preferință sf [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 382 / V: (înv) ~rență, ~renție / Pl: ~țe, (rar) ~ți / E: lat praeferentia, fr préférence] 1 Apreciere a unei ființe, a unui obiect, a unei situații etc. atunci când există posibilitatea de a alege dintre mai multe ființe, obiecte, situații etc. Si: predilecție, (înv) protimisire, protimie, protimisis, (îvr) prealegere. 2 (Pex) Simpatie. 3 Înclinație față de o anume ființă Si: atracție. 4 (Îlav) De (sau, înv, cu) ~ Mai ales Si: îndeosebi. 5 (Jur; șîs drept de ~) Drept recunoscut creditorilor titulari ai unor garanții reale, ipotecă, gaj etc., sau ai unor privilegii de a fi plătiți din prețul obținut prin vânzarea silită a unor lucruri ale debitorilor lor mai înaintea altor creditori.

PREFERINȚĂ, preferințe, s. f. Întîietate, precădere, predilecție în alegerea dintre mai mulți sau dintre mai multe. Noi... ne găsim flatați de onoarea ce ne-ați făcut-o dînd preferință casei noastre! ALECSANDRI, T. I 287. ◊ Loc. adv. De (sau cu) preferință = cu deosebire, mai ales. Să poftești cînd ai vreme, de preferință între 5-7 p. m., ca să te pot cinsti cu un ceai. CARAGIALE, O. VII 511. Cît pentru colonia flotantă care locuiește mai în centrul orașului, ea se duce de preferință la teatruri. ALECSANDRI, S. 16. – Variantă: (învechit) preferență (ODOBESCU, S. II 206, RUSSO, S. 151) s. f.

PREFERINȚĂ s.f. Predilecție. ◊ De preferință = cu deosebire, mai ales. [Pl. -țe, var. preferență s.f. / cf. fr. préférence, it. preferenza].

PREFERINȚĂ s. f. faptul de a prefera pe cineva sau ceva; predilecție. ♦ de ~ = cu deosebire, mai ales. (< fr. préférence)

PREFERINȚĂ ~e f. Întâietate acordată unei ființe, unui lucru sau unei situații în raport cu altele; precădere. /<fr. préférence

preferință f. 1. act prin care se preferă o persoană sau un lucru altuia; 2. pl. semne particulare de afecțiune sau de onoare.

preferență sf vz preferință

preferenție sf vz preferință

PREFERENȚĂ v. preferință.

*preferénță f., pl. e (fr. préférence orĭ lat. praeferentia). Acțiunea de a prefera: egoizmu e o preferență pentru sine, a da preferență uneĭ persoane saŭ unuĭ lucru. Pl. Favoare, atențiune acordată cuĭva din simpatie orĭ stimă: preferențele creĭază rivalitățĭ.

preferință s. f., g.-d. art. preferinței; pl. preferințe

preferință s. f., g.-d. art. preferinței; pl. preferințe

preferință s. f., g.-d. art. preferinței; pl. preferințe

PREFERINȚĂ s. 1. predilecție, (înv.) protimis. (~ pentru filmele de aventuri.) 2. v. gust. 3. v. aptitudine.

PREFERINȚĂ s. 1. predilecție, (înv.) protimis. (~ pentru filmele de aventuri.) 2. gust. (Avem ~ deosebite.) 3. aplecare, aplicație, aptitudine, atracție, chemare, dar, har, înclinare, înclinație, înzestrare, pornire, predilecție, predispoziție, talent, vocație, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecăciune, plecare. (Și-a demonstrat din plin ~ pentru...)