opțiuni
  • info

2 intrări

37 de definiții

din care

Explicative DEX

PRIVAT, -Ă, privați, -te, s. f. 1. Adj. Particular, individual. 2. S. f. (Pop.) Closet. – Din fr. privé, lat. privatus.

privat, ~ă [At: CANTEMIR, I.I. II, 329 / V: (reg) prevadă (Pl: prevăzi, prevezi) sf, ~adă (Pl: ~văzi, ~vezi) sf ~văd s / Pl: (1-6) ~ați, (7) ~văți / E: lat privatus, ger privat, fr privé] 1 a (Liv) Particular. 2-3 a, sm (Liv) (Care aparține unui) particular. 4-5 av, a (Liv) (În mod) individual. 6 a (Înv) Diferit. 7 sf (Pop) Closet. 8 sf (Pop) Una dintre figurile realizate cu un fir de ață înnodat și petrecut printre degete într-un anumit fel, la jocul de copii numit „chipurile cu ața”.

PRIVAT, -Ă, privați, -te, s. f. 1. Adj. (Livr.) Particular, individual. 2. S. f. (Pop.) Closet. – Din fr. privé, lat. privatus.

PRIVAT, -Ă, privați, -te, adj. (În opoziție cu public, de stat, obștesc) Particular, individual. Proprietatea privată asupra mijloacelor de producție împiedică subordonarea producției nevoilor de consum ale societății. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 12, 31. Restrîns în întrebuințarea casnică și în relațiile private, dialectul putea să piară. RUSSO, S. 71. Trăia de zgomot departe, într-o cameră privată. ALEXANDRESCU, M. 208.

PRIVAT, -Ă adj. Particular, individual. [< lat. privatus, cf. fr. privé].

PRIVAT, -Ă adj. particular, individual. (< fr. privé, lat. privatus)

PRIVAT ~tă (~ți, ~te) Care aparține unei persoane ca individ izolat; care este al unei singure persoane; particular; personal; individual. Întreprindere ~tă. /<fr. privé, lat. privatus

privat a. 1. fără funcțiuni publice: om privat; 2. ce n’are un caracter public: vieață privată, afaceri private.

*privát, -ă adj. (lat. privatus). Fără funcțiunĭ publice: om privat. Particular, care nu-ĭ a statuluĭ: școală privată. Interior, intim: vĭața privată. Adv. Ca om privat: a trăi privat.

PRIVA, privez, vb. I. Tranz. (Livr.) A împiedica pe cineva să se bucure de un avantaj, de un drept care i se cuvine, de ceva necesar. ♦ Refl. A renunța (de bunăvoie sau constrâns la ceva necesar) la un bun sau la un drept. – Din fr. priver, lat. privare.

PRIVA, privez, vb. I. Tranz. (Livr.) A împiedica pe cineva să se bucure de un avantaj, de un drept care i se cuvine, de ceva necesar. ♦ Refl. A renunța (de bunăvoie sau constrâns la ceva necesar) la un bun sau la un drept. – Din fr. priver, lat. privare.

prevadă sf vz privat

priva vtr [At: CALENDARIU (1794), 37/29 / Pzi: ~vez / E: fr priver, lat privare] (Liv) 1-4 A (se) lipsi (de un avantaj sau) de un drept care i se cuvine. 5-6 A (se) lipsi de ceva necesar.

privadă sf vz privat

privăd s vz privat

JUS PRIVATUM (lat.) = Dreptul particularilo; dreptul civil.

PRIVA, privez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de ceva necesar, a-i lua cuiva dreptul sau posibilitatea de a se folosi sau de a se bucura de ceva. Privat de drepturile civile. ◊ Refl. M-am privat de altele, dar am ales în schimb niște plăci! C. PETRESCU, Î. II 131.

PRIVA vb. I. tr. A lipsi (pe cineva de ceva), a lua dreptul, putința (cuiva) de a beneficia de ceva. [< fr. priver, it., lat. privare].

PRIVA vb. tr., refl. a (se) lipsi de ceva necesar sau la care are dreptul; a renunța la ceva sau a împiedica pe cineva să beneficieze de ceva. (< fr. priver, lat. privare)

A PRIVA ~ez tranz. (persoane, lucruri etc.) A face să nu (mai) beneficieze de ceva inerent și necesar; a lipsi. ~ de drepturi. /<fr. priver, lat. privare

A SE PRIVA mă ~ez intranz. A renunța la ceva inerent și necesar. /<fr. priver, lat. privare

privà v. a lua cuiva ce are, a-l lipsi de un folos.

*privéz v. tr. (lat. privare). Lipsesc, despoĭ: a priva pe cineva de un drept. V. refl. Mă lipsesc de o folosință: părințiĭ se privează de multe plăcerĭ numaĭ ca să-ĭ facă pe copiĭ maĭ fericițĭ.

Ortografice DOOM

privat1 adj. m., s. m., pl. privați; adj. f. privată, pl. private

+privat2 s. n. (și: în ~) corectat(ă)

*privat adj. m., pl. privați; f. privată, pl. private

priva (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. privez, 3 privează; conj. prez. 1 sg. să privez, 3 să priveze

priva (a ~) vb., ind. prez. 3 privează

priva vb., ind. prez. 1 sg. privez, 3 sg. și pl. privează

Etimologice

priva (privez, privat), vb. – A (se) lipsi. Fr. priver. – Der. privat, adj., din fr. privé; privată, s. f., din fr. privé; privați(un)e, s. f., din fr. privation; privatist, s. m. (înv., Trans., persoană care-și face studiile în particular).

Sinonime

PRIVAT adj. v. particular.

PRIVAT adj. 1. individual, particular, personal, propriu. (Proprietate ~.) 2. domestic, intim, particular, personal. (Probleme ~.) 3. v. intim.

privat adj. v. INDIVIDUAL. PARTICULAR. PERSONAL. PROPRIU.

PRIVAT adj. domestic, intim, particular, personal. (Probleme ~.)

PRIVA vb. v. lipsi.

PRIVA vb. v. refuza.

priva vb. v. LIPSI.

Antonime

Privat ≠ public

Intrare: privat
privat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • privat
  • privatul
  • privatu‑
  • privată
  • privata
plural
  • privați
  • privații
  • private
  • privatele
genitiv-dativ singular
  • privat
  • privatului
  • private
  • privatei
plural
  • privați
  • privaților
  • private
  • privatelor
vocativ singular — —
plural — —
substantiv masculin (M5)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • privăd
  • privădul
plural
  • privăzi
  • privăzii
genitiv-dativ singular
  • privăd
  • privădului
plural
  • privăzi
  • privăzilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: priva
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • priva
  • privare
  • privat
  • privatu‑
  • privând
  • privându‑
 singular plural
  • privează
  • privați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • privez
 (să)
  • privez
  • privam
  • privai
  • privasem
a II-a (tu)
  • privezi
 (să)
  • privezi
  • privai
  • privași
  • privaseși
a III-a (el, ea)
  • privează
 (să)
  • priveze
  • priva
  • privă
  • privase
plural I (noi)
  • privăm
 (să)
  • privăm
  • privam
  • privarăm
  • privaserăm
  • privasem
a II-a (voi)
  • privați
 (să)
  • privați
  • privați
  • privarăți
  • privaserăți
  • privaseți
a III-a (ei, ele)
  • privează
 (să)
  • priveze
  • privau
  • privară
  • privaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

privat, privatăadjectiv

  • 1. Individual, particular. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: individual particular antonime: public
    • format_quote Proprietatea privată asupra mijloacelor de producție împiedică subordonarea producției nevoilor de consum ale societății. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 12, 31. DLRLC
    • format_quote Restrîns în întrebuințarea casnică și în relațiile private, dialectul putea să piară. RUSSO, S. 71. DLRLC
    • format_quote Trăia de zgomot departe, într-o cameră privată. ALEXANDRESCU, M. 208. DLRLC
etimologie:

priva, privezverb

  • 1. livresc A împiedica pe cineva să se bucure de un avantaj, de un drept care i se cuvine, de ceva necesar. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: refuza împiedica
    • format_quote Privat de drepturile civile. DLRLC
    • 1.1. reflexiv A renunța (de bunăvoie sau constrâns la ceva necesar) la un bun sau la un drept. DEX '09 DEX '98
      sinonime: lipsi renunța
      • format_quote M-am privat de altele, dar am ales în schimb niște plăci! C. PETRESCU, Î. II 131. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.