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Lexicon, 302; Cihac, II, 72), din gr. ϰοπίς.

copie², copii, s.f. (înv.) 1. cuțit cu două tăișuri folosit în biserică la tăiatul prescurii.

copie¹, copii, s.f. (reg., înv.) 1. mulțime, grămadă, abundență. 2. cârd, turmă.

copie, copii s. f. Cuțitaș de metal cu două tăișuri, de forma unei sulițe cu vârful în formă de triunghi și cu mâner scurt, terminat printr-o cruce, care se folosește la proscomidie pentru tăierea sfântului agneț și care amintește, prin forma ei, sulița cu care a fost împunsă pe cruce coasta Mântuitorului de către unul dintre ostași. – Din sl. kopile „sabie, lance”.