PRECEDENȚĂ, precedențe, s. f. Faptul de a preceda (pe cineva sau ceva) în timp sau în spațiu; lucru care precedă alt lucru de aceeași natură; fapt întâmplat înainte de altul; precedent. – Din fr. precedence, it. precedenza.

precedență sf [At: NEGULICI / V: (iuz) ~dință / Pl: ~țe / E: fr précédence, lat praecedentia] 1 Ceea ce precedă pe cineva sau ceva în timp sau în spațiu. 2 (Ccr) Lucru care precedă. 3 (Rar; pex) Precedent (4). 4 (Îs) Caz de ~ Situație premergătoare unui fapt, unui eveniment etc., care este invocată pentru justificarea unei hotărâri, a unei dispoziții.

PRECEDENȚĂ, precedențe, s. f. Faptul de a preceda (pe cineva sau ceva) în timp sau în spațiu; lucru care precedă alt lucru de aceeași natură; fapt întâmplat înainte de altul; precedent. – Din fr. précédence, it. precedenza.

PRECEDENȚĂ, precedențe, s. f. Faptul de a preceda (pe cineva sau ceva); lucru care precedă alt lucru de aceeași natură; fapt întîmplat înainte; precedent¹. ◊ Caz de precedență = caz premergător, invocat pentru justificarea unei dispoziții sau a unei hotărîri, în baza căreia se creează alt caz asemănător.

PRECEDENȚĂ s.f. Faptul de a preceda; precedent. ♦ Caz de precedență = caz premergător, invocat pentru justificarea unei dispoziții, a unei hotărîri. [Cf. fr. précédence, it. precedenza, lat. praecedentia].

PRECEDENȚĂ s. f. faptul de a preceda în timp sau în spațiu; precedent. ♦ caz de ~ = caz premergător, invocat pentru justificarea unei dispoziții, a unei hotărâri. (< fr. précédence, lat. praecendentia, it. precedenza)

PRECEDENȚĂ ~e f. Fapt precedent. ◊ Caz de ~ caz precedent care poate servi ca referință pentru cazuri similare. /<fr. précédence, it. precedenza

precedință sf vz precedență

precedență s. f., g.-d. art. precedenței; pl. precedențe

precedență s. f., g.-d. art. precedenței; pl. precedențe

precedență s. f., g.-d. art. precedenței; pl. precedențe

PRECEDENȚĂ s. v. precedent.

precedență s. v. PRECEDENT.