2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRICINUÍRE s. f. Acțiunea de a pricinui.V. pricinui.

PRICINUÍRE s. f. Acțiunea de a pricinui.V. pricinui.

pricinuire sf [At: M. COSTIN, ap. LET.2 I, 16 / Pl: ~ri / E: pricinui] 1 Provocare. 2 (Înv) Ceartă. 3 (Înv) Încăierare. 4 (Înv; spc) Judecată. 5 (Înv) Pretext. 6 (Înv) Nemulțumire. 7 (Înv; pex) Opoziție.

PRICINUÍRE s. f. Faptul de a (s e) pricinui; (învechit) motivare, motiv, pretext. Nu voiau a merge Ia război sub pricinuire că nu li se plătesc lefile. BĂLCESCU, la TDRG.

PRICINUÍ, pricinuiesc, vb. IV. Tranz. A fi cauza, mobilul a ceva; a produce, a determina, a provoca, a prilejui. – Pricină + suf. -ui.

PRICINUÍ, pricinuiesc, vb. IV. Tranz. A fi cauza, mobilul a ceva; a produce, a determina, a provoca, a prilejui. – Pricină + suf. -ui.

pricinui [At: R. GRECEANU, ap. CM, II, 188 / V: (înv) ~ițin~ / Pzi: ~esc / E: pricină + -ui] 1 vt A fi cauza a ceva Si: a prilejui, a produce, a provoca, (rar) a prileji, (înv) a pricini (1). 2 vrr (Îrg) A se certa. 3 vrr (Îrg) A se încăiera. 4 vrr (Îrg; spc) A se judeca. 5 vt (Înv) A pretexta. 6-7 vri (Îvr) A i se năzări.

PRICINUÍ, pricinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A cauza, a produce, a provoca, a prilejui. Dar nu pricinuiește nimănui nici un rău. C. PETRESCU, C. V. 227. Mi-a pricinuit încă tot atîta bucurie constatarea că nu ai uitat făgăduiala. BRĂTESCU-VOINEȘTI, E. 31. Va răspunde acela care, prin nesocotita-i purtare, a pricinuit această ruptură. CARAGIALE, O. III 90. 2. Refl. reciproc. (Regional) A se certa, a se încăiera; a se prici. Am aflat pe vărul Culiță și pe cumătrul Pahon pricinuindu-se la birt și-am voit să-i despart. RETEGANUL, P. IV 24.

A PRICINUÍ ~iésc tranz. (procese, acțiuni, stări etc.) A face să se producă; a provoca; a cauza; a aduce; a cășuna. ~ daune. /pricină + suf. ~ui

pricinuĭésc v. tr. (d. pricină). Cauzez: vestea ĭ-a pricinuit mare bucurie saŭ întristare. Vechĭ. Pretextez, motivez. V. refl. Mă pricesc, mă cert.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pricinuíre (rar) s. f., g.-d. art. pricinuírii

pricinuíre s. f., g.-d. art. pricinuírii

pricinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pricinuiésc, imperf. 3 sg. pricinuiá; conj. prez. 3 să pricinuiáscă

pricinuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pricinuiésc, imperf. 3 sg. pricinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. pricinuiáscă

pricinui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pricinuiesc, conj. pricinuiască)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PRICINUÍRE s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, împotrivire, învrăjbire, litigiu, motiv, neînțelegere, nemulțumire, neplăcere, ocazie, opoziție, opunere, pretext, pricină, prilej, rezistență, supărare, vrajbă, zâzanie.

PRICINUÍRE s. 1. v. provocare. 2. creare, determinare, producere, provocare, stârnire. (~ unei stări de tensiune.)

pricinuire s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. ÎMPOTRIVIRE. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. MOTIV. NEÎNȚELEGERE. NEMULȚUMIRE. NEPLĂCERE. OCAZIE. OPOZIȚIE. OPUNERE. PRETEXT. PRICINĂ. PRILEJ. REZISTENȚĂ. SUPĂRARE. VRAJBĂ. ZÎZANIE.

PRICINUIRE s. 1. cauzare, declanșare, determinare, generare, prilejuire, producere, provocare, (rar) provocație. (~ unei puternice reacții.) 2. creare, determinare, producere, provocare, stîrnire. (~ unei stări de tensiune.)

PRICINUÍ vb. 1. v. provoca. 2. v. stârni. 3. a cauza, a crea, a da, a determina, a face, a produce, a provoca, a stârni. (Injecția i-a ~ o senzație de înviorare.) 4. v. aduce.

arată toate definițiile

Intrare: pricinuire
pricinuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pricinuire
  • pricinuirea
plural
  • pricinuiri
  • pricinuirile
genitiv-dativ singular
  • pricinuiri
  • pricinuirii
plural
  • pricinuiri
  • pricinuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: pricinui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pricinui
  • pricinuire
  • pricinuit
  • pricinuitu‑
  • pricinuind
  • pricinuindu‑
singular plural
  • pricinuiește
  • pricinuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pricinuiesc
(să)
  • pricinuiesc
  • pricinuiam
  • pricinuii
  • pricinuisem
a II-a (tu)
  • pricinuiești
(să)
  • pricinuiești
  • pricinuiai
  • pricinuiși
  • pricinuiseși
a III-a (el, ea)
  • pricinuiește
(să)
  • pricinuiască
  • pricinuia
  • pricinui
  • pricinuise
plural I (noi)
  • pricinuim
(să)
  • pricinuim
  • pricinuiam
  • pricinuirăm
  • pricinuiserăm
  • pricinuisem
a II-a (voi)
  • pricinuiți
(să)
  • pricinuiți
  • pricinuiați
  • pricinuirăți
  • pricinuiserăți
  • pricinuiseți
a III-a (ei, ele)
  • pricinuiesc
(să)
  • pricinuiască
  • pricinuiau
  • pricinui
  • pricinuiseră
priținui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)