problematizare sf [At: DN³ / Pl: ~zări / E: problematiza] 1 Atitudine a cuiva care obișnuiește să complice inutil lucrurile. 2 Punere în discuție a unor idei, a unor situații neclare sau dificile. 3 (Prc) Metodă de învățământ care urmărește declanșarea activității independente a elevului, gândirea și efortul personal ale acestuia. 4-5 Formulare a unor probleme pe care să le rezolve (o lucrare filozofică sau) un plan de cercetare științifică.

PROBLEMATIZARE s.f. (Liv.) Acțiunea de a problematiza și rezultatul ei. [< problematiza].

PROBLEMATIZARE s. f. 1. acțiunea de a problematiza. 2. metodă de învățământ de tip euristic, constând în a crea probleme cu scopul de a declanșa activitatea independentă a elevului sau a studentului, gândirea și efortul personal al acestuia. (< problematiza)

problematizare s. f. ♦ 1. Sistematizarea unor probleme importante ◊ „Interpretarea lor [a datelor comunicate de istorie] în lumina rolului avut. Dar mai cu seamă, problematizarea lor. Punerea, adică, în ecuație a faptelor.” R.lit. 26 VI 75 p. 5. ◊ „Negația e înlocuită cu tonul apodictic iar problematizarea cu șirul aserțiunilor.” Luc. 9 VII 79 p. 2. ◊ „Nu atât un comentariu al unei cărți intenționează rândurile de față, cât problematizarea – sumară – a unei idei.” Cont. 16 I 81 p. 4. ♦ 2. Metodă de învățământ care folosește întrebarea-problemă în scopul dezvoltării gândirii creatoare a elevilor, studenților ◊ „În școală și facultăți problematizarea a devenit curentă.” (din problematiza; DN3 – alt sens, DEX-S)

problematiza vt [At: IORDAN, L. R. A. 241 / Pzi: ~zez / E: problematic + -iza] (Rar) 1 A face din orice lucru o problemă (6) Si: (nob) a problema. 2 A crea probleme (6). 3-4 A formula probleme pe care să le rezolve (o lucrare filozofică sau) un plan de cercetare științifică.

PROBLEMATIZA vb. I. intr. (Liv.) A face din orice lucru o problemă; a complica inutil lucrurile. ♦ A crea probleme. [< problemat(ic) + -iza].

PROBLEMATIZA vb. intr. 1. a face din orice lucru o problemă; a complica inutil lucrurile. 2. a crea, a formula probleme. ◊ a sistematiza pe probleme. (< problemat/ic/ + -iza)

problematiza vb. I ♦ 1. A sistematiza pe probleme ◊ „Nu se poate nega, desigur, intenția autorului de a problematiza [...]” Sc. 18 XI 75 p. 4. ♦ 2. A pune probleme ◊ „Scriitorul refuză să ilustreze. El vrea și reușește să problematizeze. Nu e de aceea nici o mirare că asemenea serial a inspirat vii și interesante discuții.” Sc. 6 VIII 82 p. 4. ♦ 3. A considera că se pun probleme ◊ „Dintr-o înțeleaptă deprindere, ne-am obișnuit să problematizăm doar fenomenele în care putem, am putut sau vom putea interveni.” R.l. 27 VII 68 p. 7 (din problematic + -iza; cf. fr. problématiser; MNC 1976; DN3, DEX-S)

problematizare (desp. pro-ble-) s. f., g.-d. art. problematizării; pl. problematizări

*problematizare (pro-ble-) s. f., g.-d. art. problematizării; pl. problematizări

problematizare s. f., pl. problematizări

problematiza (a ~) (desp. pro-ble-) vb., ind. prez. 1 sg. problematizez, 3 problematizează; conj. prez. 1 sg. să problematizez, 3 să problematizeze

*problematiza (a ~) (pro-ble-) vb., ind. prez. 3 problematizează

problematiza vb., ind. prez. 1 sg. problematizez, 3 sg. și pl. problematizează