12 definiții pentru priință priințe


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

priință sf [At: (a. 1587), ap. L. ROM. 1975, 46 / V: (îvr) ~țe, prință / Pl: ~țe / E: prii1 + -ință] 1 (Înv) Atitudine favorabilă față de cineva Si: bunăvoință, prietenie, simpatie. 2 (Înv) Relații prietenești existente între mai multe persoane. 3-4 (Înv; îljv) Cu (mare) ~ Cu multă bunăvoință. 5 (Îvr; îlav) Fără de ~ În mod obiectiv. 6 (Îrg) Devotament. 7 (Îrg; îlav) Cu ~ Devotat. 8 (Înv) Folos. 9-10 (Înv; îljv) De (sau cu) ~ (În mod) util.

PRIÍNȚĂ, priințe, s. f. (Pop.) 1. Atitudine favorabilă; bunăvoință, simpatie, prietenie. ◊ Expr. A fi (cuiva) cu priință = a fi devotat, credincios (cuiva), a fi de partea cuiva. 2. Folos, ajutor, serviciu. ◊ Loc. adj. De (sau cu) priință = folositor. – Prii + suf. -ință.

PRIÍNȚĂ, priințe, s. f. (Pop.) 1. Atitudine favorabilă; bunăvoință, simpatie, prietenie. ◊ Expr. A fi (cuiva) cu priință = a fi devotat, credincios (cuiva), a fi de partea cuiva. 2. Folos, ajutor, serviciu. ◊ Loc. adj. De (sau cu) priință = folositor. – Prii + suf. -ință.

PRIÍNȚĂ, priințe, s. f. (Astăzi rar) 1. Atitudine favorabilă, bunăvoință, înțelegere, simpatie. Cei șase inși din jur au simțit asupra lor priviri amestecate, lipsite de priință și de prietenie. VORNIC, O. 261. ◊ Expr. A fi cu priință cuiva (sau pentru cineva) = a-i fi cuiva favorabil, a se arăta devotat, credincios, binevoitor. Am cunoscut acolo oameni care mi-au fost cu priință și mi s-a ușurat durerea sufletului. SADOVEANU, N. P. 208. Viteazul Tomșa... A spus de mult că Despot nu-i țării cu priință. ALECSANDRI, T. II 163. 2. Folos, ajutor, sprijin. ◊ (Adesea în loc. adj.) De priință = folositor. Am văzut multe și pot să-ți dau sfaturi de priință. GANE, N. II 8.

PRIÍNȚĂ ~e f. rar 1) Venit material sau spiritual; câștig; folos; profit. 2) Atitudine priincioasă; bunăvoință. /a prii + suf. ~ință

priință f. favoare: cerul le-a fost cu priință. [V. priì].

priínță f., pl. e (d. priesc). Vechĭ. Bunăvoință. Azĭ. Prielnicie, calitatea de a fi priincĭos: priința aeruluĭ de brad.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

priínță (pop.) s. f., g.-d. art. priínței; pl. priínțe

priínță s. f., g.-d. art. priínței; pl. priínțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PRIÍNȚĂ s. v. amabilitate, bunăvoință, cinste, credință, devotament, fidelitate, folos, îngăduință, înțelegere, mărinimie, milă, necesitate, serviabilitate, serviciu, statornicie, trebuință, utilitate.

priință s. v. AMABILITATE. BUNĂVOINȚĂ. CINSTE. CREDINȚĂ. DEVOTAMENT. FIDELITATE. FOLOS. ÎNGĂDUINȚĂ. ÎNȚELEGERE. MĂRINIMIE. MILĂ. NECESITATE. SERVIABILITATE. SERVICIU. STATORNICIE. TREBUINȚĂ. UTILITATE.

Intrare: priință
priință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • priință
  • priința
plural
  • priințe
  • priințele
genitiv-dativ singular
  • priințe
  • priinței
plural
  • priințe
  • priințelor
vocativ singular
plural
priințe
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.