Definiția cu ID-ul 936977:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PROȚAP, proțapuri și (rar) proțape, s. n. 1. Prăjină groasă de lemn bifurcată la un capăt, fixată la dricul carului și de care se prinde jugul; (regional) rudă. Fiecare romîn ce avea puțină avere și n-ar fi voit să cadă în mîna inimicilor își făcea cîte un car cu două proțapuri sau rude, pe care încărca, la timp de nevoie, toată averea sa. MARIAN, O. II 286. Se pune pe proțap și se așterne pe gînduri. CREANGĂ, P. 41. 2. Prăjină cu vîrful despicat, în care se înfigea odinioară o reclamație, prezentată domnitorului pe deasupra capetelor mulțimii. Mă duc la Iași cu hrisoave... Voi merge iar cu proțapul, o să vorbesc cu domnia, Doară va da sfîntulețul să-mi întoarcă răzășia. HASDEU, R. V. 116. ◊ Expr. Cu jalba în proțap v. jalbă. 3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele. ♦ Prăjină lungă, despicată la un capăt, cu care se prind racii. ♦ Stîlp despicat la un capăt, servind ca pîrghie la moară sau la fîntînă. În locul cumpenii, fîntîna avea un proțap, înfipt pieziș în pămînt și sprijinit de marginea de piatră a ghizdurilor. MIHALE, O. 511. ♦ Fiecare dintre cele două bețe, despicate în formă de furcă și înfipte în pămînt, între care se fixează peștele întreg pentru a fi fript în fața focului. Dă un abur de sare plăticilor și le așază în proțap. SADOVEANU, N. F. 70. Se frigeau crapi mari la proțap. CAMIL PETRESCU, O. II 173. 4. Căluș. Ciobănașul le ia armăsarii... le pune cîte un proțap în gură, ca să stea cu dinții rînjiți și îi bagă în nomol. ISPIRESCU, L. 249