poporan, ~ă [At: (a. 1675) GCR I, 220/26 / V: ~rean (Pl: ~reni, ~rene) / Pl: ~i, ~e, (reg) ~răni, ~răne / E: popor + -ean] 1 smf (Îrg) Enoriaș. 2 smf (Pex) Credincios. 3-4 smf, a (Îrg) (Persoană) care face parte din grosul populației. 5 smf (Îrg; spc) Țăran. 6 smf (Îrg; pex) Concetățean. 7 a (Înv) Care aparține poporului (11) Si: poporal (1). 8 a (Înv) Care se referă la popor (11) Si: poporal (2). 9 a Care provine din popor (11) Si: poporal (3). 10 a Care servește interesele poporului (11) Si: poporal (4). 11 a Creat de popor (11) Si: poporal (5). 12 a Specific unui popor (11) Si: poporal (6). 13 a Caracteristic culturii unui popor (11) Si: poporal (7). 14 a (D. curente literare) Care susține că principala sursă de inspirație trebuie să fie poporul (11), în special țărănimea, precum și viața, sentimentele și aspirațiile acestuia. 15 a Care aparține poporanismului (1). 16 a Referitor la poporanism (1). 17-25 (Înv) Popular (12-20).

POPORAN², -Ă, poporani, -e, s. m. și f. 1. (Mai ales la m. pl.) Credincios care aparține linei parohii; enoriaș, parohian. (Cu pronunțare regională) Cînd avea el chef, îl auzeam și noi, poporănii, cum își înalță glasu-i dulce de tenor. SADOVEANU, E. 126. Preoți și dascăli și poporăni ca aceia de făceau mare cinste satului lor. CREANGĂ, A. 33. 2. (Rar) Locuitor al satului; sătean, țăran. Pe-averi de voievozi se vede suveran... Ajunge-al lumii domn din fiu de poporan. MACEDONSKI, O. I 102. – Variantă: poporean, -ă (CONTEMPORANUL, III 650) s. m. și f.

POPORAN¹, -Ă, poporani, -e, adj. Popular. Întîmpinară neapărat o mare greutate de a exprima pre limba necultivată și cu totul poporană a romînilor, atîtea idei de ordine mai înălțată. ODOBESCU, S. I 365. Multe parascovenii – de mi-e iertat a împrumuta astă zicere poporană – are limba noastră. NEGRUZZI, S. I 258.

POPORAN² ~ă (~i, ~e) m. și f. înv. Credincios ortodox. /popor + suf. ~an

POPORAN¹ ~ă (~i, ~e) înv. 1) Care ține de poporanism; propriu poporanismului. 2) v. POPULAR. /popor + suf. ~an

poporan a. ce aparține poporului: cărți poporane. ║ m. enoriaș: poporeni, preoți și dascăli CR. [V. popor 4].

poporán, -că s., pl. ănĭ, ănce (din maĭ vechĭu poporean, d. popor). Enoriaș, parohian, locuitor din parohie: poporăniĭ bisericiĭ. – Ca adj. e greșit. Se zice numaĭ popular. S’ar putea zice poporănesc, ceĭa ce ar fi conform spirituluĭ limbiĭ româneștĭ. Dar poporan nu e de cît un substantiv!

poporean, ~ă smf vz poporan

POPOREAN, -Ă s. m. și f. v. poporan².

poporan (înv.) adj. m., s. m., pl. poporani; adj. f., s. f. poporană, pl. poporane

poporan (înv.) adj. m., s. m., pl. poporani; adj. f., s. f. poporană, pl. poporane

poporan adj. m., s. m., pl. poporani; f. sg. poporană, pl. poporane

POPORAN s. v. concetățean, enoriaș, sătean, țăran.

poporan s. v. CONCETĂȚEAN. ENORIAȘ. SĂTEAN. ȚĂRAN.

POPORAN adj. popular, (înv. și reg.) poporal, (înv.) poporar. (Literatură ~.)

poporan adj. v. POPULAR.

poporean, poporeni, s.m. – (arh.) 1. Țăran, sătean; om simplu din popor. 2. Enoriaș. ♦ (top.) Ulița poporenilor, în Cufoaia și Groșii Țibleșului (Vișovan, 2008: 255). – Din popor (cf. lat. popolus) + suf. -ean (Scriban, MDA).