2 intrări
23 de definiții
din care- explicative (10)
- morfologice (5)
- relaționale (8)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
PRICINUÍRE s. f. Acțiunea de a pricinui. – V. pricinui.
PRICINUÍRE s. f. Acțiunea de a pricinui. – V. pricinui.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
pricinuire sf [At: M. COSTIN, ap. LET.2 I, 16 / Pl: ~ri / E: pricinui] 1 Provocare. 2 (Înv) Ceartă. 3 (Înv) Încăierare. 4 (Înv; spc) Judecată. 5 (Înv) Pretext. 6 (Înv) Nemulțumire. 7 (Înv; pex) Opoziție.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
PRICINUÍRE s. f. Faptul de a (s e) pricinui; (învechit) motivare, motiv, pretext. Nu voiau a merge Ia război sub pricinuire că nu li se plătesc lefile. BĂLCESCU, la TDRG.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
PRICINUÍ, pricinuiesc, vb. IV. Tranz. A fi cauza, mobilul a ceva; a produce, a determina, a provoca, a prilejui. – Pricină + suf. -ui.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
PRICINUÍ, pricinuiesc, vb. IV. Tranz. A fi cauza, mobilul a ceva; a produce, a determina, a provoca, a prilejui. – Pricină + suf. -ui.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
pricinui [At: R. GRECEANU, ap. CM, II, 188 / V: (înv) ~ițin~ / Pzi: ~esc / E: pricină + -ui] 1 vt A fi cauza a ceva Si: a prilejui, a produce, a provoca, (rar) a prileji, (înv) a pricini (1). 2 vrr (Îrg) A se certa. 3 vrr (Îrg) A se încăiera. 4 vrr (Îrg; spc) A se judeca. 5 vt (Înv) A pretexta. 6-7 vri (Îvr) A i se năzări.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
priținui v vz pricinui
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
PRICINUÍ, pricinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A cauza, a produce, a provoca, a prilejui. Dar nu pricinuiește nimănui nici un rău. C. PETRESCU, C. V. 227. Mi-a pricinuit încă tot atîta bucurie constatarea că nu ai uitat făgăduiala. BRĂTESCU-VOINEȘTI, E. 31. Va răspunde acela care, prin nesocotita-i purtare, a pricinuit această ruptură. CARAGIALE, O. III 90. 2. Refl. reciproc. (Regional) A se certa, a se încăiera; a se prici. Am aflat pe vărul Culiță și pe cumătrul Pahon pricinuindu-se la birt și-am voit să-i despart. RETEGANUL, P. IV 24.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
A PRICINUÍ ~iésc tranz. (procese, acțiuni, stări etc.) A face să se producă; a provoca; a cauza; a aduce; a cășuna. ~ daune. /pricină + suf. ~ui
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
pricinuì v. a fi pricina, a cauza.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
pricinuĭésc v. tr. (d. pricină). Cauzez: vestea ĭ-a pricinuit mare bucurie saŭ întristare. Vechĭ. Pretextez, motivez. V. refl. Mă pricesc, mă cert.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
pricinuire (rar) s. f., g.-d. art. pricinuirii
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
pricinuíre s. f., g.-d. art. pricinuírii
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
pricinui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pricinuiesc, imperf. 3 sg. pricinuia; conj. prez. 3 să pricinuiască
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
pricinuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pricinuiésc, imperf. 3 sg. pricinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. pricinuiáscă
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
pricinui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pricinuiesc, conj. pricinuiască)
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
PRICINUÍRE s. 1. v. provocare. 2. creare, determinare, producere, provocare, stârnire. (~ unei stări de tensiune.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
PRICINUÍRE s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, împotrivire, învrăjbire, litigiu, motiv, neînțelegere, nemulțumire, neplăcere, ocazie, opoziție, opunere, pretext, pricină, prilej, rezistență, supărare, vrajbă, zâzanie.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
PRICINUIRE s. 1. cauzare, declanșare, determinare, generare, prilejuire, producere, provocare, (rar) provocație. (~ unei puternice reacții.) 2. creare, determinare, producere, provocare, stîrnire. (~ unei stări de tensiune.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
pricinuire s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. ÎMPOTRIVIRE. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. MOTIV. NEÎNȚELEGERE. NEMULȚUMIRE. NEPLĂCERE. OCAZIE. OPOZIȚIE. OPUNERE. PRETEXT. PRICINĂ. PRILEJ. REZISTENȚĂ. SUPĂRARE. VRAJBĂ. ZÎZANIE.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
PRICINUÍ vb. v. certa, invoca, învrăjbi, judeca, pretexta, supăra.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
PRICINUÍ vb. 1. v. provoca. 2. v. stârni. 3. a cauza, a crea, a da, a determina, a face, a produce, a provoca, a stârni. (Injecția i-a ~ o senzație de înviorare.) 4. v. aduce.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
pricinui vb. v. CERTA. INVOCA. ÎNVRĂJBI. JUDECA. PRETEXTA. SUPĂRA.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
PRICINUI vb. 1. a cauza, a produce, a provoca, (pop.) a cășuna, (înv.) a trage. (A ~ cuiva un necaz.) 2. a cauza, a declanșa, a determina, a dezlănțui, a genera, a isca, a naște, a prilejui, a produce, a provoca, a stîrni, (înv. și reg.) a scorni, (înv.) a pricini, a prileji. (Atitudinea lui a ~ discuții aprinse.) 3. a cauza, a crea, a da, a determina, a face, a produce, a provoca, a stîrni. (Injecția i-a ~ o senzație de înviorare.) 4. a aduce, a cauza, a produce, a provoca. (A ~ mari daune întreprinderii.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
substantiv feminin (F107) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (VT408) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
pricinuire, pricinuirisubstantiv feminin
- 1. Acțiunea de a pricinui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
-
- Nu voiau a merge Ia război sub pricinuire că nu li se plătesc lefile. BĂLCESCU, la TDRG. DLRLC
-
-
etimologie:
- pricinui DEX '98 DEX '09
pricinui, pricinuiescverb
- 1. A fi cauza, mobilul a ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Dar nu pricinuiește nimănui nici un rău. C. PETRESCU, C. V. 227. DLRLC
- Mi-a pricinuit încă tot atîta bucurie constatarea că nu ai uitat făgăduiala. BRĂTESCU-VOINEȘTI, E. 31. DLRLC
- Va răspunde acela care, prin nesocotita-i purtare, a pricinuit această ruptură. CARAGIALE, O. III 90. DLRLC
-
-
- Am aflat pe vărul Culiță și pe cumătrul Pahon pricinuindu-se la birt și-am voit să-i despart. RETEGANUL, P. IV 24. DLRLC
-
etimologie:
- Pricină + sufix -ui. DEX '98 DEX '09