PRIVAT, -Ă, privați, -te, s. f. 1. Adj. Particular, individual. 2. S. f. (Pop.) Closet. – Din fr. privé, lat. privatus.

PRIVAȚIUNE, privațiuni, s. f. Faptul de a fi privat sau de a se priva de ceva; (de obicei la pl.) lipsă, sărăcie, mizerie. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. privation.

prevadă sf vz privat

privadă sf vz privat

privat, ~ă [At: CANTEMIR, I.I. II, 329 / V: (reg) prevadă (Pl: prevăzi, prevezi) sf, ~adă (Pl: ~văzi, ~vezi) sf ~văd s / Pl: (1-6) ~ați, (7) ~văți / E: lat privatus, ger privat, fr privé] 1 a (Liv) Particular. 2-3 a, sm (Liv) (Care aparține unui) particular. 4-5 av, a (Liv) (În mod) individual. 6 a (Înv) Diferit. 7 sf (Pop) Closet. 8 sf (Pop) Una dintre figurile realizate cu un fir de ață înnodat și petrecut printre degete într-un anumit fel, la jocul de copii numit „chipurile cu ața”.

privație^[1] sf vz privațiune

privațiune sf [At: VÂRNAV, L. 141^v / 15 / P: ~ți-u~ / Pl: ~ni / E: fr privation, lat privatio, -onis] (Mpl) 1-3 Privare (1-3). 4 Abținere voită de la ceva. 5 (Pex) Lipsă. 6 (Pex) Sărăcie. 7 (Pex) Mizerie.

privăd s vz privat

JUS PRIVATUM (lat.) = Dreptul particularilo; dreptul civil.

PRIVAT, -Ă, privați, -te, s. f. 1. Adj. (Livr.) Particular, individual. 2. S. f. (Pop.) Closet. – Din fr. privé, lat. privatus.

PRIVAȚIUNE, privațiuni, s. f. (Livr.) Faptul de a fi privat sau de a se priva de ceva; (de obicei la pl.) lipsă, sărăcie, mizerie. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. privation.

PRIVAT, -Ă, privați, -te, adj. (În opoziție cu public, de stat, obștesc) Particular, individual. Proprietatea privată asupra mijloacelor de producție împiedică subordonarea producției nevoilor de consum ale societății. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 12, 31. Restrîns în întrebuințarea casnică și în relațiile private, dialectul putea să piară. RUSSO, S. 71. Trăia de zgomot departe, într-o cameră privată. ALEXANDRESCU, M. 208.

PRIVAȚIUNE, privațiuni, s. f. (Mai ales la pl.) Faptul de a se priva sau de a fi privat de ceva (mai ales de bunuri materiale); lipsă, sărăcie, abținere. Obrajii. aveau ceva de pergament subțire, oglindind pustiul și jignirile inimii. Oglindind, de asemeni, privațiunile unei existențe care se îndărătnicește să salveze aparențele bunei stări. PAS, Z. I 96. Acei bieți dăscălași, care au fost depozitari limbii și naționalității noastre, duceau o viață zdruncinată, plină de privațiuni și de coate-sparte. GHICA, S. A. 72.

PRIVAT, -Ă adj. Particular, individual. [< lat. privatus, cf. fr. privé].

PRIVAȚIUNE s.f. Pierdere, suprimare, lipsă a unui drept, a unui bun, a unui avantaj. ♦ (La pl.) Lipsă, sărăcie; abținere voită. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. privation, lat. privatio].

PRIVAT, -Ă adj. particular, individual. (< fr. privé, lat. privatus)

PRIVAȚIUNE s. f. faptul de a (se) priva; (pl.) lipsuri, sărăcie. (< fr. privation, lat. privatio)

PRIVAT ~tă (~ți, ~te) Care aparține unei persoane ca individ izolat; care este al unei singure persoane; particular; personal; individual. Întreprindere ~tă. /<fr. privé, lat. privatus

PRIVAȚIUNE ~i f. 1) v. A PRIVA și A SE PRIVA. 2) Lipsă de mijloace necesare; sărăcie; mizerie. [Sil. -ți-u-] /<fr. privation

privat a. 1. fără funcțiuni publice: om privat; 2. ce n’are un caracter public: vieață privată, afaceri private.

privați(un)e f. 1. lipsire de un bine sau de lucruri necesare: mari privațiuni; 2. abținere voluntară dela ceva: a-și impune privațiuni.

*privát, -ă adj. (lat. privatus). Fără funcțiunĭ publice: om privat. Particular, care nu-ĭ a statuluĭ: școală privată. Interior, intim: vĭața privată. Adv. Ca om privat: a trăi privat.

privațiúne f. (lat. privátio, -ónis). Acțiunea de a priva. Lipsa unuĭ avantaj, uneĭ facultățĭ: privațiunea drepturilor civile, a vederiĭ. Pl. nevoĭ, suferințe: am suferit multe privațiunĭ.

+privat² s. n. (și: în ~) corectat(ă)

privat¹ adj. m., s. m., pl. privați; adj. f. privată, pl. private

privațiune (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. privațiunii; pl. privațiuni

*privat adj. m., pl. privați; f. privată, pl. private

privațiune (-ți-u-) s. f., g.-d. art. privațiunii; pl. privațiuni

privațiune s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. privațiunii; pl. privațiuni

privațiune (i-u)

PRIVAT adj. v. particular.

PRIVAT adj. 1. individual, particular, personal, propriu. (Proprietate ~.) 2. domestic, intim, particular, personal. (Probleme ~.) 3. v. intim.

PRIVAȚIUNE s. v. lipsă, mizerie, nevoie, sărăcie.

privat adj. v. INDIVIDUAL. PARTICULAR. PERSONAL. PROPRIU.

PRIVAT adj. domestic, intim, particular, personal. (Probleme ~.)

privațiune s. v. LIPSĂ. MIZERIE. NEVOIE. SĂRĂCIE.

Privat ≠ public