proeminent, ~ă a [At: NEGULICI / Pl: ~nți, ~e / E: fr proéminent, ger proeminent] 1 Care iese mult în relief. 2 Care este cu mult mai ridicat decât suprafața înconjurătoare Si: (îvr) prodidit. 3 (Fig; d. oameni și manifestările lor) Care iese din comun prin valoare, calități etc. Si: remarcabil, excepțional, eminent.

proeminență sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~țe / E: fr proéminence, ger Proeminenz] 1 Ceea ce iese mult în relief. 2 Ceea ce este cu mult mai ridicat decât suprafața înconjurătoare Si: ieșitură, ridicătură. 3 (Pex) Înălțime.

PROEMINENT, -Ă, proeminenți, -te, adj. Care iese mult în relief, care este (cu mult) mai ridicat decît suprafața înconjurătoare. Un cal sur, uriaș, cu coastele proeminente... căra această căruță. SAHIA, N. 65. Acea imagine încă vie a războaielor dacice, scoase la bun capăt de gloriosul Traian, o vom vedea poate într-o zi... turnată în bronz cu tot proeminentul reliev al însuflețitelor sale sculpturi. ODOBESCU, S.III 68. ♦ (Despre persoane) Care iese din comun (prin calitățile sale intelectuale); remarcabil, excepțional. Cu ocazia împlinirii a 17 ani de activitate teatrală, Uniunea Sovietică a invitat la Moscova personalitățile teatrale cele mai proeminente din toată lumea. SAHIA, U.R.S.S. 149.

PROEMINENȚĂ, proeminențe, s. f. 1. Faptul de a fi proeminent. 2. (Concretizat) Parte proeminentă, ridicătură, ieșitură. Politiciani de modă veche – ochi holbați, bărbii revărsate spre proeminența burților, vorbe goale, fraze umflate. SADOVEANU, E. 147. Își mîngîia acum bărbia cu două ușoare proeminențe gemene. CAMIL PETRESCU, O. I 304.

PROEMINENT, -Ă adj. Ieșit în afară, în relief. ♦ (Despre oameni) Ieșit din comun (prin calitățile sale); excepțional. [Pron. pro-e-. / < fr. proéminent, cf. lat. proeminens].

PROEMINENȚĂ s.f. Faptul de a fi proeminent. ♦ (Concr.) Ieșitură (în relief), ridicătură. [Pron. pro-e-. / cf. fr. proéminence].

PROEMINENT, -Ă adj. ieșit în afară, în relief. ◊ (despre oameni) ieșit din comun; remarcabil. (< fr. proéminent, lat. proeminens, germ. proeminent)

PROEMINENȚĂ s. f. faptul de a fi proeminent. ◊ ieșitură (în relief), ridicătură. (< fr. proéminence)

PROEMINENT ~tă (~ți,~te) 1) Care depășește limitele obișnuite evidențiindu-se. Nas ~. 2) (despre persoane) Care se distinge prin calități deosebite; ieșit din comun prin aptitudini. /<fr. proéminent

PROEMINENȚĂ ~e f. 1) Caracter proeminent. 2) Parte proeminentă; ridicătură; protuberanță; convexitate. /<fr. proéminence

proeminent a. care e mai în relief decât celelalte.

proeminență f. 1. starea celor proeminente; 2. parte proeminentă.

*proeminént, -ă adj. (lat. proéminens, -éntis. V. eminent). Care e maĭ în relief, maĭ ĭeșit: nasu e o parte proeminentă a fețeĭ, un pisc proeminent.

*proeminénță f., pl. e (d. eminent; fr. proéminence). Starea lucruluĭ proeminent. Lucru proeminent, înălțătură, loc maĭ înalt: o proeminență de pămînt.

proeminent (în relief) adj. m., pl. proeminenți; f. proeminentă, pl. proeminente

proeminență (protuberanță) s. f., g.-d. art. proeminenței; pl. proeminențe

proeminent (ieșit în relief) adj. m., pl. proeminenți; f. proeminentă, pl. proeminente

proeminență (ieșitură, ridicătură) s. f., g.-d. art. proeminenței; (părți proeminente) pl. proeminențe

proeminent adj. → eminent

proeminență s. f., g.-d. art. proeminenței; (părți proeminente) pl. proeminențe

proeminent

proeminent.

PROEMINENT, -Ă adj. (< fr. proeminent, cf. lat. proeminens): în sintagma silabă proeminentă (v.).

PROEMINENT adj. v. important, însemnat, marcant, remarcabil.

PROEMINENT adj. 1. v. ieșit. (Parte ~ a unui obiect.) 2. boltit, bombat, (rar) scos. (O frunte ~.) 3. accentuat, pronunțat, puternic. (Maxilare ~; bărbie ~.)

PROEMINENȚĂ s. 1. v. ieșitură. 2. v. protuberanță.

proeminent adj. v. IMPORTANT. ÎNSEMNAT. MARCANT. REMARCABIL.

PROEMINENT adj. 1. ieșit. (Parte ~ a unui obiect.) 2. boltit, bombat, (rar) scos. (O frunte ~.) 3. accentuat, pronunțat, puternic. (Maxilare ~; bărbie ~.)

PROEMINENȚĂ s. 1. ieșind, ieșitură, protuberanță, ridicătură, (reg.) bolfă, (înv.) scosătură, scoțătură. (~ a unui obiect.) 2. protuberanță, (pop.) bulbucătură. (~ anatomică.)