PRECEDENȚĂ, precedențe, s. f. Faptul de a preceda (pe cineva sau ceva) în timp sau în spațiu; lucru care precedă alt lucru de aceeași natură; fapt întâmplat înainte de altul; precedent. – Din fr. precedence, it. precedenza.

precedant, ~ă a vz precedent

precedent, ~ă [At: POENARU, G. 17/13 / V: (înv) ~dant a, ~dinte ain / Pl: ~nți, ~e / E: fr précédent] 1 a Care există înaintea cuiva sau a ceva, în timp sau în spațiu Si: (înv) precezător (1). 2 a Care se petrece înaintea cuiva sau a ceva Si: (înv) precezător (2). 3 a Care a fost arătat, amintit mai înainte Si: (înv) precezător (3). 4 sn Situație anterioară, care servește ca exemplu sau ca justificare pentru situațiile următoare Si: (rar) precedență (3). 5 sn (Îla) Fără ~ Nemaiîntâlnit. 6 sn (Pex; îal) Inedit.

precedență sf [At: NEGULICI / V: (iuz) ~dință / Pl: ~țe / E: fr précédence, lat praecedentia] 1 Ceea ce precedă pe cineva sau ceva în timp sau în spațiu. 2 (Ccr) Lucru care precedă. 3 (Rar; pex) Precedent (4). 4 (Îs) Caz de ~ Situație premergătoare unui fapt, unui eveniment etc., care este invocată pentru justificarea unei hotărâri, a unei dispoziții.

precedinte ain vz precedent

precedință sf vz precedență

A PRIORI (lat.) = Din ceea ce este mai înainte. Legile nu se făuresc a priori, ci din trebuințele poporului.

PRECEDENȚĂ, precedențe, s. f. Faptul de a preceda (pe cineva sau ceva) în timp sau în spațiu; lucru care precedă alt lucru de aceeași natură; fapt întâmplat înainte de altul; precedent. – Din fr. précédence, it. precedenza.

PRECEDENT¹, precedente, s. n. (Mai ales în construcție cu verbele «a avea», «a crea») Fapt sau caz care servește ca exemplu sau ca justificare pentru cazurile următoare similare. Evitînd orice precedent, orice sentiment de simpatie sau antipatie, să-și jure unul altuia prieteșug și sinceritate. GHICA, A. 796. ◊ Loc. adj. Fără precedent = așa cum n-a mai fost, nu s-a mai întîmplat pînă acum; nemaiîntîlnit, nemaipomenit. Toți întoarseră capul pe rînd... așteptînd un eveniment extraordinar... o catastrofă fără precedent. C. PETRESCU, C. V. 92.

PRECEDENT², -Ă, precedenți, -te, adj. Care precede sub raportul timpului sau al spațiului; premergător, anterior. Amice! Scrisoarea precedentă fiind cam lungă, cred că te-a obosit. BOLINTINEANU, O. 355. Dridri se simți pătrunsă de melancolie: un fragment din conversația precedentă trecea necontenit, ca o fantasmă prin mintea ei. ALECSANDRI, O. P. 145.

PRECEDENȚĂ, precedențe, s. f. Faptul de a preceda (pe cineva sau ceva); lucru care precedă alt lucru de aceeași natură; fapt întîmplat înainte; precedent¹. ◊ Caz de precedență = caz premergător, invocat pentru justificarea unei dispoziții sau a unei hotărîri, în baza căreia se creează alt caz asemănător.

PRECEDENT, -Ă adj. Premergător, anterior. // s.n. Fapt, caz, exemplu anterior invocat ca autoritate, ca uz stabilit etc. ♦ Fără precedent = nemaiîntîlnit, nemaipomenit. [< fr. précédent].

PRECEDENȚĂ s.f. Faptul de a preceda; precedent. ♦ Caz de precedență = caz premergător, invocat pentru justificarea unei dispoziții, a unei hotărîri. [Cf. fr. précédence, it. precedenza, lat. praecedentia].

PRECEDENT, -Ă I. adj. premergător, anterior. II. s. n. fapt, caz anterior care servește ca exemplu sau ca justificare pentru cazurile următoare similare; precedență. ♦ fără ~ = nemaiîntâlnit, nemaipomenit, extraordinar; unic. (< fr. précédent, lat. praecedens)

PRECEDENȚĂ s. f. faptul de a preceda în timp sau în spațiu; precedent. ♦ caz de ~ = caz premergător, invocat pentru justificarea unei dispoziții, a unei hotărâri. (< fr. précédence, lat. praecendentia, it. precedenza)

PRECEDENT¹ ~tă (~ți, ~te) Care precedă; premergător; anterior. /<fr. précédent

PRECEDENT² ~e n. Fapt anterior care permite a înțelege un alt fapt. ◊ Fără ~ cum n-a mai fost; nemaivăzut; nemaipomenit. /<fr. précédent

PRECEDENȚĂ ~e f. Fapt precedent. ◊ Caz de ~ caz precedent care poate servi ca referință pentru cazuri similare. /<fr. précédence, it. precedenza

precedent a. care precede sub raportul timpului sau al ordinii. ║ n. fapt sau exemplu anterior invocat ca autoritate: a crea precedente.

*precedént, -ă adj. (lat. prae-cédens, -éntis. V. ante- și ex-cedent). Care precede: capitalu precedent, ora precedentă. S. n., pl. e. Fapt orĭ exemplu precedent: a te baza pe precedente, a crea un precedent urît.

+precedent (fără ~) loc. adj. (succese ~)

precedent² s. n., pl. precedente

precedent¹ adj. m., pl. precedenți; f. precedentă, pl. precedente

precedență s. f., g.-d. art. precedenței; pl. precedențe

precedent² s. n., pl. precedente

precedent¹ adj. m., pl. precedenți; f. precedentă, pl. precedente

precedență s. f., g.-d. art. precedenței; pl. precedențe

precedent s. n., pl. precedente

precedent adj. m., pl. precedenți; f. sg. precedentă, pl. precedente

precedență s. f., g.-d. art. precedenței; pl. precedențe

PRECEDENT adj., s. 1. adj. anterior. 2. s. (rar) precedență. (S-a creat un ~.)

PRECEDENȚĂ s. v. precedent.

PRECEDENT adj., s. 1. adj. anterior, dinainte, premergător, (înv.) precezător. (În scrisoarea ~.) 2. s. (rar) precedență. (S-a creat un ~.)

precedență s. v. PRECEDENT.

Precedent ≠ posterior, ulterior, următor

A priori (lat. „Din cele precedente”, „Din ceea ce este mai dinainte”). Apriorismul este o teorie idealistă a cunoașterii, formulată de filozofii germani Leibniz și Kant, concepție care se bazează pe rațiunea pură, independent de experiența lumii înconjurătoare. Cînd cineva pretinde că cunoaște ceva dinainte, se spune că știe apriori. Uneori este întrebuințat și derivatul: aprioric. De pildă Engels, în celebra sa lucrare Anti-Dühring, scrie la pag. 45: "Dl. Dühring socotește de asemenea că poate construi întreaga matematică pură, asemeni formelor de bază ale existenței, în mod aprioric, adică din cap, fără să se folosească de experiențele pe care ni le oferă lumea exterioară. FIL.