24 de definiții pentru prezumție prezompție prezumpție prezumpțiune prezumțiune (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PREZÚMȚIE, prezumții, s. f. 1. Părere întemeiată pe aparențe, pe ipoteze, pe deducții; presupunere, supoziție. ♦ (Jur.) Concluzie trasă de lege sau de organul de jurisdicție asupra existenței unui fapt necunoscut și care nu poate fi dovedit direct, prin confirmarea unui fapt cunoscut, vecin și conex. ◊ Prezumție de nevinovăție = considerare a unei persoane acuzate și implicate într-un proces penal ca nevinovată și tratată ca atare până la pronunțarea sentinței judecătorești. 2. Părere exagerat de bună despre sine; înfumurare, aroganță. – Din fr. présomption, lat. praesumptio.

prezumție sf [At: PROT. – POP., N. D. / S și: ~esu~ / V: (rar) ~mpț~, ~mpțiune, ~iune, (înv) ~esumțiune, ~zompț~ / Pl: ~ii / E: lat praesumptio, -onis, fr présomption] 1 Părere întemeiată pe aparențe, pe ipoteze, pe deducții Si: presupunere, supoziție. 2 Ceea ce este admis în mod prealabil drept real, posibil, adevărat. 3 (Nob) Pretenție. 4 (Spc) Recunoaștere a unui fapt ca autentic din punct de vedere juridic, până la proba contrarie. 5 Părere exagerat de bună despre sine.

PREZÚMȚIE, prezumții, s. f. (Livr.) 1. Părere întemeiată pe aparențe, pe ipoteze, pe deducții; presupunere, supoziție. ♦ Recunoaștere a unui fapt ca autentic din punct de vedere juridic, până la proba contrară. 2. Părere exagerat de bună despre sine; înfumurare, aroganță. – Din fr. présomption, lat. praesumptio.

PREZÚMȚIE, prezumții, s. f. 1. Părere întemeiată pe aparențe, pe unele date nesigure (în lipsă de dovezi reale); supoziție, presupunere. 2. (Jur.) Consecință logică trasă de către lege sau magistrat, din stări sau împrejurări cunoscute. 3. Părere prea bună despre sine însuși, încredere neîntemeiată în forțele sau în meritele proprii; înfumurare, îngîmfare. [Sînt] ajunși în acel grad de prezumție unde orice critică cît de justă li se pare pornită din invidie. ALECSANDRI, S. 45. Vițiurile de care trebuie să te ferești mai mult sînt prezumția și mîndria. KOGĂLNICEANU, S. 45. ♦ Încredere neîndreptățită într-un ajutor din afară, într-o împrejurare favorabilă sau în forțele proprii; supraestimare. Nu poate avea prezumția deșartă să creadă că va avea mai multe baionete decît au avut predecesorii lui. LIT. ANTIMONARHICĂ 162.

PREZÚMȚIE s.f. 1. Părere întemeiată pe fapte aparente; presupunere; supoziție. 2. Recunoaștere a unui fapt ca autentic până la proba contrară. 3. Părere prea bună despre sine; înfumurare, aroganță. [Gen. -iei, var. prezumpție, prezumțiune s.f. / cf. lat. praesumptio, it. presuntione, fr. présomption].

PREZÚMȚIE s. f. 1. părere întemeiată pe fapte aparente; presupunere; supoziție. 2. (jur.) recunoaștere a unui fapt ca autentic până la proba contrară. 3. părere prea bună despre sine; înfumurare, aroganță, infatuare. (< fr. présomption, lat. praesumptio)

PREZÚMȚIE ~i f. 1) Părere bazată numai pe fapte aparente; presupunere; supoziție; ipoteză. ◊ ~ de nevinovăție principiu juridic potrivit căruia o persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni este considerată nevinovată până în momentul când vinovăția ei va fi stabilită de lege. 2) Opinie prea avantajoasă și neîntemeiată despre sine; supraestimare proprie. [G.-D. prezumției; Sil. -ți-e] /<fr. présomption, lat. praesumptio, ~onis

prezompție sf vz prezumție

prezumpție sf vz prezumție

prezumpțiune sf vz prezumție

prezumțiune sf vz prezumție

prosumțiune[1] sf vz prezumție

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală. Posibil să fie vorba de varianta presumțiune din definiția principală, care nu are o referință încrucișată proprie — LauraGellner

PREZÚMPȚIE s.f. v. prezumție.

PREZUMȚIÚNE s.f. v. prezumție.

prezumpți(un)e f. 1. judecată întemeiată pe aparențe: toate prezumpțiunile sunt în favoarea lui; 2. Jur. ceeace se presupune ca adevărat, pănă la proba contrariului; 3. opiniune prea bună de sine însuș.

*prezumpțiúne f. (lat. prae-súmptio, -ónis). Jur. Judecată bazată pe aparențe, lucru presupus adevărat pînă la proba contrară: toate prezumpțiunile-s în favoarea luĭ. Opiniune prea bună despre sine, închipuire. – Și -úmpție.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

prezúmție (-ți-e) s. f., art. prezúmția (-ți-a), g.-d. art. prezúmției; pl. prezúmții, art. prezúmțiile (-ți-i-)

prezúmție s. f. (sil. -ți-e), art. prezúmția (sil. -ți-a), g.-d. art. prezúmției; (presupuneri) pl. prezúmții, art. prezúmțiile (sil. -ți-i-)

arată toate definițiile

Intrare: prezumție
prezumție substantiv feminin
  • silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prezumție
  • prezumția
plural
  • prezumții
  • prezumțiile
genitiv-dativ singular
  • prezumții
  • prezumției
plural
  • prezumții
  • prezumțiilor
vocativ singular
plural
prezompție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
prezumpție substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prezumpție
  • prezumpția
plural
  • prezumpții
  • prezumpțiile
genitiv-dativ singular
  • prezumpții
  • prezumpției
plural
  • prezumpții
  • prezumpțiilor
vocativ singular
plural
prezumpțiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prezumpțiune
  • prezumpțiunea
plural
  • prezumpțiuni
  • prezumpțiunile
genitiv-dativ singular
  • prezumpțiuni
  • prezumpțiunii
plural
  • prezumpțiuni
  • prezumpțiunilor
vocativ singular
plural
prezumțiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prezumțiune
  • prezumțiunea
plural
  • prezumțiuni
  • prezumțiunile
genitiv-dativ singular
  • prezumțiuni
  • prezumțiunii
plural
  • prezumțiuni
  • prezumțiunilor
vocativ singular
plural