PRETORIU, pretorii, s. n. 1. (La romani) Reședința pretorului, sala în care pretorul își exercita funcțiile judecătorești. ♦ Loc într-o tabără romană unde era așezat cortul comandantului. 2. (Înv.) Sală de judecată (în incinta unui tribunal); p. gener. tribunal. 3. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Sfat domnesc format din sfetnicii apropiați ai domnului. – Din lat. praetorium, fr. prétoire.

pretoriu sn [At: CORESI, L. 116/11 / Pl: ~ii / E: lat praetorium, cf fr prétoire] 1 Instituție condusă de un pretor¹ (1). 2 Construcție pe plan dreptunghiular, precedată de portice și prevăzută cu o sală în care pretorul¹ (1) locuia și își exercita funcția. 3 (Pex) Sală de judecată în tribunalele romane Si: (înv) pretor². 4 Loc dintr-o tabără romană unde era așezat cortul comandantului. 5 (Înv) Sală de judecată în incinta unui tribunal. 6 (Îvr; pex) Tribunal. 7 (Înv) Sfat domnesc cu caracter restrâns, în Țara Românească, format din sfetnicii cei mai apropiați ai domnului.

PRETORIU, pretorii, s. n. 1. (La romani) Reședința pretorului, sala în care pretorul își exercita funcțiile judecătorești. ♦ Loc dintr-o tabără romană unde era așezat cortul comandantului. 2. (Înv.) Sală de judecată (în incinta unui tribunal); p. gener. tribunal. 3. (În evul mediu, în Țara Românească) Sfat domnesc format din sfetnicii apropiați ai domnului. – Din lat. praetorium, fr. prétoire.

PRETORIU, pretorii, s. n. 1. (La romani) Reședința pretorului (3); sala unde judeca acesta. ♦ Locul dintr-o tabără romană unde era așezat cortul comandantului. 2. (La noi, învechit) Sală de judecată, incinta tribunalului; p. ext. tribunal. (Fig.) Unde este dar inviolabilitatea domiciliului consacrată de Convențiune? Răspundă ministeriul dinaintea pretoriului opiniunei publice. ALECSANDRI, T. 1652.

PRETORIU s.n. 1. Reședința pretorului roman; loc unde acesta ținea judecățile. ♦ Prefect al pretoriului = comandant al gărzii pretorienilor. ♦ Cortul comandantului, care se așeza în mijlocul unei tabere romane. 2. Sală de judecată a unui tribunal. [Pron. -riu. / < lat. praetorium].

PRETORIU s. n. 1. reședința pretorului roman; loc unde acesta își exercita funcția. ♦ prefect al ~lui = comandant al gărzii pretorienilor. 2. loc într-o tabără romană unde era așezat cortul comandantului. (< lat. praetorium, fr. prétoire)

PRETORIU ~i n. (la romani) 1) v. PRETORAT. 2) Loc într-o tabără militară unde se amplasa cortul conducătorului. /<lat. praetorium, fr. prétoire

pretoriu n. 1. la Romani, locul unde pretorul și alți magistrați făceau justiție; 2. cortul generalului în tabără; 3. azi, incinta tribunalului și tribunalul însuș.

*pretóriŭ n. (lat. pretorium). Locu din prejuru cortuluĭ unuĭ general roman. Pin ext. Tribunalu pretoruluĭ care judecă. Garda împăratuluĭ roman: prefectu pretorĭuluĭ. Azĭ, incinta uneĭ judecătoriĭ, unuĭ tribunal. – La Cor. pretór (d. vsl. pretorŭ).

Odorheiu n. sau Pretoriul Săcuilor, numit de Unguri Udvarhely, județ (123.000 loc.) și oraș pe țărmul drept al Târnavei Mari: 9000 loc., în majoritate Săcui. corectat(ă)

Pretoriul Săcuilor n. V. Odorheiu.

pretoriu [riu pron. rĭu] s. n., art. pretoriul; pl. pretorii, art. pretoriile (desp. -ri-i-) corectat(ă)

pretoriu [riu pron. rĭu] s. n., art. pretoriul; pl. pretorii, art. pretoriile (-ri-i-) corectat(ă)

pretoriu s. m. [-riu pron. -riu], art. pretoriul; pl. pretorii, art. pretoriile (sil. -ri-i-)

pretoriu

pretoriu.

PRETORIU s. v. tribunal.

PRETORIU s. (IST.) (înv.) pretor. (~ la romani.)

PRETORIU s. (înv.) pretor. (~ la romani.)

pretoriu s. v. TRIBUNAL.