13 definiții pentru potcap


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POTCÁP, potcapuri, s. n. 1. Acoperământ al capului, înalt, de formă cilindrică, fără boruri, purtat de preoții și călugării ortodocși. 2. Compus: potcapul-călugărului = plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze păroase și cu flori galbene dispuse în capitule (Leontodon hispidus). – Din sl. podŭkapŭ.

POTCÁP, potcapuri, s. n. 1. Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, purtat de preoții și călugării ortodocși. 2. Compus: potcapul-călugărului = plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze păroase și cu flori galbene dispuse în capitule (Leontodon hispidus). – Din sl. podŭkapŭ.

POTCÁP ~uri n. Acoperământ pentru cap de formă cilindrică, puțin lărgit în sus, purtat de preoții și călugării ortodocși. ◊ ~ul-călugărului plantă erbacee cu flori galbene dispuse în capitule și cu frunze păroase, care crește prin locuri sterpe. /<sl. podukapu

potcap n. 1. acoperemânt de cap, în formă de cilindru, ce poartă preoții și călugării; 2. Bot. potcapu-călugărului, plantă cu flori galbene, crește prin locuri aride (Leontodon hispidus). [Slav. PODŬKAPŬ (din PODŬ, subt, și KAPA, glugă)].

potcáp n., pl.1 e, urĭ (vsl. podukapŭ și podukapokŭ, d. podŭ, dedesupt, și kapa, glugă; rus. podkápok, bonetă a țărancelor. V. capot). Un fel de acoperemînt al capuluĭ. E de formă cilindrică, puțin maĭ larg sus, lipsit de marginile pe care le are pălăria și-l poartă preuțiĭ ortodocșĭ. (Azĭ e înlocuit pin pălărie orĭ căcĭulă și se poartă numaĭ la solemnitățĭ. Călugăriĭ îl poartă mereŭ). Potcopu călugăruluĭ, o plantă erbacee din familia compuselor (leóntodon hispidus). – În est și potcápic, vechĭ -ápoc, n., pl. e. V. cuculion și comănac.[1]

  1. 1. În original greșit: pl. eurĭ (după îndreptările făcute de autor la sfârșitul dicționarului). — LauraGellner

Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

potcáp s. n., pl. potcápuri

potcáp s. n., pl. potcápuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POTCÁP s. (BIS.) (înv. și reg.) potcapoc. (Preot cu ~.)

POTCAP s. (BIS.) (înv. și reg.) potcapoc. (Preot cu ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

potcáp (potcápuri), s. n. – Un fel de pălărie cilindrică a preoților ortodocși. – Var. potcapiu, potcapoc, potcapic. Sl. podŭkapŭ (Chac, II, 281; Conev 84), var. prin intermediul rus. podkapok.Der. potcapier, s. m. (producător și vînzător) de potcapuri).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ACOPERĂMÎNT DE CAP. Subst. Pălărie, pălărioară (dim.), pălăriuță, clop (reg.); canotieră, sombrero; pălărie de paie, panama; cilindru (înv.), joben, gambetă (înv.), melon (rar); petas (ist.); bicorn, tricorn, șleapcă (reg.); cauc, calpac (înv.), potcap, potcapic (rar), camilafcă, culion (înv.); pălărie de damă, pălărioară, tocă, baretă (rar). Căciulă, căciuliță (dim.), căciuloi (augm.), cușmă (reg.), țurcă, țurcană, tombateră (înv.), chiulaf (înv.), ișlic (înv.), ișlicel (dim., înv.), gugiuman (înv.), cucă (înv.). Chipiu, șapcă, ceapcă (rar), tiulercă (reg.), capelă, capeluță (dim.), caschetă, ceacău (reg.). Coif, cască, chivără (înv.). Beretă, bască; turban, turbulan (înv.), tulpan (rar), cealma (înv.); scufie, scufă, scufiță (dim.), ceapsă (reg.), tichie, tichiuță (dim.), bonetă, bonețică (dim.), căiță (reg.); fes. Basma, băsmăluță (dim.), cimber (reg.), batic, năframă, năfrămioară (dim.), năfrămuță, năfrămiță, cîrpă (rar), cîrpușoară (dim.), broboadă, bariș, bertă (reg.), maramă, mărămuță (rar), mărămioară (dim.,: rar), pînzătură (reg.), testemel (pop.), tulpan, tulpănaș (dim.), legătură, felegă (reg.), grimea (reg.), grimeluță (dim., reg.), casîncă (reg.), peșchir (înv. și reg.), vil, voal, vîlnic, potilat (reg.), hobot (reg.). Vb. A purta pălărie (șapcă, căciulă), a avea ceva în (pe) cap; a(-și) pune ceva în (pe) cap, a-și acoperi capul, a se lega (cu ceva) la cap, a (se) îmbrobodi, a-și scoate pălăria (căciula etc.), a se descoperi; a se dezbrobodi. V. îmbrăcare, îmbrăcăminte, obiecte de îmbrăcăminte.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

potcáp, potcapuri s. n. 1. Acoperământ pentru cap de formă cilindrică fără boruri, purtat de preoți și călugări. 2. (Reg.) Rugăciune sau text din evanghelie citite de preot în timp ce mortul este dus la groapă. – Din sl. podŭkapŭ.

Intrare: potcap
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • potcap
  • potcapul
  • potcapu‑
plural
  • potcapuri
  • potcapurile
genitiv-dativ singular
  • potcap
  • potcapului
plural
  • potcapuri
  • potcapurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)