prigoare sf [At: POLIZU / V: ~orie, (reg) preg~, pregor, ~icoară, ~ră, ~oi, ~on, ~or, ~orea / Pl: ~ori / E: prigori] 1 (Reg) Caniculă. 2 (Reg; îf prihoară) Parte a muntelui bătută de soare Si: (reg) arșiță. 3 (Reg; fig; îf prigor) Supărare. 4 Pasăre migratoare, zveltă, de mărimea unei turturele, viu colorată pe corp cu roșu, galben, negru și albastru-verzui, cu cioc lung și curbat, cu coada lungă și ascuțită, care trăiește pe malurile lutoase ale unor ape și care se hrănește mai ales cu albine și viespi Si: albinărel, (rar) ploier, (înv; liv) merop, (reg) albinel, ciuma-albinelor, furnicar, lupul-albinelor, mâncătoare-de-albine, pietrar, ploiește, ploiete, presură¹ (1-2), prigorean, prigoruie, prior¹, viespar, viespăriță (Merops apiaster). 5 (Orn; reg; îc) ~-cu-gât-roșu, prihor-roșu Gușă-roșie (Erithacus rubecula rubecula). 6 (Orn; reg) Viespar (Pernis apivorus). 7 (Reg; îe) A se usca ca ~oria A slăbi. 8 (Reg; îe) A mânca ca ~oria A mânca foarte puțin Si: a ciuguli, a gusta. 9 (Orn; reg; îc) ~-cu-gât-albastru, prihor-albastru Gât-vânăt (Luscinia svecica cyanecula).

PRIGOARE, prigori, s. f. Pasăre migratoare zveltă, de mărimea unei turturele, viu colorată (cu roșu, galben, negru, albastru-verzui), cu ciocul lung și subțire, care trăiește pe malurile lutoase ale apelor și se hrănește mai ales cu albine și viespi; albinărel (Merops apiaster). [Var.: prigorie s. f.] – Din prigori (derivat regresiv).

PRIGOARE, prigori, s. f. (Ornit.) Prigorie.

prigoare f. 1. V. prihoriu; 2. pasăre ce se hrănește cu albine și de aceea numită albinărel sau viespar (Merops apiaster). [Lit. arsură (v. prigorì), după coloarea roșiatică a pieptului acestei păsări].

prigoáre f., pl. orĭ (d. prigoresc, ca dogoare d. dogoresc. La început, prigoare însemna „arsură, aprindere”, apoĭ, din cauza penelor roșiĭ, s’a numit așa și pasărea). O pasăre (numită și albinărel) de mărimea merleĭ, cu penele roșiĭ, verzĭ, galbene și altfel și care mănîncă albine (merops apiaster). – Și prigórie: o prigorie țîrîĭa în înălțime (Sadov. VR. 1911, 3, 336); și prigór și prihór. V. vĭespar.

pregoare sf vz prigoare

pregor sm vz prigoare

pricoară sf vz prigoare

prigoară sf vz prigoare

prigoi sm vz prigoare

prigon¹ sm vz prigoare

prigor sm vz prigoare

prigorea sf vz prigoare

prigorie sf vz prigoare

prihoară^[1] sf vz prigoare

prihor^[1] sm vz prigoare

PRIGORIE s. f. v. prigoare.

prigórie, V. prigoare.

PRIGOARE s. v. arșiță, caniculă, călduri, dogoare, dogoreală, fierbințeală, gușă-roșie, măcăleandru, năbușeală, năduf, nădușeală, pârjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpușeală.

prigoare s. v. ARȘIȚĂ. CANICULĂ. CĂLDURI. DOGOARE. DOGOREALĂ. FIERBINȚEALĂ. GUȘĂ-ROȘIE. MĂCĂLEANDRU. NĂBUȘEALĂ. NĂDUF. NĂDUȘEALĂ. PÎRJOL. POJAR. TOROPEALĂ. ZĂDUF. ZĂPUȘEALĂ.

prigoare (prigori), s. f. – 1. Albinărel (Merops apiaster). – 2. Gușă-roșie (Rubecula familiaris). – Var. prigor(ie), Banat prigoruie, prihor. Gr. πρηγορῶν „gușă”; gușă-roșie are gușa de altă culoare decît restul penelor. Se consideră în general că este vorba de un der. de la a prigori „a (se) pîrli”, datorită culorii aprinse a penajului (Tiktin; Candrea; Scriban); însă cel al albinărelului este destul de variat.