14 definiții pentru prigoni


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRIGONÍ, prigonesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca cuiva în mod permanent necazuri, neplăceri, a trata cu ură, cu dușmănie, a persecuta; (despre autorități) a lua măsuri represive, a oprima. 2. A izgoni, a fugări pe cineva. ♦ Fig. (Despre abstracte) A urmări, a obseda; a chinui. – Din sl. prigoniti.

PRIGONÍ, prigonesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca cuiva în mod permanent necazuri, neplăceri, a trata cu ură, cu dușmănie, a persecuta; (despre autorități) a lua măsuri represive, a oprima. 2. A izgoni, a fugări pe cineva. ♦ Fig. (Despre abstracte) A urmări, a obseda; a chinui. – Din sl. prigoniti.

prigoni [At: PALIA (1581), 191/15 / Pzi: ~nesc / E: slv прогонити] 1 vt (Rar) A alunga. 2 vt (Rar) A urmări. 3 vt (D. abstracte) A obseda. 4 vt A provoca cuiva în mod permanent necazuri. 5 vt A trata cu ură, cu dușmănie Si: a persecuta. 6 vt (D. autorități) A lua măsuri represive Si: a asupri, a oprima, a oropsi, a persecuta. 7 vrr (Înv) A se certa. 8 vrr (Înv; spc) A se judeca.

PRIGONÍ, prigonesc, vb. IV. Tranz. 1. A asupri, a persecuta, a împila, a oprima; (subiectul fiind o autoritate de stat) a lua măsuri represive. L-am auzit pe tata șoptind cu amărăciune și privindu-mă cu milă: Așa a prigonit-o și pe biata maică-ta. SADOVEANU, N. E. 6. Și s-a pus să-l prigonească pe Sandu; nu era zi să nu-l facă de ocară. MIRONESCU, S. A. 60. El urăște atît de mult clasa cea nouă, încît o prigonește. IBRĂILEANU, SP. CR. 247. ◊ Refl. reciproc. Societatea în Principate, ca toate societățile vechi, este întemeiată pe nepotriviri, pe interesuri ce se prigonesc și pe ierarhii. RUSSO, O. 57. 2. A fugări (pe cineva). Se scufunda prin mărăcinișuri, ieșea prin spărturi, ea sărea gardul după el, prigonindu-l pînă în uliță. SADOVEANU, M. C. 9. ♦ Fig. A urmări, a obseda; a chinui. Multă vreme l-a prigonit amintirea acelei împrejurări. VLAHUȚĂ, O. A. 110. Pe mine mă prigonește frumusețea codrului, Cînd ședeam cintînd din frunză la umbra stejarului. HASDEU, R. V. 116.

A PRIGONÍ ~ésc tranz. 1) (persoane) A urmări insistent, pricinuind neplăceri; a persecuta. 2) (persoane) A pune pe fugă; a alunga. 3) fig. (despre idei, gânduri, sentimente, amintiri) A urmări în permanență; a nu slăbi nici pentru un moment; a persecuta; a roade; a măcina. /<sl. prigoniti

prigonì v. 1. a persecuta; 2. a se judeca. [Slav. PRIGONITI, a alunga].

PRIGONÍRE, prigoniri, s. f. Acțiunea de a prigoni; asuprire, persecuție, împilare, oprimare. La acel divan vinovații vor fi aduși și-i vom întreba de ce au viclenit pe domnul lor și țara. Și ei vor arăta ce au scris și răzeșilor și mazililor, că pentru dări și prigoniri s-au scîrbit. SADOVEANU, Z. C. 159. Tu vrei un om să te socoți, Cu ei să te asameni? Ei doar au stele cu noroc Și prigoniri de soarte, Noi nu avem nici timp, nici loc, Și nu cunoaștem moarte. EMINESCU, O. I 177. ♦ Insistență prea mare, stăruință supărătoare. Coribut încetă de a mai vorbi domniței cuvinte de amor... iar domnița, mulțumită că a scăpat de prigonirile lui, frămînta în mintea ei gînduri secrete. GANE, N. I 17.

prigonésc v. tr. (vsl. progoniti, a persecuta [ca proboĭ, priboĭ], prigoniti, a constrînge, a împinge, priganĭati, a constrînge. V. dojănesc, gonesc, od- și po-gon). Persecut. V. refl. Mă judec, am neînțelegerĭ: doĭ țăranĭ se tot prigoneaŭ între eĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

prigoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prigonésc, imperf. 3 sg. prigoneá; conj. prez. 3 prigoneáscă

prigoní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prigonésc, imperf. 3. sg. prigoneá; conj. prez. 3 sg. și pl. prigoneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PRIGONÍ vb. 1. v. oprima. 2. v. persecuta.

PRIGONÍ vb. v. alunga, certa, depărta, fugări, goni, hăitui, izgoni, îndepărta, învrăjbi, judeca, supăra, urmări.

prigoni vb. v. ALUNGA. CERTA. DEPĂRTA. FUGĂRI. GONI. HĂITUI. IZGONI. ÎNDEPĂRTA. ÎNVRĂJBI. JUDECA. SUPĂRA. URMĂRI.

PRIGONI vb. 1. a năpăstui, a nedreptăți, a oropsi, a persecuta, a urgisi, (înv. și reg.) a strîmbătăți, (înv.) a obidi, (grecism înv.) a catatrexi. (De ce îl ~ fără temei?) 2. a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a năpăstui, a oprima, a oropsi, a persecuta, a tiraniza, a urgisi, (înv. și reg.) a bîntui, (înv.) a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, (fig.) a apăsa, a despuia, a stoarce, a suge, (reg. fig.) a stoci, (înv. fig.) a călca. (A ~ masele.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

prigoní (prigonésc, prigonít), vb. – A persecuta, a oprima, a chinui. Sl. prigoniti (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 237; Conev 102). – Der. prigoană, s. f. (persecuție), cf. sl. prigonŭ; prigonitor, adj. (asupritor); prigon, s. n. (perechea de vite din mijloc la atelajele de trei perechi de boi), din sl., rus. prigon; prigonar, adj. (care aparține perechii din mijloc).

Intrare: prigoni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • prigoni
  • prigonire
  • prigonit
  • prigonitu‑
  • prigonind
  • prigonindu‑
singular plural
  • prigonește
  • prigoniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • prigonesc
(să)
  • prigonesc
  • prigoneam
  • prigonii
  • prigonisem
a II-a (tu)
  • prigonești
(să)
  • prigonești
  • prigoneai
  • prigoniși
  • prigoniseși
a III-a (el, ea)
  • prigonește
(să)
  • prigonească
  • prigonea
  • prigoni
  • prigonise
plural I (noi)
  • prigonim
(să)
  • prigonim
  • prigoneam
  • prigonirăm
  • prigoniserăm
  • prigonisem
a II-a (voi)
  • prigoniți
(să)
  • prigoniți
  • prigoneați
  • prigonirăți
  • prigoniserăți
  • prigoniseți
a III-a (ei, ele)
  • prigonesc
(să)
  • prigonească
  • prigoneau
  • prigoni
  • prigoniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)