3 intrări

35 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POTENTÁT, potentați, s. m. Suveran sau șef de stat atotputernic, care își exercită puterea în mod despotic și arbitrar; autocrat, despot; p. ext. om puternic, influent (datorită poziției sale politice ori sociale). – Din fr. potentat, lat. potentatus.

POTENTÁT, potentați, s. m. Suveran sau șef de stat atotputernic, care își exercită puterea în mod despotic și arbitrar; autocrat, despot; p. ext. om puternic, influent (datorită poziției sale politice ori sociale). – Din fr. potentat, lat. potentatus.

potentat sm [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 103/26 / Pl: ~ați / E: lat potentatus, fr potentat, ger Potentat] 1 (Înv) Trimis al cerului pe pământ. 2 Șef al unui (mare) stat care are suveranitate absolută Si: autocrat, despot. 3 (Pgn) Persoană care exercită o putere despotică, tiranică. 4 (Pex) Om puternic, influent, datorită bogăției, poziției sociale etc.

POTENTÁT, potentați, s. m. Monarh, șef de stat atotputernic, care își exercită puterea în mod despotic, arbitrar; autocrat, despot; p. ext. om puternic și abuziv. Cîte lacrimi s-or fi scurs pe luciul acestor pietre... podoaba operei atîtor mii de necunoscuți, care lucrau pentru glorificarea oarbei vanități a unui potentat tiran. BART, S. M. 23.

POTENTÁT s.m. Șef de stat care își exercită puterea în mod despotic și arbitrar; autocrat; (p. ext.) om puternic, cu influență. [< fr. potentat, cf. lat. potentatus].

POTENTÁT s. m. șef de stat care își exercită puterea în mod despotic și arbitrar; autocrat. ◊ (p. ext.) om puternic, influent. (< fr. potentat, lat. potentatus)

POTENTÁT ~ți m. 1) Conducător absolut al unei țări care își exercită puterea în mod arbitrar; despot; tiran; dictator. 2) fig. Persoană care deține o putere excesivă. /<fr. potentat, lat. potentatus

potentat m. suveran atotputernic al unui Stat.

*potentát m. (fr. potentat, d. lat. potentatus, suveranitate, care vine d. potens, -éntis, puternic. V. putinte). Suveran, monarh.

POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență.

POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) amplifica, a (se) întări, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu măsură). – Din potență.

POTENȚÁT, -Ă, potențați, -te, adj. Amplificat, intensificat, întărit; sporit. – V. potența.

POTENȚÁT, -Ă, potențați, -te, adj. Amplificat, intensificat, întărit; sporit. – V. potența.

potența [At: CARAGIALE, O. III, 68 / V: (îvr) ~ția / Pzi: ez / E: potență] 1-2 vtr (A face să dobândească sau) a dobândi o amploare mai mare, o intensitate, o forță, o putere mai ridicată, o precizie, o delimitare etc. mai accentuată Si: a (se) amplifica, a (se) intensifica, a (se) întări, a (se) lărgi, a (se) mări. 3 vt (Mat; nob) A înmulți un număr cu el însuși. 4 vt (Mat; nob) A ridica la o putere.

potențat, ~ă a [At: MAIORESCU, L. 14 / V: (rar) ~țiat / Pl: ~ați, ~e / E: potența] 1-4 Care a dobândit (o amploare mai mare,) (o intensitate,) (o putere, o forță mai ridicată sau) o precizie, o delimitare etc. mai accentuată. 5 (Mat; nob; d. un număr) Ridicat la o putere.

potenția v vz potența[1] corectată

  1. În original, incorect tipărit: vz potență LauraGellner

potențiat, ~ă a vz potențat

POTENȚÁ, potențez, vb. I. Tranz. A întări, a intensifica, a mări; a accentua. Școlile decadente nu fac decît să potențeze caracterele ce se pot observa în întreaga literatură contemporană. IONESCU-RION, C. 104.

POTENȚĂT, -Ă, potențați, -te, adj. Intensificat, întărit, mărit; înmulțit, sporit. (Atestat în forma potențiat) Literatura lui [Șevcenko] se îndreaptă spre povestea populară și legendă, intorcînd oarecum poporului său în forme potențiale depozitul vechi al literaturii orale. SADOVEANU, E. 246. A pricepe cu simțul potențiat al urechii tale susurul colosal și nehotărît al imensului curs de viață. HOGAȘ, M. N. 55. – Variantă: potențiát, -ă adj.

POTENȚIÁT, -Ă adj. v. potențat.

POTENȚIÁT, -Ă adj. v. potențat.

POTENȚÁ vb. I. tr. (Rar) A întări, a intensifica. [< it. potenziare].

POTENȚÁ vb. tr., refl. a (se) amplifica, a (se) intensifica, a (se) accentua. (< it. potenziare)

A SE POTENȚÁ mă ~éz intranz. 1) A deveni mai potent. 2) A deveni mai intens; a se întări; a se intensifica. /Din potență

arată toate definițiile

Intrare: potentat
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • potentat
  • potentatul
  • potentatu‑
plural
  • potentați
  • potentații
genitiv-dativ singular
  • potentat
  • potentatului
plural
  • potentați
  • potentaților
vocativ singular
plural
Intrare: potența
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • potența
  • potențare
  • potențat
  • potențatu‑
  • potențând
  • potențându‑
singular plural
  • potențea
  • potențați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • potențez
(să)
  • potențez
  • potențam
  • potențai
  • potențasem
a II-a (tu)
  • potențezi
(să)
  • potențezi
  • potențai
  • potențași
  • potențaseși
a III-a (el, ea)
  • potențea
(să)
  • potențeze
  • potența
  • potență
  • potențase
plural I (noi)
  • potențăm
(să)
  • potențăm
  • potențam
  • potențarăm
  • potențaserăm
  • potențasem
a II-a (voi)
  • potențați
(să)
  • potențați
  • potențați
  • potențarăți
  • potențaserăți
  • potențaseți
a III-a (ei, ele)
  • potențea
(să)
  • potențeze
  • potențau
  • potența
  • potențaseră
potenția
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: potențat
potențat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • potențat
  • potențatul
  • potențatu‑
  • potența
  • potențata
plural
  • potențați
  • potențații
  • potențate
  • potențatele
genitiv-dativ singular
  • potențat
  • potențatului
  • potențate
  • potențatei
plural
  • potențați
  • potențaților
  • potențate
  • potențatelor
vocativ singular
plural
potențiat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • potențiat
  • potențiatul
  • potențiatu‑
  • potenția
  • potențiata
plural
  • potențiați
  • potențiații
  • potențiate
  • potențiatele
genitiv-dativ singular
  • potențiat
  • potențiatului
  • potențiate
  • potențiatei
plural
  • potențiați
  • potențiaților
  • potențiate
  • potențiatelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)