POPORAN², -Ă, poporani, -e, s. m. și f. 1. (Mai ales la m. pl.) Credincios care aparține linei parohii; enoriaș, parohian. (Cu pronunțare regională) Cînd avea el chef, îl auzeam și noi, poporănii, cum își înalță glasu-i dulce de tenor. SADOVEANU, E. 126. Preoți și dascăli și poporăni ca aceia de făceau mare cinste satului lor. CREANGĂ, A. 33. 2. (Rar) Locuitor al satului; sătean, țăran. Pe-averi de voievozi se vede suveran... Ajunge-al lumii domn din fiu de poporan. MACEDONSKI, O. I 102. – Variantă: poporean, -ă (CONTEMPORANUL, III 650) s. m. și f.