precedent, ~ă [At: POENARU, G. 17/13 / V: (înv) ~dant a, ~dinte ain / Pl: ~nți, ~e / E: fr précédent] 1 a Care există înaintea cuiva sau a ceva, în timp sau în spațiu Si: (înv) precezător (1). 2 a Care se petrece înaintea cuiva sau a ceva Si: (înv) precezător (2). 3 a Care a fost arătat, amintit mai înainte Si: (înv) precezător (3). 4 sn Situație anterioară, care servește ca exemplu sau ca justificare pentru situațiile următoare Si: (rar) precedență (3). 5 sn (Îla) Fără ~ Nemaiîntâlnit. 6 sn (Pex; îal) Inedit.

PRECEDENT¹, precedente, s. n. (Mai ales în construcție cu verbele «a avea», «a crea») Fapt sau caz care servește ca exemplu sau ca justificare pentru cazurile următoare similare. Evitînd orice precedent, orice sentiment de simpatie sau antipatie, să-și jure unul altuia prieteșug și sinceritate. GHICA, A. 796. ◊ Loc. adj. Fără precedent = așa cum n-a mai fost, nu s-a mai întîmplat pînă acum; nemaiîntîlnit, nemaipomenit. Toți întoarseră capul pe rînd... așteptînd un eveniment extraordinar... o catastrofă fără precedent. C. PETRESCU, C. V. 92.

PRECEDENT, -Ă adj. Premergător, anterior. // s.n. Fapt, caz, exemplu anterior invocat ca autoritate, ca uz stabilit etc. ♦ Fără precedent = nemaiîntîlnit, nemaipomenit. [< fr. précédent].

PRECEDENT, -Ă I. adj. premergător, anterior. II. s. n. fapt, caz anterior care servește ca exemplu sau ca justificare pentru cazurile următoare similare; precedență. ♦ fără ~ = nemaiîntâlnit, nemaipomenit, extraordinar; unic. (< fr. précédent, lat. praecedens)

PRECEDENT² ~e n. Fapt anterior care permite a înțelege un alt fapt. ◊ Fără ~ cum n-a mai fost; nemaivăzut; nemaipomenit. /<fr. précédent

precedent a. care precede sub raportul timpului sau al ordinii. ║ n. fapt sau exemplu anterior invocat ca autoritate: a crea precedente.

*precedént, -ă adj. (lat. prae-cédens, -éntis. V. ante- și ex-cedent). Care precede: capitalu precedent, ora precedentă. S. n., pl. e. Fapt orĭ exemplu precedent: a te baza pe precedente, a crea un precedent urît.

precedent² s. n., pl. precedente

+precedent (fără ~) loc. adj. (succese ~)

precedent² s. n., pl. precedente

precedent s. n., pl. precedente

PRECEDENT adj., s. 1. adj. anterior. 2. s. (rar) precedență. (S-a creat un ~.)

PRECEDENT adj., s. 1. adj. anterior, dinainte, premergător, (înv.) precezător. (În scrisoarea ~.) 2. s. (rar) precedență. (S-a creat un ~.)

A priori (lat. „Din cele precedente”, „Din ceea ce este mai dinainte”). Apriorismul este o teorie idealistă a cunoașterii, formulată de filozofii germani Leibniz și Kant, concepție care se bazează pe rațiunea pură, independent de experiența lumii înconjurătoare. Cînd cineva pretinde că cunoaște ceva dinainte, se spune că știe apriori. Uneori este întrebuințat și derivatul: aprioric. De pildă Engels, în celebra sa lucrare Anti-Dühring, scrie la pag. 45: "Dl. Dühring socotește de asemenea că poate construi întreaga matematică pură, asemeni formelor de bază ale existenței, în mod aprioric, adică din cap, fără să se folosească de experiențele pe care ni le oferă lumea exterioară. FIL.