14 definiții pentru prigoni

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRIGONÍ, prigonesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca cuiva în mod permanent necazuri, neplăceri, a trata cu ură, cu dușmănie, a persecuta; (despre autorități) a lua măsuri represive, a oprima. 2. A izgoni, a fugări pe cineva. ♦ Fig. (Despre abstracte) A urmări, a obseda; a chinui. – Din sl. prigoniti.

PRIGONÍ, prigonesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca cuiva în mod permanent necazuri, neplăceri, a trata cu ură, cu dușmănie, a persecuta; (despre autorități) a lua măsuri represive, a oprima. 2. A izgoni, a fugări pe cineva. ♦ Fig. (Despre abstracte) A urmări, a obseda; a chinui. – Din sl. prigoniti.

prigoni [At: PALIA (1581), 191/15 / Pzi: ~nesc / E: slv прогонити] 1 vt (Rar) A alunga. 2 vt (Rar) A urmări. 3 vt (D. abstracte) A obseda. 4 vt A provoca cuiva în mod permanent necazuri. 5 vt A trata cu ură, cu dușmănie Si: a persecuta. 6 vt (D. autorități) A lua măsuri represive Si: a asupri, a oprima, a oropsi, a persecuta. 7 vrr (Înv) A se certa. 8 vrr (Înv; spc) A se judeca.

PRIGONÍ, prigonesc, vb. IV. Tranz. 1. A asupri, a persecuta, a împila, a oprima; (subiectul fiind o autoritate de stat) a lua măsuri represive. L-am auzit pe tata șoptind cu amărăciune și privindu-mă cu milă: Așa a prigonit-o și pe biata maică-ta. SADOVEANU, N. E. 6. Și s-a pus să-l prigonească pe Sandu; nu era zi să nu-l facă de ocară. MIRONESCU, S. A. 60. El urăște atît de mult clasa cea nouă, încît o prigonește. IBRĂILEANU, SP. CR. 247. ◊ Refl. reciproc. Societatea în Principate, ca toate societățile vechi, este întemeiată pe nepotriviri, pe interesuri ce se prigonesc și pe ierarhii. RUSSO, O. 57. 2. A fugări (pe cineva). Se scufunda prin mărăcinișuri, ieșea prin spărturi, ea sărea gardul după el, prigonindu-l pînă în uliță. SADOVEANU, M. C. 9. ♦ Fig. A urmări, a obseda; a chinui. Multă vreme l-a prigonit amintirea acelei împrejurări. VLAHUȚĂ, O. A. 110. Pe mine mă prigonește frumusețea codrului, Cînd ședeam cîntînd din frunză la umbra stejarului. HASDEU, R. V. 116.

A PRIGONÍ ~ésc tranz. 1) (persoane) A urmări insistent, pricinuind neplăceri; a persecuta. 2) (persoane) A pune pe fugă; a alunga. 3) fig. (despre idei, gânduri, sentimente, amintiri) A urmări în permanență; a nu slăbi nici pentru un moment; a persecuta; a roade; a măcina. /<sl. prigoniti

PRIGONI vb. (ȚR, Ban., Trans.- SV) A se certa. B: Iară ei tăcură că se prigonise pre cale unul cu alt cine are fi mai mare întru ei. BIBLIA (168S). C: Ce vă prigoniți că pîini nu aveți? N. TEST. (1648). Prigonesku-mĕ. Contendo. AC, 363. Etimologie: sl. progoniti. Vezi si prigoană. Cf. l i h ă i.

prigonì v. 1. a persecuta; 2. a se judeca. [Slav. PRIGONITI, a alunga].

prigonésc v. tr. (vsl. progoniti, a persecuta [ca proboĭ, priboĭ], prigoniti, a constrînge, a împinge, priganĭati, a constrînge. V. dojănesc, gonesc, od- și po-gon). Persecut. V. refl. Mă judec, am neînțelegerĭ: doĭ țăranĭ se tot prigoneaŭ între eĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

prigoni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prigonesc, imperf. 3 sg. prigonea; conj. prez. 3 prigonească

prigoní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prigonésc, imperf. 3. sg. prigoneá; conj. prez. 3 sg. și pl. prigoneáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PRIGONÍ vb. v. alunga, certa, depărta, fugări, goni, hăitui, izgoni, îndepărta, învrăjbi, judeca, supăra, urmări.

PRIGONÍ vb. 1. v. oprima. 2. v. persecuta.

PRIGONI vb. 1. a năpăstui, a nedreptăți, a oropsi, a persecuta, a urgisi, (înv. și reg.) a strîmbătăți, (înv.) a obidi, (grecism înv.) a catatrexi. (De ce îl ~ fără temei?) 2. a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a năpăstui, a oprima, a oropsi, a persecuta, a tiraniza, a urgisi, (înv. și reg.) a bîntui, (înv.) a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, (fig.) a apăsa, a despuia, a stoarce, a suge, (reg. fig.) a stoci, (înv. fig.) a călca. (A ~ masele.)

prigoni vb. v. ALUNGA. CERTA. DEPĂRTA. FUGĂRI. GONI. HĂITUI. IZGONI. ÎNDEPĂRTA. ÎNVRĂJBI. JUDECA. SUPĂRA. URMĂRI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

prigoní (prigonésc, prigonít), vb. – A persecuta, a oprima, a chinui. Sl. prigoniti (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 237; Conev 102). – Der. prigoană, s. f. (persecuție), cf. sl. prigonŭ; prigonitor, adj. (asupritor); prigon, s. n. (perechea de vite din mijloc la atelajele de trei perechi de boi), din sl., rus. prigon; prigonar, adj. (care aparține perechii din mijloc).

Intrare: prigoni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • prigoni
  • prigonire
  • prigonit
  • prigonitu‑
  • prigonind
  • prigonindu‑
singular plural
  • prigonește
  • prigoniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • prigonesc
(să)
  • prigonesc
  • prigoneam
  • prigonii
  • prigonisem
a II-a (tu)
  • prigonești
(să)
  • prigonești
  • prigoneai
  • prigoniși
  • prigoniseși
a III-a (el, ea)
  • prigonește
(să)
  • prigonească
  • prigonea
  • prigoni
  • prigonise
plural I (noi)
  • prigonim
(să)
  • prigonim
  • prigoneam
  • prigonirăm
  • prigoniserăm
  • prigonisem
a II-a (voi)
  • prigoniți
(să)
  • prigoniți
  • prigoneați
  • prigonirăți
  • prigoniserăți
  • prigoniseți
a III-a (ei, ele)
  • prigonesc
(să)
  • prigonească
  • prigoneau
  • prigoni
  • prigoniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

prigoni, prigonescverb

  • 1. A provoca cuiva în mod permanent necazuri, neplăceri, a trata cu ură, cu dușmănie; (despre autorități) a lua măsuri represive. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote L-am auzit pe tata șoptind cu amărăciune și privindu-mă cu milă: Așa a prigonit-o și pe biata maică-ta. SADOVEANU, N. E. 6. DLRLC
    • format_quote Și s-a pus să-l prigonească pe Sandu; nu era zi să nu-l facă de ocară. MIRONESCU, S. A. 60. DLRLC
    • format_quote El urăște atît de mult clasa cea nouă, încît o prigonește. IBRĂILEANU, SP. CR. 247. DLRLC
    • format_quote reflexiv reciproc Societatea în Principate, ca toate societățile vechi, este întemeiată pe nepotriviri, pe interesuri ce se prigonesc și pe ierarhii. RUSSO, O. 57. DLRLC
  • 2. A izgoni, a fugări pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se scufunda prin mărăcinișuri, ieșea prin spărturi, ea sărea gardul după el, prigonindu-l pînă în uliță. SADOVEANU, M. C. 9. DLRLC
    • 2.1. figurat Despre abstracte: chinui, obseda, urmări. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Multă vreme l-a prigonit amintirea acelei împrejurări. VLAHUȚĂ, O. A. 110. DLRLC
      • format_quote Pe mine mă prigonește frumusețea codrului, Cînd ședeam cîntînd din frunză la umbra stejarului. HASDEU, R. V. 116. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.