PRISTĂVI, pristăvesc, vb. IV. Refl. (Învechit și arhaizant) A muri. Sînt tari feciori la spusuri, dar slabi la făptuit! Vitejii lumii noastre de mult s-au pristăvit. COȘBUC, P. II 197. Aflatu-vei din zvonul și jalea obștii că s-au pristăvit fericitul domn... Boierii țării te-au ales ca să urmezi răposatului în domnie. ODOBESCU, S. I 68.