prisăcar sm [At: SIMION DASC., ap. LET. 15 / V: (reg) ~sec~ / Pl: ~i / E: prisacă + -ar] Persoană care se ocupă cu îngrijirea prisăcii (6-8) și cu creșterea albinelor, pentru a obține de la ele miere și ceară Si: albinar, apicultor, stupar.

PRISĂCAR, prisăcari, s. m. Cel care se ocupă cu îngrijirea stupilor și cu creșterea albinelor; stupar. V. apicultor. Ne mulțumirăm însă a privi de departe cum călugărul prisăcar trebăluia printre stupi. HOGAȘ, DR. 264. Rămîn... prisăcile fără prisăcar; holdele fără jitar și nime nu se atinge de ele. CREANGĂ, O. A. 69.

PRISĂCAR ~i m. Persoană care se ocupă cu creșterea albinelor; albinar; stupar; apicultor. /prisacă + suf. ~ar

PRISĂCAR s.m. (Mold.) Apicultor. Iară Ețco prisăcariul . . . îndată l-au dus la Țara Leșească. URECHE. Fi s-ar căzut . . . vulpea prisăcarului bătrîn ciumiliturile să-și areate. CANTEMIR, IST. Au agiunsu într-o vale la un prisăcar și acolo au dat telegarii cu carîta prisăcarului. H 1779², 102^v. Etimologie: prisacă + suf. -ar. Vezi și prisacă, prisăcări, prisăcărit.

prisăcar m. Mold. stupar.

prisăcár m. (d. prisacă). Est. Îngrijitor de prisacă.

prisecar sm vz prisăcar

prisăcar s. m., pl. prisăcari

prisăcar s. m., pl. prisăcari

prisăcar s. m., pl. prisăcari

PRISĂCAR s. v. apicultor.

PRISĂCAR s. albinar, apicultor, stupar, (înv. și reg.) mierar. (~ se ocupă cu creșterea albinelor.)

prisăcar, prisăcari, s.m. – Îngrijitor de prisacă; apicultor. ♦ (onom.) Prisăcar, Prisăcariu, Prisăcaru, Prisecaru, Prisecariu, nume de familie (61 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din prisacă + suf. -ar (Scriban, DEX, MDA).