predilecție sf [At: CR (1848) / V: (asr) ~iune, (îvr) ~eciune, ~epciune / Pl: ~ii / E: lat praedilectio, fr prédilection] 1 Preferare a unei ființe, a unui obiect, a unei situații etc. atunci când există posibilitatea opțiunii între mai multe ființe, obiecte, situații etc. Si: înclinație, preferință, (înv) protimis, (îvr) prealegere. 2 (Pex) Simpatie. 3 (Pex) Atracție. 4 (Îla) De ~ Preferat. 5 (Îal) Frecvent. 6 (Îlav) Cu (sau de) ~ Mai ales.

PREDILECȚIE, predilecții, s. f. Dragoste deosebită pentru cineva sau ceva; preferință, înclinare. Are o predilecție marcantă pentru păcăleli în versuri sau în proză. MACEDONSKI, O. IV 142. Ca poet, Coșbuc asemenea cîntă dragostea și chiar cu predilecție. GHEREA, ST. CR. III 120. [Eminescu] își făcuse studiile universitare în Berlin, ș-avea o deosebită predilecție pentru filozofii nemți. VLAHUȚĂ, O. A. 239. ◊ Loc. adj. De predilecție = de preferat, predilect. Danțul urmează a fi încă ocupațiunea de predilecție a tinerilor. DEMETRESCU, O. 106. Studiul istoriei, domnii mei, a fost în toate timpurile ocupația de predilecție a oamenilor gînditori. KOGĂLNICEANU, S. A. 52.

PREDILECȚIE s.f. Înclinare, afecțiune specială pentru cineva sau ceva; preferință. ◊ De predilecție = a) de preferat; b) cu mai multă plăcere, preferînd. [Gen. -iei, var. predilecțiune s.f. / cf. fr. prédilection, lat. praedilectio].

PREDILECȚIE s. f. preferință pentru cineva sau ceva. (< fr. prédilection, lat. praedilectio)

PREDILECȚIE ~i f. Preferință deosebită. /<fr. prédilection

predileciune sf vz predilecție

predilecțiune sf vz predilecție

predilepciune sf vz predilecție

PREDILECȚIUNE s.f. v. predilecție.

predilecți(un)e f. preferință de iubire.

*predilecțiúne f. (lat. praediléctio, -ónis). Preferență, ĭubire particulară: a avea predilecțiune pentru muzică. – Și -écție.

predilecție (desp. -ți-e) s. f., art. predilecția (desp. -ți-a), g.-d. art. predilecției; pl. predilecții, art. predilecțiile (desp. -ți-i-)

predilecție (-ți-e) s. f., art. predilecția (-ți-a), g.-d. art. predilecției; pl. predilecții, art. predilecțiile (-ți-i-)

predilecție s. f. (sil. -ți-e), art. predilecția (sil. -ți-a), g.-d. art. predilecției; pl. predilecții, art. predilecțiile (sil. -ți-i-)

predilecție

predilecție, -ției gen. a.

PREDILECȚIE s. 1. v. aptitudine. 2. v. preferință.

PREDILECȚIE s. 1. aplecare, aplicație, aptitudine, atracție, chemare, dar, har, înclinare, înclinație, înzestrare, pornire, predispoziție, preferință, talent, vocație, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecăciune, plecare. (Avea o ~ deosebită pentru...) 2. preferință, (înv.) protimis. (~ pentru filmele de aventuri.)