pricinuire sf [At: M. COSTIN, ap. LET.² I, 16 / Pl: ~ri / E: pricinui] 1 Provocare. 2 (Înv) Ceartă. 3 (Înv) Încăierare. 4 (Înv; spc) Judecată. 5 (Înv) Pretext. 6 (Înv) Nemulțumire. 7 (Înv; pex) Opoziție.

PRICINUIRE s. f. Faptul de a (s e) pricinui; (învechit) motivare, motiv, pretext. Nu voiau a merge Ia război sub pricinuire că nu li se plătesc lefile. BĂLCESCU, la TDRG.

pricinui [At: R. GRECEANU, ap. CM, II, 188 / V: (înv) ~ițin~ / Pzi: ~esc / E: pricină + -ui] 1 vt A fi cauza a ceva Si: a prilejui, a produce, a provoca, (rar) a prileji, (înv) a pricini (1). 2 vrr (Îrg) A se certa. 3 vrr (Îrg) A se încăiera. 4 vrr (Îrg; spc) A se judeca. 5 vt (Înv) A pretexta. 6-7 vri (Îvr) A i se năzări.

priținui v vz pricinui

PRICINUI, pricinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A cauza, a produce, a provoca, a prilejui. Dar nu pricinuiește nimănui nici un rău. C. PETRESCU, C. V. 227. Mi-a pricinuit încă tot atîta bucurie constatarea că nu ai uitat făgăduiala. BRĂTESCU-VOINEȘTI, E. 31. Va răspunde acela care, prin nesocotita-i purtare, a pricinuit această ruptură. CARAGIALE, O. III 90. 2. Refl. reciproc. (Regional) A se certa, a se încăiera; a se prici. Am aflat pe vărul Culiță și pe cumătrul Pahon pricinuindu-se la birt și-am voit să-i despart. RETEGANUL, P. IV 24.

A PRICINUI ~iesc tranz. (procese, acțiuni, stări etc.) A face să se producă; a provoca; a cauza; a aduce; a cășuna. ~ daune. /pricină + suf. ~ui

pricinuì v. a fi pricina, a cauza.

pricinuĭésc v. tr. (d. pricină). Cauzez: vestea ĭ-a pricinuit mare bucurie saŭ întristare. Vechĭ. Pretextez, motivez. V. refl. Mă pricesc, mă cert.

pricinuire (rar) s. f., g.-d. art. pricinuirii

pricinuire (rar) s. f., g.-d. art. pricinuirii

pricinuire s. f., g.-d. art. pricinuirii

pricinui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pricinuiesc, 3 sg. pricinuiește, imperf. 1 pricinuiam; conj. prez. 1 sg. să pricinuiesc, 3 să pricinuiască

pricinui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pricinuiesc, imperf. 3 sg. pricinuia; conj. prez. 3 să pricinuiască

pricinui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pricinuiesc, imperf. 3 sg. pricinuia; conj. prez. 3 sg. și pl. pricinuiască

pricinui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pricinuiesc, conj. pricinuiască)

PRICINUIRE s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, împotrivire, învrăjbire, litigiu, motiv, neînțelegere, nemulțumire, neplăcere, ocazie, opoziție, opunere, pretext, pricină, prilej, rezistență, supărare, vrajbă, zâzanie.

PRICINUIRE s. 1. v. provocare. 2. creare, determinare, producere, provocare, stârnire. (~ unei stări de tensiune.)

PRICINUIRE s. 1. cauzare, declanșare, determinare, generare, prilejuire, producere, provocare, (rar) provocație. (~ unei puternice reacții.) 2. creare, determinare, producere, provocare, stîrnire. (~ unei stări de tensiune.)

pricinuire s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. ÎMPOTRIVIRE. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. MOTIV. NEÎNȚELEGERE. NEMULȚUMIRE. NEPLĂCERE. OCAZIE. OPOZIȚIE. OPUNERE. PRETEXT. PRICINĂ. PRILEJ. REZISTENȚĂ. SUPĂRARE. VRAJBĂ. ZÎZANIE.

PRICINUI vb. v. certa, invoca, învrăjbi, judeca, pretexta, supăra.

PRICINUI vb. 1. v. provoca. 2. v. stârni. 3. a cauza, a crea, a da, a determina, a face, a produce, a provoca, a stârni. (Injecția i-a ~ o senzație de înviorare.) 4. v. aduce.

pricinui vb. v. CERTA. INVOCA. ÎNVRĂJBI. JUDECA. PRETEXTA. SUPĂRA.

PRICINUI vb. 1. a cauza, a produce, a provoca, (pop.) a cășuna, (înv.) a trage. (A ~ cuiva un necaz.) 2. a cauza, a declanșa, a determina, a dezlănțui, a genera, a isca, a naște, a prilejui, a produce, a provoca, a stîrni, (înv. și reg.) a scorni, (înv.) a pricini, a prileji. (Atitudinea lui a ~ discuții aprinse.) 3. a cauza, a crea, a da, a determina, a face, a produce, a provoca, a stîrni. (Injecția i-a ~ o senzație de înviorare.) 4. a aduce, a cauza, a produce, a provoca. (A ~ mari daune întreprinderii.)