14 definiții pentru prezumție


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PREZÚMȚIE, prezumții, s. f. 1. Părere întemeiată pe aparențe, pe ipoteze, pe deducții; presupunere, supoziție. ♦ (Jur.) Concluzie trasă de lege sau de organul de jurisdicție asupra existenței unui fapt necunoscut și care nu poate fi dovedit direct, prin confirmarea unui fapt cunoscut, vecin și conex. ◊ Prezumție de nevinovăție = considerare a unei persoane acuzate și implicate într-un proces penal ca nevinovată și tratată ca atare până la pronunțarea sentinței judecătorești. 2. Părere exagerat de bună despre sine; înfumurare, aroganță. – Din fr. présomption, lat. praesumptio.

PREZÚMȚIE, prezumții, s. f. (Livr.) 1. Părere întemeiată pe aparențe, pe ipoteze, pe deducții; presupunere, supoziție. ♦ Recunoaștere a unui fapt ca autentic din punct de vedere juridic, până la proba contrară. 2. Părere exagerat de bună despre sine; înfumurare, aroganță. – Din fr. présomption, lat. praesumptio.

PREZÚMȚIE, prezumții, s. f. 1. Părere întemeiată pe aparențe, pe unele date nesigure (în lipsă de dovezi reale); supoziție, presupunere. 2. (Jur.) Consecință logică trasă de către lege sau magistrat, din stări sau împrejurări cunoscute. 3. Părere prea bună despre sine însuși, încredere neîntemeiată în forțele sau în meritele proprii; înfumurare, îngîmfare. [Sînt] ajunși în acel grad de prezumție unde orice critică cît de justă li se pare pornită din invidie. ALECSANDRI, S. 45. Vițiurile de care trebuie să te ferești mai mult sînt prezumția și mîndria. KOGĂLNICEANU, S. 45. ♦ Încredere neîndreptățită într-un ajutor din afară, într-o împrejurare favorabilă sau în forțele proprii; supraestimare. Nu poate avea prezumția deșartă să creadă că va avea mai multe baionete decît au avut predecesorii lui. LIT. ANTIMONARHICĂ 162.

PREZÚMȚIE s.f. 1. Părere întemeiată pe fapte aparente; presupunere; supoziție. 2. Recunoaștere a unui fapt ca autentic până la proba contrară. 3. Părere prea bună despre sine; înfumurare, aroganță. [Gen. -iei, var. prezumpție, prezumțiune s.f. / cf. lat. praesumptio, it. presuntione, fr. présomption].

PREZÚMȚIE s. f. 1. părere întemeiată pe fapte aparente; presupunere; supoziție. 2. (jur.) recunoaștere a unui fapt ca autentic până la proba contrară. 3. părere prea bună despre sine; înfumurare, aroganță, infatuare. (< fr. présomption, lat. praesumptio)

PREZÚMȚIE ~i f. 1) Părere bazată numai pe fapte aparente; presupunere; supoziție; ipoteză. ◊ ~ de nevinovăție principiu juridic potrivit căruia o persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni este considerată nevinovată până în momentul când vinovăția ei va fi stabilită de lege. 2) Opinie prea avantajoasă și neîntemeiată despre sine; supraestimare proprie. [G.-D. prezumției; Sil. -ți-e] /<fr. présomption, lat. praesumptio, ~onis


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

prezúmție (-ți-e) s. f., art. prezúmția (-ți-a), g.-d. art. prezúmției; pl. prezúmții, art. prezúmțiile (-ți-i-)

prezúmție s. f. (sil. -ți-e), art. prezúmția (sil. -ți-a), g.-d. art. prezúmției; (presupuneri) pl. prezúmții, art. prezúmțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PREZÚMȚIE s. v. aroganță, fală, fudulie, impertinență, infatuare, insolență, înfumurare, îngâmfare, măgărie, mândrie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, orgoliu, semeție, sfruntare, trufie, tupeu,vanitate.

PREZÚMȚIE s. 1. v. ipoteză. 2. v. presupunere.

prezumție s. v. AROGANȚĂ. FALĂ. FUDULIE. IMPERTINENȚĂ. INFATUARE. INSOLENȚĂ. ÎNFUMURARE. ÎNGÎMFARE. MĂGĂRIE. MÎNDRIE. NECUVIINȚĂ. NEOBRĂZARE. NERUȘINARE. OBRĂZNICIE. ORGOLIU. SEMEȚIE. SFRUNTARE. TRUFIE. TUPEU. VANITATE.

PREZUMȚIE s. 1. ipoteză, presupunere, supoziție, (livr.) conjectură, (înv.) supunere. (Ce ~ a lansat?) 2. bănuială, ipoteză, presupunere, supoziție, (rar) presupus. (~ lui s-a adeverit.)

Intrare: prezumție
prezumție substantiv feminin
  • silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prezumție
  • prezumția
plural
  • prezumții
  • prezumțiile
genitiv-dativ singular
  • prezumții
  • prezumției
plural
  • prezumții
  • prezumțiilor
vocativ singular
plural