PROȚĂPI, proțăpesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) sprijini, a (se) propti, a (se) ține cu putere. 2. Tranz. și refl. A (se) înțepeni, a (se) fixa. 3. (Fam.)^[1] A se opri (provocator, cu îndrăzneală etc.) în fața cuiva; fig. a se făli, a-și da importanță. – Din proțap.

croțap sn vz proțap

proțap [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~țiap / Pl: ~uri, (înv) ~e / E: slv процѣпъ cf bg процеп (dal процап)] 1 sn Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului, al saniei etc. și de care se prinde jugul Si: (reg) tânjală, turșug. 2 sn (Reg; pex) Oiște¹. 3 sn Prăjină lungă. 4 sn (Pop; îe) A umbla (sau a veni, a purta, a se înfățișa etc.) cu jalba (sau, rar, cu hârtia) în ~ A umbla sau a veni, a se înfățișa etc. cu o jalbă în vârful unei prăjine pentru a se face remarcat din mulțime și a putea înmâna plângerea domnitorului, unui demnitar etc. 5 sn (Pex; fam; îae) A cere ceva cu insistență. 6 sn (Pex; fam; îae) A protesta (1). 7 av (Fig) Drept (102). 8 av (Fam; îe) A sta ~ A sta drept, nemișcat. 9 sn (Ban; Olt) Lemn despicat în două până la mijloc, cu care se melițează tulpinile de cânepă. 10 sn Fiecare din cele două bețe despicate la un capăt și înfipte în pământ cu celălalt capăt, lângă jar, între care se fixează peștele întreg pentru a se frige. 11 sn (Mun; Olt) Prăjină despicată la un capăt cu care se culeg fructele Si: (reg) popârțac. 12 sn Unealtă pentru prins racii, în forma unei prăjini despicate la un capăt. 13 sn (Reg) Bucățică de lemn folosită pentru a ține depărtate fălcile sau buzele unei ființe ori marginile unei deschizături. 14 sn (Olt; înv) Bețișor despicat cu care unii învățători răsuceau părul netuns al unor școlari, drept pedeapsă. 15 sn Pârghie la moara de vânt sau la fântână. 16 sn (Reg) Laț pentru prins păsări. 17 sn (Olt; Mun; șîs ~ul nunții) Petrecere care se face luni, după nuntă. 18 sn (Olt; Mun; șîs ~ul soacrei) Masă festivă care se face luni, după nuntă, când soacra primește daruri.

proțăpi [At: LB / V: (reg) ~țopi / Pzi: ~pesc / E: proțap] 1-2 vtr (Reg) A (se) înțepeni. 3-4 vtr A (se) sprijini. 5 vt (C. i. obiecte) A pune o pană de lemn pentru a face să rămână deschis, despicat etc. 6 vt (Spc) A pune proțap (13) sau căluș în gură pentru a nu vorbi, a nu țipa etc. 7 vt (Rar; c. i. ființe) A lovi cu proțapul (3). 8 vr (D. oameni și animale) A se propti bine pe picioare. 9 vr (Fam; d. oameni) A lua o poziție rigidă și provocatoare în fața cuiva. 10 vr (Fig; fam; d. oameni) A-și da importanță. 11 vr (Fig; rar) A se împotrivi. 12 vt (Fig; înv) A pretexta. 13 vt (Buc; fig; c. i. oameni) A constrânge pe cineva să facă ceva. 14 vt (Reg; fig) A străpunge cu privirea.

proțiap sn vz proțap

proțopi v vz proțăpi

PROȚĂPI, proțăpesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) sprijini, a (se) propti, a (se) ține cu putere. 2. Tranz. și refl. A (se) înțepeni, a (se) fixa. 3. (Fam.) A se opri (provocator, cu îndrăzneală etc.) în fața cuiva; fig. a se îngâmfa, a-și da importanță. – Din proțap.

PROȚAP, proțapuri și (rar) proțape, s. n. 1. Prăjină groasă de lemn bifurcată la un capăt, fixată la dricul carului și de care se prinde jugul; (regional) rudă. Fiecare romîn ce avea puțină avere și n-ar fi voit să cadă în mîna inimicilor își făcea cîte un car cu două proțapuri sau rude, pe care încărca, la timp de nevoie, toată averea sa. MARIAN, O. II 286. Se pune pe proțap și se așterne pe gînduri. CREANGĂ, P. 41. 2. Prăjină cu vîrful despicat, în care se înfigea odinioară o reclamație, prezentată domnitorului pe deasupra capetelor mulțimii. Mă duc la Iași cu hrisoave... Voi merge iar cu proțapul, o să vorbesc cu domnia, Doară va da sfîntulețul să-mi întoarcă răzășia. HASDEU, R. V. 116. ◊ Expr. Cu jalba în proțap v. jalbă. 3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele. ♦ Prăjină lungă, despicată la un capăt, cu care se prind racii. ♦ Stîlp despicat la un capăt, servind ca pîrghie la moară sau la fîntînă. În locul cumpenii, fîntîna avea un proțap, înfipt pieziș în pămînt și sprijinit de marginea de piatră a ghizdurilor. MIHALE, O. 511. ♦ Fiecare dintre cele două bețe, despicate în formă de furcă și înfipte în pămînt, între care se fixează peștele întreg pentru a fi fript în fața focului. Dă un abur de sare plăticilor și le așază în proțap. SADOVEANU, N. F. 70. Se frigeau crapi mari la proțap. CAMIL PETRESCU, O. II 173. 4. Căluș. Ciobănașul le ia armăsarii... le pune cîte un proțap în gură, ca să stea cu dinții rînjiți și îi bagă în nomol. ISPIRESCU, L. 249

PROȚĂPI, proțăpesc, vb. IV. (Familiar) 1. Refl. A se posta (provocator) în fața cuiva; fig. a se îngîmfa, a-și da importanță, a face pe grozavul. Ordonă să fie scoase lanțurile de pe mîinile prinșilor și se proțăpi după birou în fața lor. VORNIC, P. 204. Cînd se înfățișează într-un salon... se proțăpește grav și solemn în vaza tuturora. VLAHUȚĂ, la TDRG. ♦ (Rar, despre obiecte) A sta țeapăn (ca un proțap înfipt în pămînt). Puse [în talerul balanței] toți sacii; cumpăna pare că era proțăpită acolo sus. ISPIRESCU, L. 401. 2. Tranz. (Rar) A pune căluș. Călușeii le prindea, Coame, Coade Le tăia, Gurile Le proțăpea. TEODORESCU, P. P. 656. 3. Tranz. A lovi, a izbi. Îl proțăpea cu pumnul drept în falca stîngă și cu pumnul stîng în falca dreaptă. SADOVEANU, O. E. 137.

ÎMPROȚĂPI vb. IV. v. proțăpi.

PROȚAP, proțapuri, s. n. 1. Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului și de care se prinde jugul; (reg.) rudă. ◊ Expr. A umbla cu (sau a avea) două proțapuri la car = a fi pregătit pentru orice eventualitate. 2. Prăjină cu vîrful despicat, în care se înfigea în trecut o reclamație și care se prezenta domnitorului, pe deasupra capetelor mulțimii. 3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele două bețe, despicate în formă de furcă și înfipte în pămînt, lîngă jar, între care se fixează peștele întreg pentru a se frige. ♦ Pîrghie la moara de vînt sau la fîntînă. 4. Căluș. [Pl. și: (rar) proțape] – Bg., sb. procep.

PROȚOPI vb. IV. v. proțăpi.

PROȚAP ~uri n. 1) Lemn lung și gros de care se fixează jugul la carul cu boi. 2) Prăjină, de obicei, despicată la unul din capete, având diferite întrebuințări. ~ pentru oale. ◊ A umbla (sau a veni) cu o jalba în ~ a veni cu o plângere; a se plânge; a se jelui. 3) Instalație primitivă, formată din două bețe despicate la un capăt și înfipte în pământ, între care se pun la fript alimente (carne, pește etc.). /<sl. proțepu, bulg. procep

A SE PROȚĂPI mă ~esc intranz. 1) reg. A ocupa o poziție verticală fixă, stând ca un proțap. 2) fam. A se posta ostentativ (înaintea cuiva). 3) fig. A fi plin de sine. /Din proțap

A PROȚĂPI ~esc tranz. reg. A face să se proțăpească. /Din proțap

proțap n. 1. un fel de furcă; 2. prăjină lungă: cu jalba în proțap; 3. lemn de care se trage carul sau sania; 4. scăluș. [Slovean PROȚIEP (v. țeapă)].

proțăpi v. 1. a înțepeni: parcă era proțăpită acolo sus ISP.; 2. a pune cuiva un scăluș: a proțăpi gura cuiva. ║ (neutru) a se ținea bine, cu putere, de ceva.

proțáp n., pl. urĭ și e (vsl. procĭepŭ, id. [procĭepiti, a despica]; sîrb. procep, bg. procep, și procapa. V. țeapă). Prăjină despicată la un capăt ca să poțĭ fixa ceva acolo. Cu rogojina’n cap și cu jalba’n proțap. V. jalbă. Oiște de înjugat boiĭ, pĭesa de lemn care e înțepenită în car cu capătu eĭ despicat și poartă jugu în cel-lalt capăt (V. tînjală și rudă 2). Butuc orĭ prăjină cu care fixezĭ un lucru care se mișcă (de ex., o moară de vînt), căluș (de pus în gură ca să nu maĭ poțĭ mișca fălcile și să vorbeștĭ) ș. a. Bucățică de lemn despicat care se prindea în păru unuĭ școlar netuns p. a-l sili să se tundă. Frigare despicată: crap la proțap. V. țăcălie.

proțăpésc v. tr. (d. proțap). Înțepenesc cu proțapu: a proțăpi moara de vînt. Pun căluș ca să nu poată vorbi: a proțăpi gura. Fam. A-ĭ proțăpi cuĭva niște pumnĭ la fălcĭ, a-ĭ pune proptele la fălcĭ, a-l lovi cu pumniĭ la fălcĭ. A-ĭ proțăpi baĭoneta la gît, la pept, a-l opri cu ĭa ca să nu înainteze. V. refl. A scoate peptu înainte cu mîndrie, a se înfige.

proțap s. n., pl. proțapuri

!proțăpi (a se ~) (fam., pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă proțăpesc, 3 sg. se proțăpește, imperf. 1 sg. mă proțăpeam; conj. prez. 1 sg. să mă proțăpesc, 3 să se proțăpească; imper. 2 sg. afirm. proțăpește-te, ger. proțăpindu-mă

proțap s. n., pl. proțapuri

proțăpi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. proțăpesc, imperf. 3 sg. proțăpea; conj. prez. 3 să proțăpească

proțap s. n., pl. proțapuri

proțăpi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. proțăpesc, imperf. 3 sg. proțăpea; conj. prez. 3 sg. și pl. proțăpească

proțap (-pi), s. m. – 1. Crăcană, băț, par cu două sau mai multe brațe. – 2. Crăcană care servește ca sprijin pentru crengile încărcate. – 3. Țăpușă, frigare. – 4. Prăjină lungă. – 5. Oiște, tînjală. – 6. Proptea, reazem, stîlp. – 7. Băț, par, țeapă. Bg. procĕp, sb. procjep, slov. procĕp (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Conev 69). – Der. proțăpel, s. f. (japiță la car); proțăpi, vb. (a fixa, a înțepeni; a sprijini, a întări; a sili, a obliga).

a umbla cu jalba în proțap expr. a protesta, a reclama; a cere cu insistență ceva.

proțăpi, proțăpesc I. v. t. a bate. II. v. r. a sta cu picioarele înfipte în pământ (în fața cuiva).

PROȚAP s. 1. v. oiște. 2. v. pârghie. 3. pârghie. (~ la fântână.)

PROȚAP s. v. căluș.

PROȚĂPI vb. v. fixa, imobiliza, invoca, înțepeni, pironi, posta, pretexta, prinde.

PROȚAP s. (TEHN.) 1. oiște, (reg.) rudă, tînjală. (~ la car, la sanie.) 2. cîrmă, drug, oiște, pîrghie. (~ la moara de vînt.) 3. pîrghie. (~ la fîntînă.)

proțap s. v. CĂLUȘ.

proțăpi vb. v. FIXA. IMOBILIZA. INVOCA. ÎNȚEPENI. PIRONI. PRETEXTA. PRINDE.

PROȚĂPI vb. a se posta. (Se ~ înaintea lui.)