prigori [At: NEAGOE, ÎNV. 123/31 / Pzi: ~resc / E: bg прегоря] 1-2 vtr (Îrg) A (se) expune la căldura focului sau a soarelui. 3-4 vtr (Îrg) A (se) încălzi prea tare. 5 vr (Îrg; fig) A fi chinuit de ceva Si: a se frământa, a se pârpăli, a se zbuciuma.

PRIGORÍ, prigoresc, vb. IV. Refl. (Regional) A se expune (sau a fi expus) la dogoarea focului sau a soarelui; a se încălzi (prea tare). V. perpeli. Toată noaptea visează că se prigonește la un foc mare. DELAVRANCEA, H. TUD. 25. ◊ Tranz. [Cocorii] se duc peste țări și peste mări, ca să ierneze în clime calde, tocmai prin țări prigorite de soare. ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG. ♦ Refl. pas. Fig. A fi chinuit de arșiță. Se prigor ea de sete. BASSARABESCU, la CADE.

A SE PRIGORÍ mă ~ésc intranz. înv. reg. A se expune acțiunii unei călduri puternice; a se arde; a se prăji. /<bulg. pregorja

prigorì v. 1. a frige; 2. fig. a arde: de această pară de care mă prigoresc PANN. [Slav. PRIGORIETI].

PRIGOÁRE s. f. v. prigorie.

PRIGÓRIE, prigorii, s. f. Pasăre migratoare zveltă, de mărimea unei turturele, viu colorată (cu roșu, galben, negru, albastru-verzui), cu ciocul lung și subțire, care trăiește pe malurile lutoase ale apelor și se hrănește mai ales cu albine și viespi; albinărel (Merops apiaster). [Var.: prigoáre s. f.] – Din prigori (derivat regresiv).

pregoare sf vz prigoare

pregor sm vz prigoare

pricoară sf vz prigoare

prigoară sf vz prigoare

prigoare sf [At: POLIZU / V: ~orie, (reg) preg~, pregor, ~icoară, ~ră, ~oi, ~on, ~or, ~orea / Pl: ~ori / E: prigori] 1 (Reg) Caniculă. 2 (Reg; îf prihoară) Parte a muntelui bătută de soare Si: (reg) arșiță. 3 (Reg; fig; îf prigor) Supărare. 4 Pasăre migratoare, zveltă, de mărimea unei turturele, viu colorată pe corp cu roșu, galben, negru și albastru-verzui, cu cioc lung și curbat, cu coada lungă și ascuțită, care trăiește pe malurile lutoase ale unor ape și care se hrănește mai ales cu albine și viespi Si: albinărel, (rar) ploier, (înv; liv) merop, (reg) albinel, ciuma-albinelor, furnicar, lupul-albinelor, mâncătoare-de-albine, pietrar, ploiește, ploiete, presură¹ (1-2), prigorean, prigoruie, prior¹, viespar, viespăriță (Merops apiaster). 5 (Orn; reg; îc) ~-cu-gât-roșu, prihor-roșu Gușă-roșie (Erithacus rubecula rubecula). 6 (Orn; reg) Viespar (Pernis apivorus). 7 (Reg; îe) A se usca ca ~oria A slăbi. 8 (Reg; îe) A mânca ca ~oria A mânca foarte puțin Si: a ciuguli, a gusta. 9 (Orn; reg; îc) ~-cu-gât-albastru, prihor-albastru Gât-vânăt (Luscinia svecica cyanecula).

prigoi sm vz prigoare

prigon¹ sm vz prigoare

prigor sm vz prigoare

prigorea sf vz prigoare

prigorie sf vz prigoare

prihoară^[1] sf vz prigoare

prihor^[1] sm vz prigoare

PRIGOÁRE, prigori, s. f. Pasăre migratoare zveltă, de mărimea unei turturele, viu colorată (cu roșu, galben, negru, albastru-verzui), cu ciocul lung și subțire, care trăiește pe malurile lutoase ale apelor și se hrănește mai ales cu albine și viespi; albinărel (Merops apiaster). [Var.: prigórie s. f.] – Din prigori (derivat regresiv).