pricinuire sf [At: M. COSTIN, ap. LET.² I, 16 / Pl: ~ri / E: pricinui] 1 Provocare. 2 (Înv) Ceartă. 3 (Înv) Încăierare. 4 (Înv; spc) Judecată. 5 (Înv) Pretext. 6 (Înv) Nemulțumire. 7 (Înv; pex) Opoziție.

PRICINUÍRE s. f. Faptul de a (s e) pricinui; (învechit) motivare, motiv, pretext. Nu voiau a merge Ia război sub pricinuire că nu li se plătesc lefile. BĂLCESCU, la TDRG.

pricinui [At: R. GRECEANU, ap. CM, II, 188 / V: (înv) ~ițin~ / Pzi: ~esc / E: pricină + -ui] 1 vt A fi cauza a ceva Si: a prilejui, a produce, a provoca, (rar) a prileji, (înv) a pricini (1). 2 vrr (Îrg) A se certa. 3 vrr (Îrg) A se încăiera. 4 vrr (Îrg; spc) A se judeca. 5 vt (Înv) A pretexta. 6-7 vri (Îvr) A i se năzări.

priținui v vz pricinui

PRICINUÍ, pricinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A cauza, a produce, a provoca, a prilejui. Dar nu pricinuiește nimănui nici un rău. C. PETRESCU, C. V. 227. Mi-a pricinuit încă tot atîta bucurie constatarea că nu ai uitat făgăduiala. BRĂTESCU-VOINEȘTI, E. 31. Va răspunde acela care, prin nesocotita-i purtare, a pricinuit această ruptură. CARAGIALE, O. III 90. 2. Refl. reciproc. (Regional) A se certa, a se încăiera; a se prici. Am aflat pe vărul Culiță și pe cumătrul Pahon pricinuindu-se la birt și-am voit să-i despart. RETEGANUL, P. IV 24.

A PRICINUÍ ~iésc tranz. (procese, acțiuni, stări etc.) A face să se producă; a provoca; a cauza; a aduce; a cășuna. ~ daune. /pricină + suf. ~ui

pricinuì v. a fi pricina, a cauza.

pricinuĭésc v. tr. (d. pricină). Cauzez: vestea ĭ-a pricinuit mare bucurie saŭ întristare. Vechĭ. Pretextez, motivez. V. refl. Mă pricesc, mă cert.

pricinuíre (rar) s. f., g.-d. art. pricinuírii

pricinuíre s. f., g.-d. art. pricinuírii

pricinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pricinuiésc, imperf. 3 sg. pricinuiá; conj. prez. 3 să pricinuiáscă

pricinuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pricinuiésc, imperf. 3 sg. pricinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. pricinuiáscă

pricinui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pricinuiesc, conj. pricinuiască)

PRICINUÍRE s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, împotrivire, învrăjbire, litigiu, motiv, neînțelegere, nemulțumire, neplăcere, ocazie, opoziție, opunere, pretext, pricină, prilej, rezistență, supărare, vrajbă, zâzanie.

PRICINUÍRE s. 1. v. provocare. 2. creare, determinare, producere, provocare, stârnire. (~ unei stări de tensiune.)

pricinuire s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. ÎMPOTRIVIRE. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. MOTIV. NEÎNȚELEGERE. NEMULȚUMIRE. NEPLĂCERE. OCAZIE. OPOZIȚIE. OPUNERE. PRETEXT. PRICINĂ. PRILEJ. REZISTENȚĂ. SUPĂRARE. VRAJBĂ. ZÎZANIE.

PRICINUIRE s. 1. cauzare, declanșare, determinare, generare, prilejuire, producere, provocare, (rar) provocație. (~ unei puternice reacții.) 2. creare, determinare, producere, provocare, stîrnire. (~ unei stări de tensiune.)

PRICINUÍ vb. 1. v. provoca. 2. v. stârni. 3. a cauza, a crea, a da, a determina, a face, a produce, a provoca, a stârni. (Injecția i-a ~ o senzație de înviorare.) 4. v. aduce.