PRIVAT, -Ă, privați, -te, s. f. 1. Adj. Particular, individual. 2. S. f. (Pop.) Closet. – Din fr. privé, lat. privatus.

prevadă sf vz privat

priva vtr [At: CALENDARIU (1794), 37/29 / Pzi: ~vez / E: fr priver, lat privare] (Liv) 1-4 A (se) lipsi (de un avantaj sau) de un drept care i se cuvine. 5-6 A (se) lipsi de ceva necesar.

privadă sf vz privat

privat, ~ă [At: CANTEMIR, I.I. II, 329 / V: (reg) prevadă (Pl: prevăzi, prevezi) sf, ~adă (Pl: ~văzi, ~vezi) sf ~văd s / Pl: (1-6) ~ați, (7) ~văți / E: lat privatus, ger privat, fr privé] 1 a (Liv) Particular. 2-3 a, sm (Liv) (Care aparține unui) particular. 4-5 av, a (Liv) (În mod) individual. 6 a (Înv) Diferit. 7 sf (Pop) Closet. 8 sf (Pop) Una dintre figurile realizate cu un fir de ață înnodat și petrecut printre degete într-un anumit fel, la jocul de copii numit „chipurile cu ața”.

privăd s vz privat

JUS PRIVATUM (lat.) = Dreptul particularilo; dreptul civil.

PRIVAT, -Ă, privați, -te, s. f. 1. Adj. (Livr.) Particular, individual. 2. S. f. (Pop.) Closet. – Din fr. privé, lat. privatus.

PRIVA, privez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de ceva necesar, a-i lua cuiva dreptul sau posibilitatea de a se folosi sau de a se bucura de ceva. Privat de drepturile civile. ◊ Refl. M-am privat de altele, dar am ales în schimb niște plăci! C. PETRESCU, Î. II 131.

PRIVAT, -Ă, privați, -te, adj. (În opoziție cu public, de stat, obștesc) Particular, individual. Proprietatea privată asupra mijloacelor de producție împiedică subordonarea producției nevoilor de consum ale societății. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 12, 31. Restrîns în întrebuințarea casnică și în relațiile private, dialectul putea să piară. RUSSO, S. 71. Trăia de zgomot departe, într-o cameră privată. ALEXANDRESCU, M. 208.

PRIVATĂ, privăți, s. f. Closet, latrină, (popular) umblătoare. Trei bărăci de privăți, cu ușile date în lături. C. PETRESCU, Î. IX 42.

PRIVA vb. I. tr. A lipsi (pe cineva de ceva), a lua dreptul, putința (cuiva) de a beneficia de ceva. [< fr. priver, it., lat. privare].

PRIVAT, -Ă adj. Particular, individual. [< lat. privatus, cf. fr. privé].

PRIVA vb. tr., refl. a (se) lipsi de ceva necesar sau la care are dreptul; a renunța la ceva sau a împiedica pe cineva să beneficieze de ceva. (< fr. priver, lat. privare)

PRIVAT, -Ă adj. particular, individual. (< fr. privé, lat. privatus)

A SE PRIVA mă ~ez intranz. A renunța la ceva inerent și necesar. /<fr. priver, lat. privare

A PRIVA ~ez tranz. (persoane, lucruri etc.) A face să nu (mai) beneficieze de ceva inerent și necesar; a lipsi. ~ de drepturi. /<fr. priver, lat. privare

PRIVAT ~tă (~ți, ~te) Care aparține unei persoane ca individ izolat; care este al unei singure persoane; particular; personal; individual. Întreprindere ~tă. /<fr. privé, lat. privatus

PRIVATĂ ~e f. pop. Încăpere specială pentru satisfacerea nevoilor fiziologice; toaletă; closet; latrină. /<fr. privé, lat. privatus

privà v. a lua cuiva ce are, a-l lipsi de un folos.

privat a. 1. fără funcțiuni publice: om privat; 2. ce n’are un caracter public: vieață privată, afaceri private.

privată f. umblătoare.

*privát, -ă adj. (lat. privatus). Fără funcțiunĭ publice: om privat. Particular, care nu-ĭ a statuluĭ: școală privată. Interior, intim: vĭața privată. Adv. Ca om privat: a trăi privat.

*privátă f., pl. e și ățĭ (fr. privé, it. privato). Latrină.

*privéz v. tr. (lat. privare). Lipsesc, despoĭ: a priva pe cineva de un drept. V. refl. Mă lipsesc de o folosință: părințiĭ se privează de multe plăcerĭ numaĭ ca să-ĭ facă pe copiĭ maĭ fericițĭ.

priva (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. privez, 3 privează; conj. prez. 1 sg. să privez, 3 să priveze

+privat² s. n. (și: în ~) corectat(ă)

privat¹ adj. m., s. m., pl. privați; adj. f. privată, pl. private

privată (pop.) s. f., g.-d. art. privatei; pl. private

priva (a ~) vb., ind. prez. 3 privează

*privat adj. m., pl. privați; f. privată, pl. private

privată (pop.) s. f., g.-d. art. privatei; pl. private

priva vb., ind. prez. 1 sg. privez, 3 sg. și pl. privează

privată s. f., pl. private

privată s. f., pl. privăți (private)

priva (privez, privat), vb. – A (se) lipsi. Fr. priver. – Der. privat, adj., din fr. privé; privată, s. f., din fr. privé; privați(un)e, s. f., din fr. privation; privatist, s. m. (înv., Trans., persoană care-și face studiile în particular).

PRIVA vb. v. lipsi.

PRIVA vb. v. refuza.

PRIVAT adj. v. particular.

PRIVAT adj. 1. individual, particular, personal, propriu. (Proprietate ~.) 2. domestic, intim, particular, personal. (Probleme ~.) 3. v. intim.

PRIVATĂ s. v. closet, toaletă, vece.

priva vb. v. LIPSI.

PRIVAT adj. domestic, intim, particular, personal. (Probleme ~.)

privat adj. v. INDIVIDUAL. PARTICULAR. PERSONAL. PROPRIU.

privată s. v. CLOSET. TOALETĂ. VECE.

Privat ≠ public