PRÉTOR, pretori, s. m. 1. Magistrat roman cu înalte atribuții judiciare (și care adesea guverna o provincie romană). 2. (În vechea armată) Persoană numită pe lângă marile unități militare, cu atribuții în poliția administrativă și judiciară în timp de război. 3. (În vechea organizare administrativă a României) Reprezentant al conducerii centrale într-o plasă, având atribuții administrative și de poliție. – Din lat. praetor, -oris.

pretor² s [At: CORESI, TETR. 228 / A: nct^[1] / Pl: nct / E: slv прєторъ] (Înv) Pretoriu (3).

pretor¹ sm [At: SP I, 206/12 / V: (reg) ~ect~, ~tăr, ~e, ~tur / A și: pretor / Pl: ~i / E: lat praetor, fr préteur] 1 Magistrat roman cu rang imediat inferior consulului, având atribuții judecătorești și care adesea guverna o provincie romană. 2 (Înv) Persoană numită pe lângă marile comandamente ale armatei, în timp de război sau de mobilizare, cu atribuții în poliția administrativă și juridică. 3 (În vechea organizare administrațiv-teritorială a României) Reprezentant al puterii centrale într-o plasă¹, subordonat prefectului, cu atribuții administrative și de poliție.

PRÉTOR, pretori, s. m. 1. Magistrat roman cu înalte atribuții judiciare (și care adesea guverna o provincie romană). 2. (În vechea armată) Persoană numită pe lângă marile unități militare, cu atribuții în poliția administrativă și juridică în timp de război. 3. (În vechea organizare administrativă a țării) Șef al administrației și al poliției într-o plasă, care reprezenta aici puterea centrală. – Din lat. praetor, -oris.

PRÉTOR, pretori, s. m. 1. Funcționar în ierarhia administrativă mai veche din Transilvania (extinsă pentru scurtă vreme și în restul țării), subordonat unui primpretor sau unui subprefect. Pretorul urma să țină... un raport asupra «situațiunii colectări-însămînțări în plasa noastră». V. ROM. mai 1954, 15. 2. (În vechea armată) Persoană (numită de Ministerul de Război, în timp de mobilizare și de război) avînd atribuții în poliția administrativă și judiciară, pe lîngă marile unități militare. 3. (La romani) înalt magistrat, care urma în rang după consul, avînd atribuții judecătorești. ♦ Guvernator al unei provincii romane.

PRÉTOR s.m. 1. Înalt magistrat care avea un rang imediat inferior consulului în vechea Romă. 2. (În trecut) Persoană numită pe lângă marile unități militare, cu atribuții în timp de război sau de mobilizare în poliția administrativă și judiciară. 3. Șeful administrativ al unei plăși. [< lat. praetor, cf. fr. préteur].

PRÉTOR s. m. 1. magistrat roman cu rang imediat inferior consulului. 2. (în trecut) persoană pe lângă marile unități militare, cu atribuții în timp de război sau de mobilizare în poliția administrativă și judiciară. 3. reprezentant al puterii centrale într-o plasă, cu atribuții administrative și de poliție. (< lat. praetor)

PRÉTOR ~i m. 1) (în Roma antică) Magistrat cu rang inferior celui de consul (care avea atribuții judecătorești și administrative). 2) Șef administrativ și polițienesc al unei plase. 3) Șef administrativ al unui sector al orașului. /<lat. praetor

pretor m. administrator de plasă cu putere de judecător.

prétor și (maĭ bine) pretór m. (lat. praetor, -óris, contras din *praeitor, d. prae-ire, a merge înainte. V. pĭer, per). Magistrat care venea după consul și care împărțea dreptatea în vechea Romă și ajunsese apoĭ și duce militar, guvernator de provinciĭ și dătător de edicte de legĭ. Astăzĭ, judecător militar în timp de războĭ. (Odată cu mobilizarea armateĭ, se numește pe lîngă fie-care comandament de mare unitate cîte un pretor; cel de la marele cartier general al armateĭ poartă titlu de marele pretor. Pretoriĭ judecă și reprimă imediat micile infracțiunĭ care ar turbura liniștea și disciplina armateĭ. Jurisdicțiunea lor se întinde numaĭ asupra cantinierilor, căruțașilor, spălătoreselor și altor civilĭ care urmează armata în puterea uneĭ permisiunĭ speciale, asupra vagabonzilor și hoților și asupra captivilor de războĭ grade inferioare. Eĭ nu judecă de cît delictele pedepsite cu cel mult 6 lunĭ de închisoare saŭ 200 de francĭ antebelicĭ amendă și despăgubirile pînă la 100 de francĭ. Pentru delicte maĭ marĭ există consiliu de războĭ și de reviziune). De la anu 1925, administrator de plasă. V. suprefect și chestor.

prector sm vz pretor¹

pretăr sm vz pretor¹

pretore sm vz pretor¹

pretur sm vz pretor¹

*pretóriŭ n. (lat. pretorium). Locu din prejuru cortuluĭ unuĭ general roman. Pin ext. Tribunalu pretoruluĭ care judecă. Garda împăratuluĭ roman: prefectu pretorĭuluĭ. Azĭ, incinta uneĭ judecătoriĭ, unuĭ tribunal. – La Cor. pretór (d. vsl. pretorŭ).

pretor s. m., pl. pretori

pretor s. m., pl. pretori

prétor s. m., pl. prétori

pretor.

PRÉTOR s. (IST.) (prin Maram.) jurat. (~ într-o plasă.)

PRÉTOR s. v. pretoriu.

pretor s. v. PRETORIU.

PRETOR s. (prin Maram.) jurat. (~ într-o plasă.)

DE MINIMIS NON CURAT PRAETOR (lat.) pretorul nu se ocupă de treburile mărunte – Recomandare de a nu-ți irosi timpul cu preocupări minore. V. și Aquila non capit muscas.

De minimis non curat praetor (lat. „Pretorul nu se ocupă de lucruri mărunte”). Pretorul era în Roma antică magistratul care împărțea dreptatea. Și adagiul acesta latin (la început juridic) era și un sfat ca oamenii să nu vină cu fleacuri în fața justiției. În zilele noastre el este folosit de către cineva care nu vrea să judece pricini și certuri mărunte. Dar adagiul a mai căpătat cu timpul o semnificație în plus, și anume că un om ajuns la un post de seamă sau la o situație socială deosebită (considerînd că pretorul era a doua funcție înaltă în stat la Roma) nu trebuie să se ocupe de bagatele. (Vezi și: Aquila non capit muscas). IST.