16 definiții pentru pretor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRÉTOR, pretori, s. m. 1. Magistrat roman cu înalte atribuții judiciare (și care adesea guverna o provincie romană). 2. (În vechea armată) Persoană numită pe lângă marile unități militare, cu atribuții în poliția administrativă și judiciară în timp de război. 3. (În vechea organizare administrativă a României) Reprezentant al conducerii centrale într-o plasă, având atribuții administrative și de poliție. – Din lat. praetor, -oris.

PRÉTOR, pretori, s. m. 1. Magistrat roman cu înalte atribuții judiciare (și care adesea guverna o provincie romană). 2. (În vechea armată) Persoană numită pe lângă marile unități militare, cu atribuții în poliția administrativă și juridică în timp de război. 3. (În vechea organizare administrativă a țării) Șef al administrației și al poliției într-o plasă, care reprezenta aici puterea centrală. – Din lat. praetor, -oris.

PRÉTOR, pretori, s. m. 1. Funcționar în ierarhia administrativă mai veche din Transilvania (extinsă pentru scurtă vreme și în restul țării), subordonat unui primpretor sau unui subprefect. Pretorul urma să țină... un raport asupra «situațiunii colectări-însămînțări în plasa noastră». V. ROM. mai 1954, 15. 2. (În vechea armată) Persoană (numită de Ministerul de Război, în timp de mobilizare și de război) avînd atribuții în poliția administrativă și judiciară, pe lîngă marile unități militare. 3. (La romani) înalt magistrat, care urma în rang după consul, avînd atribuții judecătorești. ♦ Guvernator al unei provincii romane.

PRÉTOR s.m. 1. Înalt magistrat care avea un rang imediat inferior consulului în vechea Romă. 2. (În trecut) Persoană numită pe lângă marile unități militare, cu atribuții în timp de război sau de mobilizare în poliția administrativă și judiciară. 3. Șeful administrativ al unei plăși. [< lat. praetor, cf. fr. préteur].

PRÉTOR s. m. 1. magistrat roman cu rang imediat inferior consulului. 2. (în trecut) persoană pe lângă marile unități militare, cu atribuții în timp de război sau de mobilizare în poliția administrativă și judiciară. 3. reprezentant al puterii centrale într-o plasă, cu atribuții administrative și de poliție. (< lat. praetor)

PRÉTOR ~i m. 1) (în Roma antică) Magistrat cu rang inferior celui de consul (care avea atribuții judecătorești și administrative). 2) Șef administrativ și polițienesc al unei plase. 3) Șef administrativ al unui sector al orașului. /<lat. praetor

pretor m. administrator de plasă cu putere de judecător.

prétor și (maĭ bine) pretór m. (lat. praetor, -óris, contras din *praeitor, d. prae-ire, a merge înainte. V. pĭer, per). Magistrat care venea după consul și care împărțea dreptatea în vechea Romă și ajunsese apoĭ și duce militar, guvernator de provinciĭ și dătător de edicte de legĭ. Astăzĭ, judecător militar în timp de războĭ. (Odată cu mobilizarea armateĭ, se numește pe lîngă fie-care comandament de mare unitate cîte un pretor; cel de la marele cartier general al armateĭ poartă titlu de marele pretor. Pretoriĭ judecă și reprimă imediat micile infracțiunĭ care ar turbura liniștea și disciplina armateĭ. Jurisdicțiunea lor se întinde numaĭ asupra cantinierilor, căruțașilor, spălătoreselor și altor civilĭ care urmează armata în puterea uneĭ permisiunĭ speciale, asupra vagabonzilor și hoților și asupra captivilor de războĭ grade inferioare. Eĭ nu judecă de cît delictele pedepsite cu cel mult 6 lunĭ de închisoare saŭ 200 de francĭ antebelicĭ amendă și despăgubirile pînă la 100 de francĭ. Pentru delicte maĭ marĭ există consiliu de războĭ și de reviziune). De la anu 1925, administrator de plasă. V. suprefect și chestor.

*pretóriŭ n. (lat. pretorium). Locu din prejuru cortuluĭ unuĭ general roman. Pin ext. Tribunalu pretoruluĭ care judecă. Garda împăratuluĭ roman: prefectu pretorĭuluĭ. Azĭ, incinta uneĭ judecătoriĭ, unuĭ tribunal. – La Cor. pretór (d. vsl. pretorŭ).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

prétor s. m., pl. prétori

prétor s. m., pl. prétori


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PRÉTOR s. (IST.) (prin Maram.) jurat. (~ într-o plasă.)

PRETOR s. (prin Maram.) jurat. (~ într-o plasă.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DE MINIMIS NON CURAT PRAETOR (lat.) pretorul nu se ocupă de treburile mărunte – Recomandare de a nu-ți irosi timpul cu preocupări minore. V. și Aquila non capit muscas.

Intrare: pretor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pretor
  • pretorul
  • pretoru‑
plural
  • pretori
  • pretorii
genitiv-dativ singular
  • pretor
  • pretorului
plural
  • pretori
  • pretorilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)