12 definiții pentru potcap

POTCÁP, potcapuri, s. n. 1. Acoperământ al capului, înalt, de formă cilindrică, fără boruri, purtat de preoții și călugării ortodocși. 2. Compus: potcapul-călugărului = plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze păroase și cu flori galbene dispuse în capitule (Leontodon hispidus). – Din sl. podŭkapŭ.

POTCÁP, potcapuri, s. n. 1. Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, purtat de preoții și călugării ortodocși. 2. Compus: potcapul-călugărului = plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze păroase și cu flori galbene dispuse în capitule (Leontodon hispidus). – Din sl. podŭkapŭ.

potcáp s. n., pl. potcápuri

potcáp s. n., pl. potcápuri

POTCÁP s. (BIS.) (înv. și reg.) potcapoc. (Preot cu ~.)

potcáp (potcápuri), s. n. – Un fel de pălărie cilindrică a preoților ortodocși. – Var. potcapiu, potcapoc, potcapic. Sl. podŭkapŭ (Chac, II, 281; Conev 84), var. prin intermediul rus. podkapok.Der. potcapier, s. m. (producător și vînzător) de potcapuri).

POTCÁP ~uri n. Acoperământ pentru cap de formă cilindrică, puțin lărgit în sus, purtat de preoții și călugării ortodocși. ◊ ~ul-călugărului plantă erbacee cu flori galbene dispuse în capitule și cu frunze păroase, care crește prin locuri sterpe. /<sl. podukapu

potcap n. 1. acoperemânt de cap, în formă de cilindru, ce poartă preoții și călugării; 2. Bot. potcapu-călugărului, plantă cu flori galbene, crește prin locuri aride (Leontodon hispidus). [Slav. PODŬKAPŬ (din PODŬ, subt, și KAPA, glugă)].

potcáp n., pl.1 e, urĭ (vsl. podukapŭ și podukapokŭ, d. podŭ, dedesupt [!], și kapa, glugă; rus. podkápok, bonetă a țărancelor. V. capot). Un fel de acoperemînt [!] al capuluĭ. E de formă cilindrică, puțin maĭ larg sus, lipsit de marginile pe care le are pălăria și-l poartă preuțiĭ ortodocșĭ. (Azĭ e înlocuit pin [!] pălărie orĭ căcĭulă și se poartă numaĭ la solemnitățĭ. Călugăriĭ îl poartă mereŭ). Potcopu călugăruluĭ, o plantă erbacee din familia compuselor (leóntodon hispidus). – În est și potcápic, vechĭ -ápoc, n., pl. e. V. cuculion și comănac.

1. În original greșit: pl. eurĭ (după îndreptările făcute de autor la sfârșitul dicționarului). - LauraGellner

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

POTCÁP s. (BIS.) (înv. și reg.) potcápoc. (Preot cu ~.)

ACOPERĂMÎNT DE CAP. Subst. Pălărie, pălărioară (dim.), pălăriuță, clop (reg.); canotieră, sombrero; pălărie de paie, panama; cilindru (înv.), joben, gambetă (înv.), melon (rar); petas (ist.); bicorn, tricorn, șleapcă (reg.); cauc, calpac (înv.), potcap, potcapic (rar), camilafcă, culion (înv.); pălărie de damă, pălărioară, tocă, baretă (rar). Căciulă, căciuliță (dim.), căciuloi (augm.), cușmă (reg.), țurcă, țurcană, tombateră (înv.), chiulaf (înv.), ișlic (înv.), ișlicel (dim., înv.), gugiuman (înv.), cucă (înv.). Chipiu, șapcă, ceapcă (rar), tiulercă (reg.), capelă, capeluță (dim.), caschetă, ceacău (reg.). Coif, cască, chivără (înv.). Beretă, bască; turban, turbulan (înv.), tulpan (rar), cealma (înv.); scufie, scufă, scufiță (dim.), ceapsă (reg.), tichie, tichiuță (dim.), bonetă, bonețică (dim.), căiță (reg.); fes. Basma, băsmăluță (dim.), cimber (reg.), batic, năframă, năfrămioară (dim.), năfrămuță, năfrămiță, cîrpă (rar), cîrpușoară (dim.), broboadă, bariș, bertă (reg.), maramă, mărămuță (rar), mărămioară (dim.,: rar), pînzătură (reg.), testemel (pop.), tulpan, tulpănaș (dim.), legătură, felegă (reg.), grimea (reg.), grimeluță (dim., reg.), casîncă (reg.), peșchir (înv. și reg.), vil, voal, vîlnic, potilat (reg.), hobot (reg.). Vb. A purta pălărie (șapcă, căciulă), a avea ceva în (pe) cap; a(-și) pune ceva în (pe) cap, a-și acoperi capul, a se lega (cu ceva) la cap, a (se) îmbrobodi, a-și scoate pălăria (căciula etc.), a se descoperi; a se dezbrobodi. V. îmbrăcare, îmbrăcăminte, obiecte de îmbrăcăminte.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

potcáp, potcapuri s. n. 1. Acoperământ pentru cap de formă cilindrică fără boruri, purtat de preoți și călugări. 2. (Reg.) Rugăciune sau text din evanghelie citite de preot în timp ce mortul este dus la groapă. – Din sl. podŭkapŭ.

Intrare: potcap
potcap
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular potcap potcapul
plural potcapuri potcapurile
genitiv-dativ singular potcap potcapului
plural potcapuri potcapurilor
vocativ singular
plural