pristăvire sf [At: GAVRIL, NIF. 18/22 / V: prăs~^[1], pres~ / Pl: ~ri / E: pristăvi¹] (Înv) Încetare din viață Si: moarte.

PRISTĂVIRE, pristăviri, s. f. (Învechit și arhaizant) Faptul de a se pristavi; moarte, deces. Hotărîrea împărătesei era lămurită. Să nu văduvească împăratul, după pristăvirea ei, ci să ia pe aceea la care se va potrivi condurul ei. ISPIRESCU, L. 307.

pristăvire f. moarte: după pristăvirea împărătesei ISP.

pristăvíre f. L. V. Moarte. V. prestavlenie.

prăstivire^[1] sf vz pristăvire

prestăvi v vz pristăvi¹

prestăvire sf vz pristăvire

pristazi^[1] v vz pristăvi¹ corectat(ă)

pristăvi² vt [At: CIHAC, II, 294 / Pzi: ~vesc / E: pristav] (Îvr; c. i. oameni) 1-13 A numi pristav (1-13).

pristăvi¹ vr [At: CORESI, EV. 248 / V: (înv) preas~, pres~, ~tovi, (reg) ~tazi / Pzi: ~vesc / E: slv прѣставити сѧ] (Îrg) A muri¹.

pristovi v vz pristăvi¹

PRISTĂVI, pristăvesc, vb. IV. Refl. (Învechit și arhaizant) A muri. Sînt tari feciori la spusuri, dar slabi la făptuit! Vitejii lumii noastre de mult s-au pristăvit. COȘBUC, P. II 197. Aflatu-vei din zvonul și jalea obștii că s-au pristăvit fericitul domn... Boierii țării te-au ales ca să urmezi răposatului în domnie. ODOBESCU, S. I 68.

pristăvì v. a muri: s’a pristăvit fericitul Domn OD. [Slav. PRĬESTAVITI, lit. a se strămuta].

prestăvésc, V. pristăvesc.

pristăvésc (mă) v. refl. (vsl. prĭestaviti, a strămuta, -vlĭati sen, a muri; sîrb. prestaviti se, rus. prestávitĭ-sĕa. V. stăvesc). L. V. Mor, mă mut din lumea asta. – Și pre- (Let. 2, 42) și prea-.

pristăvire (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pristăvirii; pl. pristăviri

pristăvire (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pristăvirii; pl. pristăviri

pristăvire s. f., g.-d. art. pristăvirii; pl. pristăviri

pristăvi (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă pristăvesc, 3 sg. se pristăvește, imperf. 1 sg. mă pristăveam; conj. prez. 1 sg. să mă pristăvesc, 3 să se pristăvească; imper. 2 sg. afirm. pristăvește-te; ger. pristăvindu-mă

!pristăvi (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pristăvește, imperf. 3 sg. se pristăvea; conj. prez. 3 să se pristăvească

pristăvi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pristăvesc, imperf. 3 sg. pristăvea; conj. prez. 3 sg. și pl. pristăvească

pristăvi (pristăvesc, pristăvit), vb. refl. – A muri. Sl. prĕstaviti sę (Cihac, II, 291; Miklosich, Slaw. Elem., 41). – Der. pristăvie, s. f. (moarte). Înv.

PRISTĂVIRE s. v. decedare, deces, dispariție, moarte, pieire, prăpădire, răposare, sfârșit, stingere, sucombare.

pristăvire s. v. DECEDARE. DECES. DISPARIȚIE. MOARTE. PIEIRE. PRĂPĂDIRE. RĂPOSARE. SFÎRȘIT. STINGERE. SUCOMBARE.

PRISTĂVI vb. v. deceda, dispărea, duce, muri, pieri, prăpădi, răposa, răscula, răzvrăti, revolta, ridica, sfârși, stinge, sucomba.

pristăvi vb. v. DECEDA. DISPĂREA. DUCE. MURI. PIERI. PRĂPĂDI. RĂPOSA. RĂSCULA. RĂZVRĂTI. REVOLTA. RIDICA. SFÎRȘI. STINGE. SUCOMBA.

pristăvíre, pristăviri, s.f. (înv.) Moarte, deces: „…iară după pristăvirea celor vii, anume fii fiilor lor să aibă grija cărții acestea…” (Socolan, 2005: 271; doc. din 1837). – Din pristăvi „a muri”.

pristăvi², pristăvesc, vb. IV refl. (înv.; despre oameni) a numi pristav (pe cineva).

pristăví, pristăvesc, (pristevi), v.r. (înv.) A se stinge, a muri: „…și un prunc ce s-au pristevit și 3 fete ce s-au pristeavit, ca să le fie pomenire și spre spășenia sufleteloru loru…” (Socolan, 2008: 273; doc. din 1847). – Din sl. prěstavitisen „a muri” (Cihac, Miklosich, după DER, DEX).