priință sf [At: (a. 1587), ap. L. ROM. 1975, 46 / V: (îvr) ~țe, prință / Pl: ~țe / E: prii¹ + -ință] 1 (Înv) Atitudine favorabilă față de cineva Si: bunăvoință, prietenie, simpatie. 2 (Înv) Relații prietenești existente între mai multe persoane. 3-4 (Înv; îljv) Cu (mare) ~ Cu multă bunăvoință. 5 (Îvr; îlav) Fără de ~ În mod obiectiv. 6 (Îrg) Devotament. 7 (Îrg; îlav) Cu ~ Devotat. 8 (Înv) Folos. 9-10 (Înv; îljv) De (sau cu) ~ (În mod) util.