18 definiții pentru posac


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POSÁC, -Ă, posaci, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de veselie, prost dispus, fără chef; tăcut, morocănos, necomunicativ, nesociabil. ♦ (Despre vreme, peisaje etc.) Care inspiră melancolie; dezolant, deprimat. – Et. nec.

posac, ~ă a [At: PANN, P. V. III, 13/11 / V: (reg) ~soa smf / Pl: ~aci, ~ace / E: nct] 1 (D. oameni) Care vorbește puțin. 2 (Pex; d. oameni) Care tace mereu. 3 (D. oameni) Căruia nu-i place societatea Si: insociabil, închis, necomunicativ, neprietenos, nesociabil. 4 (D. oameni) Care este prost dispus Si: morocănos, posomorât, ursuz. 5 (D. înfățișarea și manifestările oamenilor) Care caracterizează o persoană prost dispusă. 6 (D. vreme, peisaje etc.) Care inspiră prin aspect melancolie, dezolare Si: deprimant, dezolant. 7 (Pex; d. peisaje, vreme etc.) Lipsit de veselie Si: trist.

POSÁC, -Ă, posaci, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de veselie, prost dispus; tăcut, morocănos, necomunicativ, nesociabil. ♦ (Despre vreme, peisaje etc.) Care inspiră melancolie; dezolant, deprimat. – Et. nec.

POSÁC, -Ă, posaci, -e, adj. (Despre oameni) Tăcut morocănos, necomunicativ, nesociabil. Dacă n-ar fi ea, m-aș pune rău cu lumea, cum sînt eu posac. BASSARABESCU, S. N. 152. Ea sta tot posacă și-ncruntată. CARAGIALE, O. III 33. ◊ Fig. Judecătoria era o clădire mare, posacă, galbenă. REBREANU, I. 121. ♦ Fig. Lipsit de veselie. Masa fusese mai curînd posacă, cu toate că Maria-doamna se înzdrăvenise. CAMIL PETRESCU, O. II 600.

POSÁC ~că (~ci, ~ce) Care vădește nemulțumire; cuprins de rea dispoziție; posomorât; morocănos; ursuz. /Orig. nec.

posac a. și m. supărăcios, ursuz. [Origină necunoscută].

posác, -ă adj. (cp. cu mozoc). Tăcut, ascuns, mocnit, misterios: om, caracter posac. – Și mosac (Mold. sud) și mozac (Mold nord, Trans.). V. ursuz, morocănos, măzac.

POSOACĂ s. f. (Mold.) Sînge sau lichid amestecat cu sînge care curge din gură, din nas sau dintr-o rană (în urma unei lovituri). Multă posoacă cruntă ... cursă. DOSOFTEI,' VS. Etimologie: pol. posoka.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

posác adj. m., pl. posáci; f. posácă, pl. posáce

posác adj. m., pl. posáci; f. sg. posácă, pl. posáce


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POSÁC adj. v. demoralizant, deprimant, descurajant, dezolant, mohorât, posomorât, trist.

POSÁC adj. 1. v. ursuz. 2. v. încruntat. 3. morocănos, răutăcios, ursuz, (fig.) acru. (Vorbea cu ton ~.)

posac adj. v. DEMORALIZANT. DEPRIMANT. DESCURAJANT. DEZOLANT. MOHORÎT. POSOMORÎT. TRIST.

POSAC adj. 1. insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posomorît, taciturn, tăcut, urîcios, ursuz, (livr.) hirsut, (pop.) sanchiu, (înv. și reg.) moros, sunducos, tăcător, (reg.) modoroi, mutac, mutăreț, (Olt.) dugos, (Mold.) pîclișit, (prin Transilv.) tăcătoi, (Bucov. și Mold.) tălmut, (fig.) închis. (Om ~.) 2. încruntat, întunecat, mohorît, posomorît. (O față ~.) 3. morocănos, răutăcios, ursuz, (fig.) acru. (Vorbea cu ton ~.)

Posac ≠ comunicativ, hazliu, vesel


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

posác (posácă), adj. – Taciturn, morocănos, prost dispus. Sl. posekati „a tăia”, posekŭ „incizie”, cf. sb. poseka „doborîre”. Pentru semantism, cf. fr. abattre „a abate”, abattu „lipsit de putere”. Legătura cu sl. posupiti „a se bosumfla” (Cihac, II, 289), sau cu mozoc (Scriban) nu este convingătoare.

Intrare: posac
posac adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • posac
  • posacul
  • posacu‑
  • posa
  • posaca
plural
  • posaci
  • posacii
  • posace
  • posacele
genitiv-dativ singular
  • posac
  • posacului
  • posace
  • posacei
plural
  • posaci
  • posacilor
  • posace
  • posacelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)